Dar nu-s normali, dar nu-s normali
Cara la bagaje, parc-ar fi hamali
Dar nu-s normali, dar nu-s normali
Cand se urca-n tren, loc nu mai avem

———–

Cei ce nu-nteleg vraja muntelui
Si ma-ntreaba adesea de ce plec hai-hui
Le raspund ca-n munti soarele-i mai cald
Numai pentru-atat sunt montaniard

Echipa noastra cocosata a plecat vineri noapte, cu acceleratul de 11.45 spre Petrosani. N-a durat mult ( vreo 7 ore si jumatate 😀 ), si-am ajuns la Cabana Groapa Seaca. ( 18 km pe gheata, cu un microbuz derapand intr-una )

Am servit acolo micul dejun si ne-am bucurat de un ceai cald facut de doamna cabaniera, servit in cani de lut:

Un pic mai tarziu, echipati cu toate cele, am pornit la drum spre refugiu. Cararea nu era batatorita, dupa spusele paznicului nu mai fusesera turisti in zona de 2 saptamani. => Fericire maxima in cazul baietilor care-au batut poteca.

Iar pe parcurs ne-am oprit de muuulte ori ( asa-i Roxana? ) ca sa facem poze.

[ Alohamora! ]

Si-uite as, tiptil-tiptil, ne-am cocotat si-n Refugiul Agatat.

[ Cine i-o fi invatat sa scrie? ]

Grupul nostru de 17 oameni ar fi incaput in refugiul de 10 persoane, dar pe la 7 pm am primit  4 musafiri, astfel incat 3 dintre baietii nostri si-au montat cortul alaturi si au dormit afara, impreuna cu Diana „cea Rea”.

Daca fotografiile nu v-au convins c-a fost un weekend de vis, apoi vorbele mele n-au nicio sansa…

( Fotografiile nu imi apartin in intregime! Multumesc Roxana & Diana!! )