În mod normal, părul creşte cu 18 centrimetri pe an, aşa am fost eu informată anul trecut. Poate că mă înşel, dar mie cred că mi-a crescut mai repede de-atât. Cert e că a crescut mult mai repede decât mă aşteptam. Uită-te la fotografia din stânga, aşa arăt un an mai târziu, după ce m-am mai tuns de două ori.

Nu-ţi imaginezi cât de tare mă bucur pentru decizia pe care am luat-o în septembrie 2010! Şi cât de bine m-am simţit în pielea mea imediat după. (ajutându-i pe alţii ne ajutăm de fapt pe noi…) N-am regretat nici măcar o secundă. Nici chiar când am primit reacţii de genul:

„WHAT???????? A: te-ai tuns????????????????A. is typing… A.: sigur nu e photoshop?????????????; pai atunci in urmatoarele 2-3 luni ma voi uita la pozele tale mai vechi”

„R: Esti nebuna. R: Curoajoasă…cu suflet bun…dar nebună” (le-am reprodus întocmai, mi le-am notat într-un draft pe gmail)

Unii prieteni de-ai mei n-au înţeles nici acum ideea promovată de St. Baldrick’s Foundation. Haterii nici atât. Dar n-a contat, m-au acceptat în continuare fix la fel. Prietenul meu a suferit în sinea lui pentru decizia mea, ştiu asta. În primele săptămâni îi rămânea privirea blocată pe căpuşorul meu. Dar hei, suntem tot împreună. 🙂 Mama, care iniţial mi-a zis la telefon un foarte vehement „NU”, s-a jucat cu mâna prin „părul meu” şi avea privirea la fel de blândă.

M-am bucurat când am înmânat bănuţii doamnei Olga de la Asociatia P.A.V.E.L. M-am simţit extraordinar şi când am citit povestea Simonei. Şi atunci când am primit email-ul de la Daniela:

„Trebuia sa-ti scriu ca m-am intalnit cu omuletul si mi-a dat banutii, zilele astea am sa ma duc sa-i imprastii in mai multe locuri: orfelinat, o bolnavioara de screloza multipla si asociatia sansa pentru sansa. Iti multumesc din suflet ca mi-ai oferit ocazia de a face „putin” din tot ce-mi doream.”  (Simona este o Doamnă care s-a tuns la fel de scurt ca noi. Are o fetiţă de 10 ani şi un băiat de 18 ani. Nici fetele nu ştiu asta, n-am mai povestit până acum întâmplarea)

Până acum un an ziua de 15 septembrie avea altă însemnătate pentru mine: reprezenta acelaşi banal început de şcoală. Acum însă, e ziua în care simt eu că am luat una din cele mai bune decizii din viaţa mea de până acum. Fiindcă în alt context nu cred că aş fi avut curaj.

Deci, curaj! Nu vă proptiţi în gânduri mici.