Dacă aţi urmărit aseară emisiunea MasterChef, aţi aflat deja că într-o seară de martie mi-am luat prietenii şi am fost să mâncăm într-un restaurant din Drumul Taberei. Fix în acea seară erau acolo concurenţii de la MasterChef, care aveau sarcina de a găti pentru un restaurant întreg. (desigur, când am ales acel restaurant ştiam că îi vom găsi acolo pe concurenţii MasterChef, dar nu ştiam nimic despre ei, nu ştiam mai nimic despre formatul acestei emisiuni şi nu ştiam în ce etapă a emisiunii ne aflăm)

Imediat ce s-a umplut restaurantul, concurenţii au început să se agite în jurul nostru, se vedea de la o poştă că erau stresaţi, încordaţi, în criză de timp şi de alimente. Prima pe care am remarcat-o a fost Claudia Izaura, care îşi arăta emoţiile cam tare, din punctul meu de vedere. A fost drăguţă, a fost prima care a venit la masa noastră şi ne-a recomandat meniul roşu. În momentul acela noi nu ştiam că putem alege între meniul roşu şi cel albastru; situaţia s-a schimbat atunci când Andreea Moldovan a venit lângă noi, ne-a zâmbit larg cu dinţii ei albi şi ne-a “minţit frumos”. Şi-a vândut meniul într-un mare fel, am simţit o diferenţă imensă de atitudine. Ne-a convins să încercăm şi o parte din preparatele echipei albastre, deşi comandasem deja de la roşii.  Habar n-am dacă găteşte bine, dar carismă are cât îi trebuie şi încă un pic.

Despre cele două eu am crezut că sunt căpitani de echipă, fiindcă “ieşeau mereu în faţă”, dar de fapt căpitanii erau alţii, iar echipele lor aveau mult mai mulţi membri decât am cunoscut noi în seara aceea. Ceilalţi erau în bucătărie şi probabil că  sprâncenele le opreau picăturile de sudoare de pe frunte…

L-am remarcat desigur pe Chef Florin, cel mai tânăr jurat MasterChef din lume. M-a frapat vestea că are doar 24 de ani şi până n-am aflat că are o iubită mi-am făcut speranţe… ) Trecând peste asta, ceilaţi concurenţi pe care i-am reţinut au fost Flavia şi Bogdan Alexandrescu, săritori şi ei. Dar tot Andreea mi-a rămas în minte, fără să ştiu că e soţia lui DJ Optick, fără să ştiu că avea aceleaşi replici la toate mesele, fără să ştiu că mereu găseşte scuza potrivită.

Una peste alta, experienţa mea “din platou” a fost altfel decât ce-am văzut în emisiunea de-aseară. Am râs incredibil de mult, m-am simţit extraordinar acolo, dar preparatele n-au fost chiar atât de gustoase pe cât arată. De fapt, pe mine m-au deranjat cartofii prăjiţi. Comandasem ceva pe pat de legume şi am primit o porţie mică de cartofi prăjiţi. Cartofi prăjiţi la MasterChef, serios? Când i-am întrebat ce s-a întâmplat cu legumele gătite mi-au povestit pe scurt că au întâmpinat nişte probleme în bucătărie, că au avut pană de curent electric, că au fost nevoiţi să improvizeze etc. Nu ştiam că ei au fost la cumpărături, că au avut un buget, că trebuie să iasă pe plus etc.

Oricum, dacă e să fiu sinceră, îi învidiez pe toţi cei care au ajuns până aici la MasterChef, pe ei şi pe familiile/prietenii lor. Îmi imaginez că se mănâncă bine în ograda lor.

PS: Pentru poze îi mulţumesc frumos lui Victor!

Marţi când am ajuns în Maastricht voiam să închiriem biciclete. (Din Bruxelles am luat trenul până în Liege, 5 euro cu Go Pass-ul de care vă ziceam ieri, iar din Liege ne-am urcat în trenul de Maastricht care ne aştepta pe peron şi am cumpărat biletele direct de la controlor, ne-a costat 4.80 euro)

La gară am întrebat de biroul de informaţii pentru turişti şi de rent-a-bike. Tourist point-ul e tot înainte, peste cel mai vechi pod din oraş (Sint Servaasbrug, 1280), iar primul rent-a-bike e chiar în stânga gării. Taxa de închiriere e de 10 euro/zi, iar nenea de acolo vrea 50 de euro depozit pentru fiecare bicicletă (toate au frână de picior). Pentru bicicletele duble trebuie să faceţi comandă din timp, nu le puteţi obţine pe loc, cum am vrut noi.

Ne-am hotărât să mergem întâi să cerem mai multe informaţii. Aşa am aflat că mai există doar un alt punct de închiriere de biciclete, pe str. Calvarie, foarte aproape de Kruisherenkerk (Crutched Friar Monastery, în imaginea de mai sus). Şi că în zona centrală, aceea plină cu magazine pentru turişti, nu se poate pedala înainte de ora 18.00.

Buuun, ne-am dus să vedem piaţa centrală (Vrijthof) şi ce mai era de văzut pe jos, urmând ca mai târziu să căutăm cel de-al doilea centru de închiriere.

La biserica Sint Janskerk (cea cu turnul roşu, cel mai înalt pe care-l veţi vedea), am urcat în turn pentru un preţ modic de 1.50 euro. După 218 trepte înguste ni s-a arătat Maastricht-ul de la înălţime:

La fel ca Brugge-ul, Maastricht-ul are şi el o a doua piaţă (Markt), unde se află primăria, într-o clădire din  1664.

La cel de-al doilea centru de închiriere am dat, spre surprinderea noastră, de biciclete mai scumpe (12.50 euro/zi), dar mai bune. (cu schimbătoare Shimano şi frâne bune) Şi de oameni mai prietenoşi şi cu mai mult timp liber. Care ne-au explicat pe hartă care-s cele mai bune locuri pentru a face autostopul înapoi spre Bruxelles. Şi ne-au dat carton şi markere ca să desenăm pancarta magică cu 2 feţe: Liège/Bruxelles. 

Daaar, înainte să vă povestesc cum a fost cu autostopul, mai vreau să vă spun că dacă ajungeţi vreodată în Maastricht, e musai sa închiriaţi o bicicletă! Trebuie neaparat să vedeţi cât de civilizat se poate circula cu bicicleta pe stradă. Să staţi la semafor să aşteptaţi verdele, voi, alţi 7 biciclişti şi 2 maşini.

Şi să mergeţi în zona rezidenţială a Maastricht-ului, să treceţi dincolo de centrul aglomerat, plin de obiective turistice (17 biserici milenare, nu ştiu câte clădiri importante şi alte vestigii). Să vedeţi asta:

Şi să staţi cu burta la soare. (dacă aveţi noroc ca mine să prindeţi în Maastricht singura zi însorită din luna mai )

Ei, şi-acum să vă povestesc despre hitchhiking. (from the Hitchhiker’s Guide to Bruxelles ) Eu şi prietena mea cea blondă am zis: “now or never”. Ne-am făcut pancarta, ne-am poziţionat (nu prea strategic, dar era totuşi cel mai bun loc de-acolo) şi ne-a luat vreo 10 minute până să avem curaj să ţinem pancarta ţeapănă şi să privim şoferii în ochi. Apoi, ne-a luat vreo alte 10 minute să calculăm şansele infime ca cineva să oprească şi să ne ia de la semafor. (autostrada trecea prin oraş) Şi cu toate astea, după încă vreo 10 minute ne-am aruncat iute rucsacii în duba unei profesoare de olandeză. Fiindcă toată acţiunea se întâmpla la semafor pe banda a doua (banda întâi făcea dreapta spre oraş), n-am avut timp nici să desfacem scaunele (erau rabatate toate). Ne-am aşezat din mers şi am început să discutăm cu profa de olandeză despre hitchhiking, despre sistemul de învăţământ din România vs Olanda şi despre avantajul filmelor subtitrate (vs dublate).

Tipa nu mergea nici în Liège, nici în Bruxelles, dar a promis că ne lasă pe autostradă în direcţia de mers. (deja n-aveam cum să mai dăm înapoi, intrasem în joc) Ieşirea la care a vrut ea să ne lase era în lucru, a continuat drumul, s-a încurcat şi până la urmă ne-a lăsat mai mult sau mai puţin in the middle of nowhere. Exagerez, nu eram chiar în pustiu, dar Liège-ul era undeva departe, în stânga, iar în dreapta era un cartier dubios în care parcă locuiau numai bărbaţi. Vreo 10 minute am aşteptat în direcţia greşită, până când ne-a făcut şi a doua maşină semn că nu stăm bine (erau mai multe drumuri suprapuse, şi fiecare mergea în treaba lui) Apoi ne-am mutat iar la intrarea pe autostrada A2/E25 care mergea înspre Bruxelles. După ce ne-am speriat de 2 arabi dubioşi care opriseră maşina, ne-am mutat pe această bandă de urgenţă din imagine.

Şi de-acolo ne-a luat un francez cu un copil de aproximativ 3 ani. Vreun minut am negociat neîncrezătoare locul în care ne lasă, până când am văzut copilul dulceag pe bancheta din spate. Dintr-o dată am zis “n-are ce să iasă rău”, şi i-am făcut semn Monei că urcăm. (ne încurajam una pe alta, hehe)

N-am mers decât vreo 5 minute, dar dânsul a fost suficient de drăgut încât să ne lase într-un loc cu vizibilitate mai bună şi cu şanse mai mari. (Mona era descurajată). Jur că n-am stat mai mult de 5 minute şi a oprit o altă dubă. După toate glumele dintre noi, după toate vorbele despre tirişti, după ce-am zis cu voce tare “cum ar fi, frate, să oprească un român?”, a oprit în dreptul nostru … o dubă cu număr de România!!! Incredibil. Şi mai mişto e că am găsit în domnul Marius Baciu, administrator & director adjunct la 4m Pardoseli SRL (4m Romania) un partener excelent de drum; am povestit o grămadă despre Bruxelles, belgieni, români, pardoseli, politică şi alte subiecte d-astea de drum.

Nu numai că ne-a dus până în Bruxelles, dar ne-a lăsat fix în faţa hotelului. Când am coborât din maşină, eu şi prietena mea cea blondă ne-am îmbrăţişat, ne-am zâmbit cu înţeles şi am zis că mai facem d-astea. Şi-am plecat la bere, ca să le povestim celorlalţi din grup peripeţiile noastre.

Dragilor, vă recomand şi vouă să-ncercaţi asta. Trebuie, e o experienţă aparte. Generatoare de poveşti.  

Iar dacă ar fi acum să rezum ziua de marţi, 8 mai, în cinci cuvinte aş zice: poduri, turn, biciclete, parc, autostop.

Vine o vreme când fiecare dintre noi îşi pune întrebări d-astea existenţiale.

În cazul de faţă, interesul meu e triplu. În primul rând, vreau să ştiu cine sunteţi voi cei care mă citiţi şi ce vă aduce pe voi de fiecare dată pe acest blog. În al doilea rând, răspunsurile ne vor ajuta să facem o analiză generală a blogosferei de la noi în anul 2012. Iar în al treilea rând, cercetarea asta e baza lucrării mele de disertaţie, pe care o voi susţine curând. Prea curând.

Cercetarea e împărţită în 3 pagini, una despre blogul acesta, a doua despre bloguri în general şi a treia cu mai multe informaţii despre voi. Completarea dureaza cam 5-7 minute, dar promit ca n-o să vă plicisiţi. Bine, nu promit. Dar sper.

Aşadar, vă rog să daţi click pe bannerul de sus sau click aici şi să completaţi.

Mulţumesc!

Abia ajunsesem de-o zi în Bruxelles când ne-am hotărât ca ziua de luni, 7 mai, să ne-o petrecem în Brugge. Am luat trenul de la Gare Centrale şi într-o oră şi 10 minute am ajuns în Brugge, această mică Veneţia a Nordului, cum au numit-o unii. Fiindcă eram un grup de tineri sub 26 de ani, ne-am luat toţi Go Pass cu 10 călătorii. Acest “card” costă 50 euro şi îţi dă dreptul să faci 10 călătorii cu trenul oriunde în Belgia, timp de maximum un an de zile. Altfel, o simplă călătorie din Bruxelles în Brugge costă 13.50 euro.

Dacă nu sunteţi un grup mare şi nu plănuiţi să faceţi prea multe călătorii, puteţi alege Go Pass-ul cu o singură călătorie, care costă 6.50 euro. Iar dacă aţi trecut deja de 26 de ani, puteţi să achiziţionaţi Rail Pass-ul de 76 euro, care vă permite să faceţi tot 10 călătorii oriunde în Belgia, timp de un an, dar fără sa ajungeţi în punctele de frontieră (Roosendaal-Grens, Visé-Frontière, Aachen-Süd-Grenze, Gouvy-Frontière, Sterpenich-Frontière, Jeumont-Frontière, Quévy-Frontière, Blandain-Frontière, Tourcoing-Frontière).

Brugge e de văzut la pas sau pe bicicletă. E un orăşel mic, ajungi imediat de la gară în centru, şi nici nu prea ai nevoie de hartă, fiindcă n-ai unde să te rătăceşti. La început ne uitam pe hartă fiindcă voiam neaparat să ajungem la obiectivele stabilite de noi, dar pe final de zi ne orientam după clădirile înalte.

Cum noi am ales ca zi de vizită lunea, ne aşteptam să găsim muzeele închise. Asta a fost prima întrebare pe care i-am adresat-o doamnei de la punctul de informaţii. (oricum, planul nostru era să ne plimbăm în lung şi-n lat, nu să vizităm muzee) Ne-a spus că doar muzeele de artă sunt închise, fiindcă acelea ţin de stat. Tot ce e privat e deschis.

Şi-uite aşa am ajuns să vizităm Choco-Story (The Chocolate Museum) şi Friet Museum (Muzeul cartofilor prăjiţi). Intrarea la Choco Story e 7 euro (6 euro pt studenţi), iar la Friet Museum e 6 euro (5 euro pt studenţi). Fiindcă cele două muzee aparţin aceleiaşi companii, puteţi cumpăra un bilet combi, care costă 11 euro (9 euro pt studenţi), ca să beneficiaţi de reducere.

Ambele muzee sunt drăguţe, dar mie personal mi-a plăcut mai mult Muzeul Ciocolatei din Köln. Numai că în Brugge te învaţă şi cum se obţin pralinele. (#din1912) (e cu degustare, da!) Şi tot în Brugge am înţeles şi eu diferenţa clară dintre ciocolata neagră, ciocolata cu lapte şi ciocolata albă.

În rest, mi s-a părut interesant să citesc cum boabele de cacao erau folosite ca monedă de schimb pe vremea mayaşilor. Cică un iepure costa 10 boabe de cacao, iar un sclav sănătos costa 100 de boabe. Istoria ciocolatei e de citit, mai ales într-o ţară ca Belgia. Iar magazinul Leonidas are o poveste proprie: compania a fost înfiinţată de un grec care trăia în Statele Unite, Leonidas Kestekides. În 1910 a participat la o competiţie în Bruxelles şi a câştigat o medalie de bronz. Tot atunci s-a îndrăgostit de o belgiancă şi a hotărât să se mute în Belgia, unde avea să-şi deschidă tot felul de ceainării şi ciocolaterii.

La Muzeul cartofilor prăjiţi am decis să merg fiindcă eram curioasă ce-o să aflu nou despre cartofi. (dacă tot sunt fermier cu acte-n regulă…)

Sinceră să fiu, nu înţeleg obsesia aceasta a belgienilor pentru cartofii prăjiţi. Se laudă că-s a lor, dar nu prea există dovezi ştiintifice/istorice care să ateste asta. Şi mie nu mi se par deosebiţi la gust cartofii prăjiţi belgieni. Sorry. 

De la Choco Story am cumpărat un excelent lichior de ciocolată şi o cremă tartinabilă despre care domnii belgieni de la check-in Charleroi au zis că-i lichid. În fine, acum că am terminat cu cele două muzee pe care le-am vizitat, să trecem la plimbarea cu barca pe canal. 

Sunt 3 tipuri de plimbări mişto pe care le poţi face în Brugge. O plimbare cu balonul, care costă cam 130 euro de persoană, o plimbare cu caleaşca (39 euro/4 persoane) sau o plimbare de jumătate de oră cu barca pe canale. După cum ziceam mai sus, noi am ales plimbarea cu barca şi a fost o decizie excelentă. (deşi, la plimbarea aceea cu balonul mi-e încă gândul…)

Sunt 5 locuri din care poţi cumpăra un bilet pentru plimbarea de-a lungul canalui, iar noi l-am ales pe cel de la Rozenhoedkaai, locul cel mai fotografiat din Brugge, aşa zicea harta turistică. (preţul cred că e acelaşi peste tot, 7.60 euro, fără alte reduceri; pilotul e şi ghid)

(El e Fidel, cel mai fotografiat căţel din Brugge; iar el e un pictor boem)

Dacă aş închiria a doua oară, aş lua de la GruutHuse, fiindcă mi-au plăcut papuceii olandezi.

În rest, Brugge e despre străzile înguste, magazinele împodobite, ferestrele gătite şi ciocolata care-ţi face cu ochiul la tot pasul.

Iar ciocolata, vedeţi voi, se găseşte sub formă de orice:

Desigur, dacă ajungeţi în Brugge n-aveţi cum să rataţi cele două pieţe centrale: Markt şi Burg. (eu n-am urcat în turnul Belfort fiindcă era foarte aglomerat, dar vă recomand să faceţi asta, de sus vedeţi tot Bruges-ul) Ar trebui totuşi să ştiţi că la 18.00 se cam închid toate magazinele şi dintr-o dată oraşul o să vi se pară gol, turiştii parcă întră în pământ.

Dacă vreţi să rămâneţi mai mult de o zi în Brugge, vă sugerez să încercaţi hostelurile, preţul per cameră/per noapte la un hotel de 3 stele fiind între 80 şi 130 de euro, cu mic dejun inclus. Enjoy your stay!  

 PS: Căutaţi harţile “Use It” sau printaţi-le de aici. Conţin sfaturi de la localnici.  

“Stimate vizitator,

Am primit informaţia conform căreia faceţi parte dintr-un grup care va vizita Parlamentul European în curând. Echipa noastră din cadrul Unităţii Vizite şi Seminarii vă mulţumeşte şi vă aşteaptă. Unitatea noastră organizează conferinţe pentru grupurile de vizitatori şi seminarii pe diferite teme.

Scopul nostru este să contribuim la cunoaşterea rolului Parlamentului European în cadrul procesului legislativ european şi a modului în care sunt reprezentaţi la acest nivel cetăţenii şi interesele lor. [...] Pentru început, vă rugăm să accesaţi link-ul de mai jos pentru a găsi informaţii relevante privind activitatea Parlamentului European.

Vă dorim o vizită plăcută.”

Acesta este emailul primit acum 6 zile de la Klaus Loeffler, Şeful Unităţii de vizite şi seminarii de la Parlamentul European. Echipa dânsului ştia că pe 9 mai, de Ziua Europei, aveam să fiu prezentă la Parlamentul European (în Bruxelles). Şi sinceră să fiu, nu credeam că o să-mi placă atât de mult!

Să vedeţi de ce: dimineaţă grupul nostru a participat la un joc de roluriîn cadrul căruia am aflat într-un mod interactiv despre funcţionarea  internă  a Parlamentului  European. Mai întâi am fost împărţiţi în 4 grupuri politice, fictive:

• Grupul Solidarităţii Europene (Principalul obiectiv este statul social. Grupul este în favoarea intervenţiei statului ca furnizor de servicii publice şi finanţări; 35%)
• Grupul Ecologist European (Grupul luptă  în  principal  pentru  protecţia mediului, dar pledează şi pentru justiţie şi libertate socială; 15%)
• Grupul European al Libertăţii (Grupul crede în responsabilitatea individuală şi în mecanismele pieţei. Favorizează antreprenoriatul şi concurenţa liberă şi este împotriva intervenţiei statului; 20%)
• Grupul Politic Tradiţionalist (Grupul crede  într-o  societate  în  care trebuie  să existe  un  echilibru  între intervenţia  statului şi  iniţiativa  privată,  alături  de  obiective  legislative realiste şi o aplicare flexibilă a legilor; 30%)

Cazul  1:  Comisia  pentru  mediu  –  Datorită schimbărilor climatice, Europa se confruntă cu un dezechilibru în  furnizarea  apei.  Statele  membre  au  decis  să-şi  unească  resursele pentru  a  construi  o  conductă  de  apă  care  să  traverseze  Europa. Construcţia  începuse  deja  când  o  serie  de  studii  au  arătat  că  încă există un deficit de apă de 30%. Comisia propune un plan de acţiune pentru  gestionarea  resurselor  de  apă:  Directiva  solidarităţii  în  privinţa resurselor de apă. 

Cazul  2:  Comisia  pentru  libertăţi  civile  –  Microcipurile  sunt  deja  utilizate  în  Europa  din  motive  de  sănătate, identificare şi  securitate.  Unele  persoane  consideră  că  această tehnologie de identificare are numeroase avantaje, în timp ce alţii cred că este complet inacceptabilă. Comisia  Europeană  consideră  că  este  necesară  reglementarea utilizării  cipurilor  implantate  pentru  a  garanta  drepturile  fundamentale ale  persoanelor şi  a  limita  eventuala  utilizare  frauduloasă  a  acestora, reglementare numită Directiva privind identificarea persoanelor.

Jocul e foarte bine gândit şi implementat (high-tech, pentru geeks ) şi simulează  desfăşurarea  „procedurii  legislative  ordinare”  în  Parlamentul European.  Procedura  constă  în  două  sau  trei  lecturi.  În  prima  lectură am prezentat amendamente  la  proiectele  de  directivă şi am  încercat  să  obţinem  majoritatea pentru poziţia partidului nostru în reuniunile comisiilor. (Eu am ales comisia pentru mediu şi m-am oferit să fiu purtătorul de cuvânt al partidului meu, cum îmi stă la tribună? )

În  a  doua  lectură am negociat  cu  Consiliul  de  Miniştri  pentru  a influenţa  propunerea  de  directivă. Fiindcă nu am ajuns  la  niciun  compromis propunerea  a fost  discutată  pentru  ultima  oară  în  reuniunea  de  conciliere. Până la urmă am adoptat prima directivă, dar nu ne-am înţeles asupra cipurilor.

 

 

Unul dintre lucrurile cele mai interesante de joi a fost participarea noastră la o şedinţă plenară. Şedinţele plenare reprezintă încununarea activităţii legislative efectuate în comisiile parlamentare şi în cadrul grupurilor politice. Reprezintă, de asemenea, cadrul în care reprezentanţii cetăţenilor Uniunii Europene – deputaţii europeni – participă la procesul decizional şi îşi exprimă punctul de vedere pe lângă Consiliu şi Comisie. În prezent plenul Parlamentului numără 754 de deputaţi din 27 de state membre ale Uniunii Europene, care dezbat în 23 de limbi! În partea de sus a hemiciclului Parlamentului European există 23 de cabine în care câte 3 interpreţi/traducători traduc în timp real în toate cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene. (Româna e pe canalul 22, dar mi-a făcut mare plăcere să trec de pe un canal pe altul, ca să aud cum sună toate limbile Europei )

Parlamentul se reuneşte în plen în fiecare lună (în afară de luna august), la Strasbourg, în cursul unei perioade de sesiune de patru zile (de luni până joi). De şase ori pe an, acesta se reuneşte şi la Bruxelles, timp de două zile (miercuri şi joi) şi am avut noroc că noi am prins o astfel de perioadă. (s-a discutat fix despre reducerea preţului convorbirilor în roaming) Şedinţele plenare sunt prezidate de Preşedintele Parlamentului European. Acesta este asistat de cei 14 vicepreşedinţi. Preşedintele deschide şedinţa, uneori cu un discurs sau un omagiu, în funcţie de actualitatea momentului. Pe parcursul unei şedinţe, Preşedintele dă cuvântul deputaţilor şi veghează la buna desfăşurare a dezbaterilor.Cei 754 de deputaţi europeni sunt repartizaţi în prezent în 7 grupuri politice, reprezentând ansamblul mişcărilor ideologice. Unii deputaţi nu aparţin niciunui grup politic şi sunt, deci, consideraţi ca fiind deputaţi neafiliaţi. Grupurile politice sunt cele care decid care sunt chestiunile ce vor fi dezbătute în plen. Acestea pot, de asemenea, introduce amendamente la rapoartele care sunt votate. Niciun deputat nu poate fi totuşi obligat de grupul său să voteze într-un anumit fel. (deşi jurnaliştii acreditaţi sunt tot timpul prezenţi la şedintele în plen şi fotografiază ce vor, noi n-am avut voie să facem fotografii în cadrul şedinţei; şedinţa s-ar fi terminat la ora 23.00, dar la 18.30 din păcate s-a terminat programul de vizită şi a trebuit să părăsim hemiciclul, noi şi celelalte grupuri)

Din România avem 14 parlamentari în EPP (Grupul Partidului Popular European), 11 în S&D (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European), 5 în ALDE (Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa) şi 3 deputaţi neafiliaţi. În total 33, îi puteţi vedea pe toţi aici. În plus, ni s-a explicat cum putem ajunge şi noi într-o instituţie europeană: printr-un stagiu de 5 luni (concursul durează cam un an şi constă în 5 etape, despre care puteţi citi mai multe pe linkul de mai sus) sau printr-un concurs EPSO (Oficiul European de Selecţie a Personalului).

Oricum ar fi, vizitarea Parlamentului European este gratuită. Puteţi şi voi să mergeţi, dar trebuie să vă planificaţi vizita din timp şi vă recomand să mergeţi în cadrul unui grup. (noi am fost 32 de studenţi ONG-işti într-un grup organizat de asociaţia Switch On) Programul de la Parlamentarium îl găsiţi tot pe site. Vă trebuie vreo 2 ore pentru turul virtual prin “muzeu”. La cantina din cadrul Parlamentului se mănâncă extrem de bine cu aproximativ 10-14 euro. (7.5 euro felul principal de mâncare, 0.60 euro supa, 1 euro salata, 2 euro desertul la alegere)  

Cam atât deocamdată. Mâine vă povestesc despre Brugge!

Later edit: mi-am mai amintit câteva lucruri pe care voiam să le scriu: Sediul oficial al Parlamentului se află la Strasbourg, unde au loc majoritatea sesiunilor plenare. Sediul de la Bruxelles este folosit în principal ca loc de desfăşurare a reuniunilor comisiilor, în timp ce la Luxemburg se află sediul administrativ. În săptămâna aceea în care Parlamentul se reuneşte la Strasbourg, deputaţii se mută cu tot cu staff-ul lor, fiecare are 1-2 asistenţi.

Apoi, 1800 de traducători şi interpreţi interni răspund de comunicarea inter-lingvistică şi de cele 506 combinaţii de traducere posibile.

În ziua petrecută în instituţiile  europene am văzut o coordonare perfectă între angajaţi. Ce se întâmplă acolo e o desfăşurare de forţe incredibilă. Iar pentru toată nebunia asta costul mediu pe cetăţean european este de aproximativ 3 euro/an.

Daca n-ai vedea afisul ai crede ca e o intalnire de mafioti. Numai costume sumbre, grupulete mici si compacte, o vreme mohorata si atmosfera usor adormita. Asta era in fata Salii Palatului miercuri, la ora 8 dimineata.

Vine Adrian. Ne zambim ca doi indragostiti si facem cunostinta. Incepem sa vorbim despre maratoane, ultramaratoane si alte excentritati. Intre timp, cand intram, ne intalnim si cu Smiley. Hau hau – ce cauti aici, frate?

Intram in sala mare dupa o coada nu-atat-de-lunga. Atmosfera ma impresioneaza – lumini cu un iz de mov de prostituata de lux cu muzica incitanta (Two Steps from Hell repetata obsesiv, schimbata doar la sfarsit). Dupa ce ne calca un suficient numar de oameni pe picioare ne gandim ca putem sa incepem.

Nu stiu daca as putea sa va descriu pe deplin lectiile de la Robin Sharma. E un speaker foarte bun, dar personal nu m-a impresionat cu nimic. M-am regasit in multe din gesturile lui – schimbarea tonului vocii, ridicarea de maini, interactiunea cu publicul si pasiunea pe care o punea. Imi pare rau, Robin, sunt pretentios.

In continuare va descriu 26 lectii cele mai de pret de la el:

1) Sa inveti e un act de curaj care iti pune la indoiala ce ai invatat pana atunci si inseamna ca iti asumi riscul de a nu fi perfect; de asemenea, leadershipul e ce faci CAND NU TE VEDE NIMENI – CRUCIAL

2) Leadershipul e de fapt despre urmatorul fapt simplu – in ultima ta ora din ultima ta zi, ce iti vei fi dorit sa faci in viata care a trecut? Robin Sharma spune ca doua lucruri conteaza enorm – cat de mult ai realizat din potentialul tau ca fiinta umana si cati oameni ai ajutat/cata valoare ai adus lumii.

3) Victimele creeaza scuze. Liderii scuze rezultate. No comment.

4) Actiunea zilnica, gesturile mici creeaza rezultate SUBSTANTIALE pe termen lung.

5) Nu esti platit doar pentru munca; esti platit sa fii SPERIAT! Daca nu lucrezi intr-o padure noaptea, se traduce astfel: sa treci peste zona ta de confort. O aditie foarte interesanta mi s-a parut urmatoarea – proiectul caruia i te OPUI cel mai mult e cel de care TREBUIE sa te apuci cat mai curand.

6) Oricine poate arata leadership. In cazul lui, el intelege leadership prin o dedicare catre excelenta si o viziune materializata zi de zi pentru viata ta.

7) Concentreaza-te pe rezultate. TANGIBILE! Si cat mai putine – nu te imprastia in 100 lucruri. Care este de fapt IMPACTUL muncii tale? Stai toata ziua pe Facebook si Twitter sau chiar ataci cea mai grea parte a muncii tale?

8 ) Fa cea mai grea parte a muncii tale. Taie din ‘distractii irosite’ gen Facebook, Twitter si altele. Foloseste-ti cele mai productive ore pentru munca, nu distractie stupida.

9) Cel mai mare avantaj competitiv pe care-l poti avea este SA CRESTI LIDERI. Chestie cu care sunt total de acord dar a uitat un mic amanunt – trebuie sa mai si vrea persoana respectiva.

10) Leadership inseamna – inspiratie (sa-ti inspiri oamenii, sa-i motivezi), influenta (sa conduci prin exemplu) si impact (adica sa nu stea toata compania pe Facebook asteptand ultimele update-uri).

11) Degeaba ai SUTE DE IDEI daca nu le EXECUTI. Chestie de care ma declar 190% vinovat chiar daca am mai auzit asta de atatea ori.

12) Daca ti se spune ca esti nebun, e de FOARTE BINE. Inseamna ca esti un lider si un vizionar, diferit de gloata care reprezinta mediocritatea. Inseamna ca esti dispus sa traiesti altfel si ca nu mori incet zi de zi, ca si mediocritatea. Inseamna ca nu te conformezi societatii si esti pe drumul cel bun.

13) Trebuie sa-ti dezvolti o atitudine de ‘Zero Scuze – O SA-L FAC!!!’

14) Cele mai bune idei iti vin cand esti relaxat. Ia-ti MACAR o ora in care sa te deconectezi de la tot. Solitaritate, liniste.

15) Lasa oamenii mai buni decat i-ai gasit. Actioneaza cu iubire, politete si compasiune.

16) Daca pierzi conversatia cu ceva, il pierzi. Daca pierzi conversatia cu tine, pierzi contactul cu tine. La fel cu familia, sotia si compania ta. Vinovat si la asta.

17) Succesul e periculos pentru ca te poti complace in el.

18) Liderii se gandesc la urmatoarea generatie, nu la urmatorul semestru.

19) Trezeste-te la 5 dimineata 5 zile pe saptamana si fa cea mai productiva munca a ta dis-de-dimineata, impreuna cu 10 minute de miscare. (hopa! serios?)

20) ‘Cine transpira mai mult la antrenament sangereaza mai putin in batalie’ – mi-a placut la nebunie

21) Ai grija ENORMA la ce cuvinte folosesti – ele iti descriu realitatea.

22) Fii in forma ca Madonna (stie cineva daca Madonna face Ironman-uri? daca nu, nu vreau, mersi) si corupe pe cineva sa-ti faca un masaj saptamanal.

23) Bogatia adevarata e SANATATEA. (Doamne-ajuta!)

24) Sarbatoreste ziua asta pentru ca vine doar o singura data. Sarbatoreste oamenii care sunt si au fost in viata ta.

25) Nu fii de succes SINGUR – pune-ti FAMILIA si PRIETENII pe primul loc. – chestie care m-a lovit pentru ca e o lectie pe care am invatat-o de cateva luni, ca relatiile sunt mult mai importante decat succesul

Din toate astea a uitat un lucru CRUCIAL – poate CEL MAI IMPORTANT lucru dintre toate. Sigur, ne-a spus toate astea. Dar a uitat sa ne spuna urmatoarea – DEGEABA STII ATATEA DACA NU APLICI NIMIC. DEGEABA ESTI SUPER TARE DACA NU PUI MUSCHIUL LA MUNCA.

Cumva mi-a pierit mirajul speakerului motivational. Imi parea atat de fascinant, atat de incitant si atat de eroic incat nu puteam vedea ceva mai tare. Apoi mi-am dat seama – e acelasi speech, livrat de zeci si sute de ori. Sigur, o fi imbunatatit din cand in cand. Are un iz de spontaneitate – in functie de tara in care te afli (in loc de Bucharest sa nu spui Budapest). Dar in rest, same old. Where’s the excitement?

Dupa pauza a venit a doua parte. Si m-a strapuns un fior cand a intrat Branson – nu stiu de ce. A fost primit ca un rockstar – pentru ca o merita.

Instant, m-a lovit lectia cea mai importanta care imi bate la usa de ceva vreme: AI RABDARE, NENOROCITULE! SI PASTREAZA-TI ENTUZIASMUL INTRE TIMP!!! Asta pentru ca tind sa devin foarte anxios daca nu avansez cu viteza subsonica si mi se pare ca nimic nu merge daca nu se indeplineste totul ASTAZI. Si uite asa trec printr-un rollercoaster emotional total inutil.

Ceea ce m-a frapat la Branson a fost atitudinea lui FOARTE relaxata si vesela. Sigur, pentru ca e al dracului de bogat, ar spune lumea. Ma indoiesc, totusi. Pur si simplu ma fascineaza atitudinea lui de ‘la dracu, hai s-o facem’ si de bucurie si distractie in tot ce face. Chiar a marturisit ca secretul succesului lui este ca vede partea cea mai buna din toate. E un optimist incurabil. Alaturi de convingerea ca ‘staying foolish is part of the optimism‘. Adica ‘stay foolish, stay hungry‘ cum ar spune un titan care nu mai e printre noi.

De asemenea, a marturisit ca ce conteaza pentru el cel mai mult este familia. Are sens. Si ca e fericit si ca e deosebit de norocos ca-si poate alege viata care o vrea el.

Ceea ce mi s-a parut fascinant iarasi este ca este incredibil de recunoscator. A recunoscut ca exista milioane de oameni care muncesc MULT MAI MULT si nu sunt la fel de succes ca si noi – lucru pentru care ar trebui sa fim EXTRAORDINAR de recunoscatori. M-a lovit ideea asta – asta inseamna ca el nu crede ca succesul e un rezultat obligatoriu dupa atat efort ci mai degraba un cadou. In plus, a subliniat ca daca nu-ti iese, PERSISTA pana cand iti iese – chestie cu care sunt total de acord.

Sigur, a recunoscut ca munceste ca maniacul pentru a evita esecul. Dar, in cazul in care se intampla (si spune ca i s-a intamplat FOARTE frecvent) nu se opreste asupra lui. Se ridica si continua. Atat de simplu.

Iarasi, ce mi-a placut enorm este ca el crede in lauda oamenilor. Chiar daca ei gresesc – oamenii stiu cand gresesc si nu e nevoie sa le amintesti.

Inovatia, in opinia lui, inseamna pur si simplu sa faci lucrurile mai bine. Businessul e o platforma pentru el pentru a face un impact pozitiv in viata oamenilor. Si m-am recunoscut foarte mult cand a spus ca de fapt FRUSTRAREA este motorul evolutiei, pentru ca te impinge sa iei atitudine si sa promovezi schimbarea.

Are o grija excesiva fata de detalii, ca si titanul de care am mentionat mai devreme (Steve Jobs). Si el a mentionat ca, pentru el, sanatatea e o TOP-VALOARE, MAI ALES la varsta lui, dar NU NUMAI.

Mi s-a parut foarte misto ca el cara o agenda tot timpul dupa el in care-si noteaza toate ideile si sugestiile oferite de clienti. De asemenea, cele 3 filmulete pe care le-a pus – despre Virgin, Virgin Galactic si Virgin United – pur si simplu m-au dat pe spate. Imi venea sa ma urc pe scena si sa-i… (cenzura). Totusi, un pic cam ‘show-off’ atitudinea lui rebela, avand in vedere ca si-a aruncat sacoul pe jos. Dar nah, cand nu-ti pasa de ce cred altii faci orice-ti trece prin cap. Personal, il inteleg.

Ca si ultim sfat, a mentionat ca in epoca moderna este MULT MAI USOR sa pornesti o afacere si ca locul ideal este Internetul. E atat de simplu precum a gasi o ‘gaura’ in domeniul de care esti pasionat, o ‘gaura’ pe care o poti imbunatati cum crezi tu mai bine – facand ceva diferit, mai bine, mai original. In plus, un bonus-sfat: foloseste-ti personalitatea ca sa-ti creezi si mai multa promovare. Fa tampenii publice, cascadorii, orice. Fii creativ – esti antreprenor doar, nu?

Ceea ce mi s-a parut absolut de cacat este ca intrebarile din ‘public’ s-au ales dinainte, desi eram pregatit sa devorez pe oricine in fata mea. Si felicitari sincere domnului director Jaguar Romania care a irosit o intrebare pretioasa intreband ce parere are Branson despre Jaguar. La care Branson a intrebat de vreo 3 ori, printre rasetele participantilor: ‘Jag-cum? Ce brand e asta? E ceva romanesc sau…? N-am auzit de el.’ Dupa care a fost foarte politicos si a spus ca nu e genul lui de masina, dar presupune ca e buna. Hai sictir, domn’ director.

Publicul nu mi s-a parut prea activ si nici prea entuziast. Daca as fi fost un extraterestru as fi spus ca oamenii aia au fost adusi acolo cu de-a sila. Ca sa fiu 100% sincer, nu stiu ce relevanta are excelenta si crearea unui impact pentru niste oameni care urmaresc doar pozitii inalte in companii si profituri mai mari. Poate ar fi trebuit sa schimbe finut marketingul ca sa le comunice beneficiile astea. Iarasi, un mit mi-a fost distrus – ca daca as fi fost speaker as fi avut parte totdeauna de oameni super-motivati si am fi incendiat cladirea la fiecare speech. Eu poate da, ei mai putin.

Totusi, mi se pare absolut senzational impactul pe care l-a avut Sir Richard Branson asupra lumii intr-o viata atat de scurta. Pot spune sincer ca este un model pentru mine atat dpdv al atitudinii cat si a ceea ce face. Are un stil de viata extraordinar combinat cu o munca ce-l ajuta sa fie si mai implinit.

Una peste alta, a fost o dimineata foarte faina petrecuta in compania unor giganti. Nu pot spune ca am invatat ceva nou, dar mi s-au reamintit multe lectii. Succesul constant este doar aplicarea anumitor principii pe o perioada suficient de lunga de timp. Ceea ce m-a convins seminarul a fost de urmatorul lucru – ca sunt pe drumul cel bun.  Si voi continua sa alerg pe el cu o singura diferenta – bucurandu-ma de peisaj si cu o claritate mai mare asupra unde vreau sa ajung.

PS: Gândurile de mai sus sunt scrise de Iulian Novac, prietenul meu despre care aţi mai auzit pe aici. (I, II, III) S-a ambiţionat şi a câştigat o invitaţie la The Ultimate Success Summit, care s-a desfăşurat în capitala noastră pe 9 mai 2012. A promis că-mi va povesti şi s-a ţinut de cuvânt. Mulţumesc, Iulian!

[eu sunt încă în Bruxelles, am atât de multe să vă povestesc de aici, dar deocamdată vă las mai jos gândurile Alinei despre audiţia de ieri]

“Vama își lansează un nou album. Poate știți cu toții, poate acum a fost momentul să aflați.

Marți seară a fost momentul în care trupa a chemat câțiva oameni deschiși la minte și suflet să asculte în premieră albumul, la Garajul Europa FM. Bucuria a fost mare când m-a anunțat Elena că voi fi prezentă. Mulțumesc din nou!

Povestea „2012” este simplă, dar puternică. Din 40 de gânduri au rămas 14, iar stilul nu seamănă deloc cu Vama Veche. „Nu vă așteptați la asta și nu vă gândiți la acea trupă când ascultați melodiile”, ne îndemna Tudor.

Cum am înțeles eu melodiile și cum le-a povestit Tudor?

Cu toții vrem să fim „Departe”, într-o altă societate, unde natura mai are un cuvânt de spus și este ascultată. Am vrut să spunem de atâtea ori „Declar pierdută, tară”, deși nu vedem dincolo de egoismul propriu de român (desigur, fiecare știe mai bine).

În ce moment din zi nu ne-am da „Regatul (meu) pe un vis” care poate fi realitate? Numai că, în realitate, ne îmbolnăvim (acum catalogată oficial ca boala) din iubire. „Epidemia de iubire” doare la vindecare, dar poţi trece peste.

Viața noastră e compusă din oameni dragi, relații care mai de care. Călătorim „Între cer și trecut” unde ne întâlnim cu tații noștri și câteodată mai suntem „Fata în boxeri și în tricoul alb” pentru acel cineva sau „Ultimul om”.

Copilăria noastră e demult uitată, însă auzim strigătul de bucurie al „Copilului care aleargă către mare”. De ce lăsăm în urmă joaca? Pentru că devenim maturi, trebuie să fim așa – ni se spune din culisele societății. Maturitatea e mare lucru, joaca o poate face oricine. De fapt, când ești matur știi să suferi mai mult, în special după ce se termină o relație care credeai că e perfectă. Așa ajungem și în faza de „Post iubire”. Dar Vama ne îndeamnă să vedem partea bună și să interpretăm mai des „Rolul soarelui”, până când ajungem să fim noi lumina.

Da, nu vom înceta să căutăm și să cântăm până când vom fi auziți („Cântec de găsit”) și „Să dansăm”, mai ales atunci când nu suntem văzuți. Putem „Să facem sex”, dar cu grijă vorbim despre asta, pentru că „Faust și Mefisto” sunt după colț și ne pândesc. Deși…Mefisto și-a cam luat concediu pentru că iadul deja e plin. Š

A fost o seară în care mi s-a reconfirmat că Vama este printre trupele care spun pe bune ce cred și ce simt. Își doresc să fie autentici, necomerciali, auziți de cei care rezonează cu o altă filozofie de viaţă…şi le cam iese.

Felicitări trupei, celor care sunt alături de ei și nu numai!

Cu drag,

O fană a trupei Vama care vrea să audă adevărul mai ales sub forma cântecului!

P.S: Povestea de mai sus este ceea ce am simțit eu, presărată cu explicațiile lui Tudor. Când veți asculta melodiile vă încurajez să vă lăsați pe mână imaginației…va fi bine.”

Îmi pare tare rău că nu mai ajung astăzi la Veloparlamentari 2.0 (începând cu ora 10:30, în Parcul Herastrău, intrarea Charles de Gaulle), dar promit că o să încerc să vorbesc în zilele următoare cu câţiva (euro)parlamentari despre mersul pe bicicletă prin oraş.

Sunt în drum spre Bruxelles, unde dincolo de a vizita oraşul, voi sărbători Ziua Europei la Parlamentul European. Acolo voi asista la o prezentare a instituţiei, o vizită în Plen şi voi participa la un joc de rol, ca să negociez cu alți colegi viitorul pe care doresc să îl construiesc pentru Europa. :)

La întoarcerea în ţară vom organiza câteva workshop-uri de informare a tinerilor cu privire la rolul şi funcţiile Parlamentului pentru cetăţenii europeni.

Până atunci însă, ce-mi recomandaţi să văd musai în Bruxelles/ Brugge/ Anvers? 

Până acum ştiu că TREBUIE SĂ MĂNÂNC WAFFELS! Calde, de pe stradă, de oriunde. Cele mai bune sunt cu cioco. Şi dacă găsesc, prietena mea îmi recomandă varianta cu Kinder Bueno/suluri de ciocolată introduse în waffels calde, fiindcă se topeşte ciocolata care e super bună… pff, deja văd numai waffles cu ciocolată în faţa ochilor!

Apoi, Andreea mi-a scris o super recomandare:

Să ajung la Delirium Cafe, un bar cu 2004 tipuri de bere! (“are farmecul ăla belgian, muzica e perfectă şi întâlneşti foarte mulţi străini cu care să împarţi poveşti interesante”)

“Eu n-am intrat in Muzee sau Palate, pentru ca imi place sa ma plimb pe strazi, sa umblu gura-casca pana nu ma mai tin picioarele si apoi sa ma relaxez la o bericica delicioasa. Din Bxl ai multe trenuri catre destinatii mult mai fascinante cum ar fi Anvers sau Brugge, pe care ti le recomand cu mare drag. Ajungi acolo intr-o ora-doua si te poti intoarce in aceeasi zi cu trenul. La bilete iti recomand sa iti cumperi Go Pass pentru tineri (pana in 26 de ani). Costa 50 de euro si ai dreptul la 10 calatorii cu trenul, catre orice destinatie. Mi se par foarte avantajoase.

De asemenea, mai poti face o scurta calatorie pana in Liege (la o ora de Bxl), poti opri in gara Guillemins. Din Liege poti lua autobuzul catre Maastricht, Olanda. Iei autobuzul  nr. 48  de la gara in centru si apoi autobuzul nr 78 pana in Maastricht. Calatoria pana acolo este fascinanta, treci pe langa rauri si case  tipic belgiene, facute din caramida, totul este foarte boem. Dureaza o ora maxim si costul unui bilet este de 3.5 euro. O nimica toata! Uite cat de frumos a fost la Maastricht. In plus, e un rai al bicicletelor acolo!

Sa nu te sperii de Gara de Nord din Bxl, e foarte multa mizerie si nu iti da un sentiment prea placut. Incearca ciocolata belgiana, atat praline din magazinele de lux (pt ca merita), cat si din supermarket. Gasesti ciocolata la preturi rezonabile. Iti recomand GALER (amandine), e o ciocolata creata special pentru Casa Regala si mie personal mi-a ramas la suflet. La capitolul beri, de curiozitate incearca Tripple Karmeliet, e o bere caramelizata de vreo 8% alcool.

Cele mai bune Gaufre sunt oricum in Liege, se prepara proaspat, se introduc si se topesc batoane de ciocolata amaruie in gaufre. Un deliciu! Turistii sunt innebuniti dupa Friterie, gasesti in centru in Bxl. Se servesc  cartofi prajiti cu sosuri delicioase. Acolo unde vezi cozi triple, inseamna ca sunt cei mai buni. Cica e cea mai buna din oras, merita incercat.”

Altceva? Recunosc că n-am avut timp să mă documentez prea bine, so I go with the flow.

Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau să-mi pară rău că plec săptămâna viitoare din Bucureşti. Mă bucur fiindcă voi evita haosul şi aglomeraţia din Centrul Vechi. Dar îmi pare rău fiindcă voi rata avalanşa de spanioli sosiţi în capitală cu ocazia finalei Europa League. (îmi place foarte mult să aud nativi vorbind spaniolă)

La o simplă căutare pe hostelbookers.com am observat că din cele peste 60 de hosteluri bucureştene acum mai au câteva locuri libere doar vreo 10.

Iar booking.com zice că doar 35 de hoteluri mai au locuri libere. Iar locurile acestea sunt împărţite câte două, câte patru, maxim câte şase pe la hotelurile de 3 şi 4 stele.

Acestea fiind zise, sunt tare curioasă cum se va vedea o finală UEFA în Bucureşti. Dar se pare că o să mă mulţumesc cu imaginile la rece. (fotografii, articole post-eveniment) Vreun cititor de-al meu care are bilete la meci şi care vrea să povestească “la cald”?

(foto)

Cel puţin aşa zic prietenii de la Fundaţia Friends For Friends, cei care susţin frecvent comunitatea oamenilor creativi prin activităţi ca:  expoziţia Ciorne 1.0 – colecţie de oameni și idei în devenire, Lobul Creativ – emisiune on-line care explorează cariere de succes, Premiile Superscrieri – non-ficţiuni care schimbă lumea sau Caffffe Creativa. În plus, au organizat şi o bibliotecă - Biblioteca FFFF - în care s-au adunat peste 1400 de cărţi.

Cea mai nouă provocare lansată de ei este Creative Fitness Studio, un program  de antrenare a creativităţii care îmbină metodologii vechi și noi de formare a adulților (de la training și coaching, la hosting și world café) cu informaţii din sfera industriilor creative, pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale unui public  în căutare de experiențe de învățare din ce în ce mai bogate.

“Prima editie a Creative Fitness Studio fost intensa si suntem bucurosi sa spunem ca a iesit asa cum ne-am propus. Am avut participanti din toate domeniile - de la IT, la HR, sectorul nonguvernamental, comunicare,  marketing, consultanta, PR, lobby. Unii s-au inscris personal, altii au primit cadou de la prieteni sau altii au fost motivati de catre directorii companiilor. Indiferent de cum au ajuns la Creative Fitness Studio, participantii s-au jucat, si-au antrenat creierele, au lucrat pe subiecte clare si aplicate, au generat tone de idei si au facut zeci de exercitii.”

Prima lună de antrenamente s-a încheiat pe 19 aprilie și a avut ca temă Copilul, iar invitaţi speciali în serile inspiraţionale au fost Cosmin Alexandru, Tudor Chirilă, Bogdana Butnar și Liviu Mihaiu. Pe 15 mai începe Seria II de Creative Fitness Studio, iar tema lunii va fi Nebunul, în ideea de a vedea ce apropie şi ce deosebeste un creativ de un nebun. Antrenori sunt tot Sandra Ghiţescu și Vlad Ioan Tăușance. 

Creative Fitness Studio se desfășoară pe mai multe luni: fiecare lună include opt sesiuni – în fiecare marţi și joi, seara – cu abonamente tip sală de fitness, pe diverse nivele, pentru dezvoltarea și exersarea intensivă a creativităţii. Grupele au maxim 26 de participanţi, iar antrenamentele au loc în sediul FFFF din București, Str. Brezoianu, nr. 4. Ne vedem acolo?