Currently Browsing: Pe 2 roti

Tour de Pologne 2012: sfârşitul etapei V

După micul dejun de astăzi am pornit la pas prin Zakopane, într-un treasure hunt organizat special pentru noi. Şi imediat cum am ajuns în drumul principal ne-am dat seama că se pregăteşte ceva mai mare. Am întrebat şi am aflat că astăzi vor sosi în Zakopane ciclisţii din Tour de Pologne. Cu cât ne apropiam mai tare de centru şi cu cât trecea mai mult timp, cu atât vedeam mai multe semne ale acestei competiţii. Localnicii şi organizatorii au pregătit sosirea sportivilor toată ziua, iar în jurul orei 16.30 am avut şansa, pentru câteva secunde, să-i văd efectiv pe ciclişti. Primul,...
read more

O bicicletă, în drum spre Piatra Neamţ

La început a fost ea, una singură. Roşie, strălucitoare şi trufaşă, încât toţi şoferii care o vedeau întorceau capul după ea. Stătea fixă, prinsă de plafon, pe barele transversale special create pentru ea. Cam vreo şase ore i-a luat să ajungă din Bucureşti până-n Piatra Neamţ, pe E85. A depăşit maşini mici, maşini mari, căruţe, tirişti şi mămici bicicliste cu bebe-n spate. Şi într-un final a ajuns sus pe muntele Cozla, la 657 metri altitudine, într-o cabină de telegondolă. (faimoasa telegondolă, una din principalele atracţii turistice ale oraşului) De...
read more

De ce e SkirtBike un eveniment util

SkirtBike e un eveniment biciclistic destinat cu precădere femeilor. Am mai povestit despre el pe blog, dar dacă încă aveţi nevoie de mai multe detalii vă invit să le citiţi pe site-ul oficial. Prima ediţie a fost organizată în Bucureşti în 2010, pe ploaie, anul trecut au fost şi mai mulţi participanţi într-o zi excesiv de călduroasă, iar anul acesta am pedalat din nou pe ploaie. Noutatea e că în 2012 evenimentul şi-a luat tălpăşiţele şi către Iași, Arad, Sibiu, Timişoara şi Baia Mare. Toate bune şi frumoase, evenimentul creşte de la an la an şi poate că n-aş...
read more

Skirtbike printre picături de ploaie

Ploile anunțate nu ne-au ținut în casă, ne-am strâns incredibil de mulți bicicliști multe bicicliste azi în Parcul Circului. Pe măsură ce mă apropiam de bulevardul Lacul Tei zăream tot mai multe biciclete colorate îndreptându-se către aceeași parcare de la intrarea cealaltă în parc. Traseul ales (Aleea Circului – Șos. Stefan cel Mare – Calea Dorobanților – Piaţa Charles de Gaulle – Bd. Aviatorilor, până la Herăstrău, intrarea Pescăruș) a fost prea scurt în opinia mea, dar până la urmă a fost mai bine așa, fiindcă altfel ne-ar fi plouat tare la întoarcere. Nu...
read more

Pregătim fustele pentru SkirtBike!

Ştiu, plouă, e răcoare, vreme de stat în casă şi … ascultat muzică liniştită. Dar imaginaţi-vă cât de cald şi frumos o să fie sâmbăta viitoare, pe 26 mai, la SkirtBike! Ediţia de anul acesta se va desfăşura în 5 oraşe, a pornit din Bucureşti şi s-a extins către Iași, Timișoara, Sibiu și Arad. Ce este SkirtBike? este o promenadă ciclistă la care invităm doamnele și domnișoarele să pedaleze în ținute chic; este singurul eveniment biciclistic destinat cu precădere femeilor. Eu una particip cu drag la această întâlnire fiindcă îmi doresc din suflet...
read more

What makes your day?

De fiecare dată când mă vede plecând dimineaţa pe bicicletă, administratorul blocului meu, un domn pe la 60+, strigă dupa mine: “vă admir, domnişoară!”. It makes my day. Şi dacă tot vorbim de biciclit, am o satisfacţie sadică atunci când depăşesc prin dreapta un şir maaare de maşini. Mi se pare super tare să mă deplasez pe 2 roţi şi un om putere mai repede decât 4 roţi cu mulţi cai putere.
read more

Vii la VeloParlamentari în tandem 2.0?

Duminică, pe 6 mai, începând cu ora 10:30 avem treabă în Parcul Herastrău (intrarea Charles de Gaulle) din Bucureşti. Trebuie să obosim nişte parlamentari pe biciclete. 🙂 De ce? pentru a înţelege mai bine avantajele folosirii bicicletei, ca mijloc de transport alternativ – sănătate, economie de timp şi carburant, un oraş mai puţin poluat şi aglomerat, agrement pentru un mai bun dialog social (autorităţi publice locale & centrale – vocea roţilor din societatea civilă; includ aici dialogul 2.0)  şi, sigur, pentru o porţie de sport în aer liber, într-o zi de weekend Însă...
read more

Cu bicicleta prin oraş

După câteva luni în care bicicleta mea s-a odihnit în debara, azi am scos-o la plimbare. Aseară i-am pus benzină (i-am uns lanţul), i-am umflat cauciucurile, am verificat bateriile de la faruri, am reglat şaua şi mi-am căutat banda reflectorizantă pentru pantalon. Zilele viitoare o să-mi montez şi ciclocomputerul şi mă apuc serios de pedalat. Corpul meu simte nevoia aceasta, după o iarnă lungă în care am stat ca un urs în bârlog. (mai întâi au fost weekendurile cu X Factor care m-au ţinut în oraş, apoi operaţia care m-a ţinut departe de orice formă de efort fizic) Drumul...
read more

Olandezii şi pistele lor de biciclete. O altfel de #revoluţie.

Olandezii au avut şi ei oraşe burduşite de maşini. Au avut şi multe accidente în care mureau mai ales copii. De asemenea, benzină scumpă. Şi criză economică. Ca în România de azi. Cu ajutorul multor #BikeWalk-uri, mentalitatea s-a schimbat. Şi-uite aşa, încet încet, în 2004 numărul de copii morţi scăzuze la 14/an, în vreme ce în 1971 mureau peste 400.   Într-adevăr, capitala Olandei e acum oraşul bicicletelor, fiindcă la o populaţie de 780.000 de locuitori există 600.000 de biciclete declarate. În capitala noastră aveam la începutul anului trecut 1,17 milioane...
read more

Triathlon Challenge Mamaia 2011: storyline, details, goofs & others

Fiindcă v-am povestit deja cu seriozitate cele petrecute în acest weekend la Mamaia, vreau să vă mai spun câteva detalii picante 😀 În febra pregătirilor sufleteşti pentru acest triatlon, eu am uitat complet de echipamentul obligatoriu. Erau puţine lucrurile pe care trebuia musai să le am cu mine, dar eu am reuşit să uit acasă al doilea cel mai important lucru după bicicletă: casca de protecţie. Şi-uite aşa m-am trezit vineri seara la şedinţa tehnică întrebându-mâ: “Cască? Ce cască? Serios,  îmi trebuie neaparat casca, nu?” Totul s-a rezolvat cu 50 de lei,...
read more
Page 4 of 6« First...23456
css.php