31 decembrie 2009, Lisabona, statia de metrou Cais do Sodre, ~ ora 19.00. 11 studenti Erasmus, toti fericiti (mai ales datorita sticlelor de bautura suc de mere nedesfacute inca), se apuca sa cante. Sa cante “happy birthday”. To whom? TO ME!! A fost o senzatie fantastica, cam greu de descris in cuvinte, fiindca de jur imprejur erau foarte multi oameni (toti cumparatorii intarziati care ieseau din supermarketul „Pingo Doce”), iar ei imi cantau cat puteau de tare “la multi ani”. In jurul meu era un cerc, de oameni pe care in urma cu 3 luni de zile abia ii cunosteam, dar cu care acum aveam atat de  multe lucruri in comun. In jurul lor era un alt cerc, de oameni pe care nu-i mai vazusem niciodata si pe care cel mai probabil n-o sa mi-i amintesc vreodata. Dar cu totii imi zambeau si asta m-a facut si pe mine sa rad cu pofta. Nu mai conta ca eram tare rosie la fata, nu?

Addendum: Pe 31 decembrie 1988, mama mea petrecea cel mai frumos revelion din viata ei la maternitatea din Braila. (” ” ? ). Dar despre asta, intr-o alta poveste 🙂