Vorbim, desigur, despre schimbarea climatică. În urmă cu cateva saptămâni (dacă stau bine şi mă gândesc s-a intamplat chiar pe 8 martie, pentru că am primit flori din partea organizatorilor – da, mi-a placut partea asta – ) am participat la o dezbatere publică pe tema aceasta, organizată de British Council la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti .Un cadru mult prea formal faţă de cum mă aşteptam eu, dar organizarea a fost impecabilă. Dezbaterea respectivă a incercat să stabilească dacă schimbarea climatică este un rezultat direct al creşterii nivelului gazelor cu efect de seră, generate de activitatea umană, sau are cauze naturale, cum ar fi influenţa Soarelui asupra Pământului, schimbările în mişcările planetei, plăcile tectonice, activitatea vulcanilor, etc. In cadrul discuţiilor, invitaţii – oameni de ştiinţă si profesori respectabili – au incercat să expună atât cauzele si efectele schimbărilor climatice, cat şi modalităţile de combatere a acestui fenomen.
Concluzia? Adevărul se afla undeva la mijloc. Faptul că ultimii 50 de ani au reprezentat probabil cea mai călduroasă jumătate de secol din ultimii 500 de ani arată că încălzirea globală pare a fi mai mult decât o fluctuaţie climatică naturală.
Acesta e motivul pentru care ar trebui sa fim mult mai conştienţi de acţiunile noastre si totodata cu un simţ al responsabilitaţii mult mai dezvoltat. Parerea mea.
De-asta asociaţiile studenţesti au inceput sa organizeze ecologizări in zone precum Băneasa, unde cantităţile de gunoi din pădure sunt industriale.(in caz ca vreţi să participaţi, ridicaţi un deget! ) Alţii au organizat marşuri pentru un Bucureşti mai curat, fluierând cu toată forţa pentru a transmite un mesaj puternic şi pentru a trage un semnal de alarmă. Studenţii au încercat să promoveze bicicletele ca mijloc de transport nepoluant şi să responsabilizeze cetăţenii de rând in respectarea curăţeniei oraşului. Oare au reuşit? Fireşte că nu, că doar am fost şi eu acolo. Oamenii pur şi simplu sunt prea ocupaţi pentru aşa ceva. Oare cand işi vor da şi ei seama de gravitatea lucrurilor?
Spre exemplu, in 2007 australienii au iniţiat un nou curent – EARTH HOUR! Se pare că in 2008 curentul acesta a luat amploare: aproximativ 20 de milioane de oameni din 24 de oraşe de pe glob vor stinge luminile si televizoarele, timp de o oră, in ziua de 29 martie, în încercarea de a trage un semnal de alarmă asupra încălzirii globale. Acesta este insă doar primul pas pentru o schimbare. Ar fi frumos ca toată lumea sa înţeleagă mesajul din spatele acestui eveniment! Şi ar fi fost şi mai frumos dacă Bucureştiul ar fi luat şi el parte la acest eveniment, care se pare ca ia amploare. In caz ca n-ati aflat inca, astroclubul Bucuresti si Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” va invita sambata, 29 martie, ora 20. 00 sa va alaturati miscarii internationale „Ora Pamantului” ( sursa: Compact )
Nu esti un oarecare! Poti schimba multe legat de incalzirea globala.

Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume!!

Ela

PS: Astazi este Bunavestire.
PS2: Tot astazi este sarbatoarea nationala a grecilor! De dragul petrecerilor grecesti din Braila, iti fac cunoscuta si tie proclamarea republicii in Grecia la 25 martie 1924.
PS3: Romanii sarbatoresc azi „Ziua Poliţiei Române” . Pun pariu ca nu stiai!

PS4 : Incercam sa organizam si noi EARTH HOUR in 2009 in Bucuresti ?