Acum un an

Ma intorceam cu cateva kilograme in plus din tara eternei primaveri, sau tara celor 3F (Fado, Fatima, Fotbal), cum vreti voi sa-i spuneti. Eu ii spuneam simplu – Portugalia, tara Erasmusului meu.

Am indragit-o imediat ce-am ajuns acolo. Nimic deosebit in prima faza, si totusi parca era ceva in aer… Numai limba mi s-a parut groaznica si nu reuseam sa ma inteleg cu nimeni in primele saptamani. Acum imi e dor, si de fiecare data cand aud portugheza tresar la fel de tare ca atunci

cand aud engleza britanica, spaniola sau greaca, incercand mereu sa inteleg cat mai mult, dar cateodata ascult doar de drag, ca o muzica in surdina: Saudade, bacalhau, calor, sorriso, minha vida, apaihonado, atravessar, viver…

Tot acum un an deveneam si fan al cafelei cu lapte. Cred ca placerea mea provenea din experienta pe care mi-o oferea bautul cafelei de 80 de centi in Bragança.

Acum un an imi luam la revedere de la prietenii mei din Erasmus, cu care am petrecut o gramada de timp superb in offline. Sigur, eu i-am convins pe cei mai multi sa-si faca cont pe Facebook, ca sa pastram legatura mai usor (intalniri, plimbari, cursuri, excursii, petreceri etc.). Atunci am inceput si eu sa folosesc Facebook-ul mai mult decat Twitter-ul.

Acum un an ma intorceam acasa cu cateva lectii in plus invatate.

Acum ma simt aproape la fel ca atunci. Nu sunt 100% convinsa ca aici e cel mai bine, dar momentan nu imi doresc sa plec nicaieri, de tot. Chiar daca mai am din cand in cand cate-un dor de duca.