Invitatie la Classic Summer Bookfair 2011

Cred că vara avem mai mult timp şi dispoziţie necesară pentru lectură beletristică, iar Bookblog.ro anticipează această nevoie cu un targ de cărţi mai special. Între 9 și 14 iulie ne invită la Classic Summer Bookfair, în trei locaţii diferite din centrul capitalei. Şi partea interesantă abia acum urmează: noi cumpărăm la reduceri cărţi recomandate de echipa lor  şi împreună ajutăm copii din zone rurale care-şi doresc să aibă acces mai facil la educaţie prin proiecte extra-şcolare. Asta pentru că Bookblog s-a gândit să sprijine două proiecte care au nevoie...
read more

B’estFest 2011 – Ziua I

E prima oara când merg la B’est Fest, așa că impresiile de mai jos sunt punctuale, fără comparații cu edițiile trecute. Ma bucur foarte tare că au schimbat conceptul festivalului și că l-au mutat în afara orașului, transformându-l astfel într-un camping cu muzică, în aer liber, unde ai voie să dai muzica tare până la orele dimineții, fiindcă nu deranjezi pe nimeni. Am ajuns destul de devreme aseară, am prins concertul OCS, la care nu erau încă foarte mulți oameni, dar cei prezenți se bucurau că sunt acolo. Când a început să picure s-au cam speriat petrecăreții,...
read more

Plierea si deplierea unui Brompton

Astazi ma gasiti la Victor Kapra pe blog, am publicat acolo un guest post despre cea mai recenta obsesie a mea, Brompton-ul Asa cum ziceam, bicicleta mea galbena e un Brompton si de ceva timp suntem nedespartite. Am plimbat-o pe stradutele capitalei, pe arterele principale in plina zi, la facultate, la birou, la suc cu prietenii, la Opera, la Mall, LaserMaxx, la teatru si cam peste tot pe unde ma duc eu merge si ea. Au fost cazuri cand am lasat-o dimineata acasa si drumul de intoarcere spre casa mi s-a parut de-a dreptul plictisitor. Oricum, va invit sa cititi acolo restul ideilor. Vreau doar...
read more

Poze noi de la vechiul Han al lui Manuc

Dupa lucrari lungi de renovare, Hanul lui Manuc s-a redeschis saptamana trecuta si arata intr-un mare fel. Trecand zilnic pe acolo am citit afisul care anunta redeschiderea terasei din curtea interioara, asa ca astazi masa de pranz am servit-o acolo, la restaurantul cu specific italian Zattara. Ulterior am aflat ca Hanul lui Manuc ii apartine unui turc, Murat Demiray, si ca restaurantul romanesc, cel care poarta si numele de brand, “Hanul lui Manuc“, va ocupa ceva mai mult de o treime din marea curte. Restul vor fi impartite de restaurantul libanez Levantin, Zattara si Cafeneaua Manuc. Inca...
read more

Un clip foarte bun vs unul foarte prost

Ambele clipuri de mai jos promovează locuri. Primul îmi este extrem de simpatic, l-am privit de vreo 3 ori în întregime, deşi este destul de lung. Mai mulţi locuitori ai unui orăşel american, inclus în luna ianuarie a acestui an pe ”lista oraşelor-fantomă” de către o publicaţie din SUA, s-au gândit să protesteze într-un mod inedit. Aşa că 3.000 de oameni au realizat un clip pe care l-au urcat pe Youtube pentru a le demonstra tuturor cât de plin de viaţă este oraşul lor în realitate. Clipul de protest, care a adunat într-o lună de zile peste 3.400.000 de...
read more

Arta de a fi femeie :)

Iată un articol pe care mi-ar fi plăcut să-l scriu chiar eu. Nu e prima oară când gândesc asta despre un articol de-al Simonei Tache, dar trebuie să recunosc că e foarte haioasă şi îmi face mare plăcere să citesc articolele ei, pentru relaxare. “Ca să reprezinţi onorabil sexul cu cromozomi gemeni, trebuie să munceşti serios. E ca şi cum, pe lângă serviciul ăla de la care iei bani, ai mai avea unul, pentru care îi cheltui p-ăia pe care i-ai luat de la celălalt. Fiindcă, pe lângă contabilă, doctoriţă, astronaută sau ce meserie o fi având ea, orice femeie adevărată...
read more

Cannes Predictions 2011 @Marketing360

La invitația lui Cristi Manafu am mers aseară la Marriott la un eveniment inedit, care știam că o să-mi placă:  Cannes Predictions. Desfășurat de Leo Burnett și Evensys, evenimentul a constat în vizionarea celor mai tari campanii din lume din ultimul an. Fiecare participant a putut aprecia care dintre aceste clipuri va câștiga la Festivalul de Publicitate de la Cannes, ce se desfașoară zilele acestea. Practic, din cele 40 de clipuri de mai jos, fiecare dintre participanți a ales 15. Dacă una dintre alegerile mele câștigă un Grand Prix, eu primesc 100 de puncte. Pentru fiecare...
read more

Locuind in Maidstone, Anglia (guest post)

Mădă este o prietenă veche de-a mea, de aceeași vârsta cu mine, care imediat ce-a terminat facultatea (Româno-Americană) în Romania, a plecat să-și împlineasca visul…britanic! Am rugat-o sa ne povestească despre viața ei de acolo: “U.K. a fost tara mea preferata dintotdeauna, era un vis sa ajung aici si iata-ma intr-un sfarsit. E frumos, e libertate, e ceea ce nu avem noi acasa! Nu stiu daca tu vrei sa stii cum este intr-adevar aici, dar eu imi voi da silinta sa-ti povestesc in asa fel incat sa ma suni si sa vrei sa vii la mine! Maidstone, resedinta comitatului Kent, este orasul...
read more

Frenezia confirmarilor pe Facebook

Saptămâna trecută am aflat de un eveniment ce avea să se întâmple astăzi de la ora 16.00 în parcul Herăstrău din București. A fost vorba despre o bătaie cu apă, inițiată de un grup intitulat “Liber pe stradă”. Idee simpatică, potrivit încadrată, însă ce mi-a atras mie atenția a fost numărul exorbitant de mare de utilizatori de Facebook care au dat “Attending”: peste 35.000! (+ 10.500 “Maybe attending”) Sigur, n-am crezut nicio secundă că vor veni toți. Și 3000 de oameni dacă ar fi participat, tot ar fi fost o rată de conversie bună....
read more

“Women On Web” in direct pe net

Va reamintesc ca astazi se desfasoara Women on Web,  la Hotel Intercontinental, incepand cu ora 14.00. Asa cum va spuneam, programul e incarcat, sunt 11 speakeri invitati: Sandra Pralong - Civil Society Activist, Sanda Nicola - Jurnalist B1 TV, Cristina Bazavan – jurnalist & blogger, Cori Gramescu – LadyFit Gym, Andreea Retea – Jurnalist & Blogger Andressa.ro, Adina Vasilescu – Publisher Sanoma Hearst & Sanoma Digital, Costin Cocioaba – Owner Refresh.ro,  Vlad Stan – Fondator, Business Design Academy, Andreea Beltic Inankur – Owner, Project Manager AloMoDa.ro,...
read more
Page 16 of 67« First...10...1415161718...304050...Last »