Am citit articolul Monicai despre Buenos Aires si mi-am amintit de Portugalia. Mi-am amintit de Braganca, desi mai nimic din ce descrie Monica nu seamana cu experienta traita de mine.
Mi-am amintit de bacalhau, de rivalitatile permanente dintre spanioli si portughezi, de sonoritatea limbii si de povestile auzite. Mi-am amintit de oamenii fericiti pe care i-am intalnit, de zumzaiala zilnica din pastelarias, de lipsa oamenilor stresati si de simplitatea lor.
Ma gandesc cu jind la castanele mancate acolo si la cheful oamenilor de dans. Ma amuz cand imi amintesc de numele & prenumele lor si de primele saptamani de facultate, cand studentii boboci erau supusi botezului (praxe).
Sa ma duc inapoi sa deschid covrigaria mea? 🙂 Neah, dar pot sa visez la Argentina!
🙂