Cum ajungi in Austria cu 120E ? (Guest post)

Avertisment din partea autorului: Postul asta nu-i pentru cei slabi de inima. Nici pentru cei care nu tolereaza limbaj mai putin elevat. Daca vreti sa gasiti inspiratie si intamplari extraordinare, cititi in continuare. Daca vreti sa faceti pe desteptii sau superiorii, verificati butonul rosu din dreapta sus.

Toti avem idei extraordinare – chiar cred asta. Doar ca majoritatea oamenilor aleg sa le ignore. Sunt maturi. Sunt realisti. Nu depasesc prea mult limita bunului-simt si nici nu vor sa riste prea mult sau sa se puna in situatii inconfortabile.

Incepuse vacanta. Era deja luni. Mi-am sunat cei mai buni prieteni pe care ma bazam pentru o vacanta plina de aventura, sport si evenimente. Cand doi dintre ei au spus ca au alte planuri sau ca vor sa se odihneasca, am stiut ca ceva nu-i bine.

M-am cufundat in ganduri. Eram destul de molesit in ultima vreme si aveam nevoie de o ‘doza’. Stii tu, ‘doza’. Chestia aia care te face sa te simti 100% viu si pe care stii ca o vei tine minte toata viata ta.

M-am gandit – care ar fi cea mai tare chestie care as putea s-o fac? Si m-a lovit in timp ce mancam. ‘Hai ma in Austria! Faci autostopul pana acolo, tot ajungi pana la urma. Te duci cu placa si te dai pe partie de Austria. Dintotdeauna ai vrut asta dar tot ai zis ca VEI strange bani si O SA TE DUCI… ( candva ).’

Pauza si un gand pierdut. Mmmm… Tine acolo ideea. S-ar putea sa fie ceva de capul ei. De obicei ma entuziasmez imediat si ma apuc de planuit – de data asta am lasat-o sa creasca incet. Si a CRESCUT, frate!

L-am sunat pe Razvan. ‘Fratica, ce faci? Mai vrei sa mergem cu placa?’ ‘Da ma, unde te-ai gandit?’ ‘In Austria!’ … ‘IN AUSTRIA!? Ba, eu n-am decat vreo 150 euro’ Imi numar banii. ‘Eu am vreo 120 in total. Facem autostopul – nu dam bani la transport. Si vedem si Viena. Cand o sa mai ai ocazia frate sa faci asta? Si cu cine?’ A parut cam nehotarat. A zis ca se mai ‘gandeste’. Asta, in traducere, inseamna c-o sa-si mai lase mintea sa-i aduca argumente ‘mature’ pentru a nu o face.

Si eu eram in dubii. Nu m-as fi dus chiar singur. Mi-era frica, normal. Plus ca nu m-as fi distrat asa bine singur. Si apoi mi-am pus intrebarea critica – daca n-as face-o, o sa-mi para rau peste ani si ani? DAAAAAAAAAAAAAAA!!!

Atat mi-a trebuit. Mi-am facut bagajul si i-am dat mesaj lui Razvan ca orice ar fi, eu tot ma duc, chiar si singur. Mai tarziu mi-a spus ca asta a fost factorul care i-a dat impulsul de care avea nevoie.

Si restul e istorie…

…adica ne-am dus. Si ne-am intors. Asta-i tot. Mersi ca ne-ati citit. Ciao!

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

Hai sa clarificam situatia. Urma sa INCERCAM sa ajungem in Austria -> Viena, cu autostopul, FARA sa dam bani. Urma sa ne dam cu placa pe o partie din Austria. Urma sa vizitam Viena. Si apoi sa ne intoarcem acasa. Speram sa ne intoarcem pana incepea facultatea – luni. Daca nu, asta e, tot ne intorceam cumva si candva. Aventura TOTALA! Aveam la dispozitie o saptamana.

Eu functionez pe baza de scopuri, dar scopurile alea trebuie alimentate de idealuri. Mi-am dat seama ca aveam in cap o idee preconceputa – ca NU POT SA MERG UNDEVA decat daca am BANI. Multi BANI. BANI SUFICIENTI. Suficienti pentru ce? Pai pentru transport, mancare, cazare etc.

Voiam sa desfiintez ideea asta tampita. Voiam sa-mi demonstrez mie si lumii intregi ca nu ai nevoie de bani ca sa te duci in vacanta unde vrei tu si ca NU AI NEVOIE DE BANI CA SA TE DISTREZI! In plus, faptul ca ideea era total absurda, hilara si nebuna n-a facut decat sa ma STIMULEZE si sa ma SUPRAEXCITE. Era perfect totul. Ideal + provocare = Iulian fericit.

Am plecat luni noaptea (21 feb) din Bucuresti/Cluj si ne-am intalnit in Timisoara, dis-de-dimineata. In aer se simtea entuziasmul si provocarea. Dupa ce ne-am minunat de curajul si prostia noastra, dupa ce ne-am adunat provizii de mancare (in principiu pate, paine si mezeluri ) si dupa ce am zis cateva ‘Doamne-ajuta’, am mers mai departe.

Primul lucru: ne-am dat seama ca Nadlac e mai aproape de Arad decat de Timisoara. Deci trebuie sa mergem spre Arad, fiind deja in Timisoara. Suuuper. Hai c-am inceput bine. Frigul pe care oasele noastre il simteau ne avertiza asupra posibilelor consecinte. Vantul nu facea decat sa le sublinieze.

Nu trece un minut si vine dl. Ovidiu. ‘Ati fost la ski ma baieti?’ ‘Nu, nu, acum mergem.’ ‘Hai ma, doar nu mergeti pana in Austria.’ Bufnetele de ras au raspuns cum nu se putea mai bine. Omul, foarte de treaba, ne-a dus pana in Arad si ne-am povestit de viata, casatorie si restul greutatilor apasatoare.
Parea foarte entuziast de nebunia noastra si de-a dreptul nostalgic. I-am promis sa-i trimitem cronica aventurii. Domnul Ovidiu, stiu ca ne cititi acum – multumim mult si salutari!

Urma sa mergem spre Nadlac, la granita Romaniei cu Ungaria. Incepuse aventura cu adevarat. Daca v-as spune c-am stat o ora jumate in frig ca sa facem autostopul, ati crede ca exagerez. Asa e. De fapt, am stat DOUA ORE pana sa ne ia un Gigel care a vrut si 20 lei. Am ajuns sa fac flotari in mijlocul strazii in Arad, poate-poate ma vede vreunul si ne duce pana la vama.

Am ajuns la Nadlac. ‘Mama, am ceva important sa-ti spun. Ma duc in Austria cu autostopul. Da da, o sa am grija de mine. Bineeee. Paaaa.’ Toti TIRistii ne intrebau unde dracului ne ducem cu placile alea. ‘IN AUSTRIAAAA!!!’ Incepeau sa rada. ‘Succes, distractie!’ Poti sa pariezi pe matahalele alea de masini pe care le conduceti ca o sa fie.

N-au lipsit refuzuri si oferte irezistibile (100 euro pana la Viena). Hai pa. N-au lipsit cele 3 ore de stat in frig si cele 100 tiruri care au trecut pe langa noi dand din cap sau strambandu-se scarbiti. Probabil scrisesem urat ‘VIENA’. Sau nu le placea chelia lui Razvan. Nu putea si asta sa-si lase par lung, poate-poate il confunda cu o fata. Din cele 100 tiruri, ghici cate au oprit? EXACT! UNUL! Si SURPRIZAAA! Nu mergea la Viena.

Am zis sa ne intoarcem la intrarea in vama si sa luam TIRurile la rand. Deja incepusem sa ne pierdem speranta. Deja ma gandeam ‘ba, adevarul e ca e o tampenie ce vrem sa facem; cine dracu’ ne-ar lua pana in Austria fara bani? pfff, ce idei am si eu cateodata… au avut dreptate astia, n-ar fi mers niciodata.’ Vamesii radeau ca n-am prins nimic. Moralul era cam la pamant.

Si cand colo, hopa asa. Vine o duba alba. Ne cheama vamesul – baietii, ia veniti incoace. Asta vrea sa ne bage la parnaie, al dracu.

‘Ia vedeti poate va ia domnul’. Mai tarziu ne-a zis soferul (aka Daniel Olteanul) ca vamesul ungur i-a zis ‘hai ba, mai faci si tu un ban, ia-i si pe ei’. Doamne-ajuta-l pe ungur! Isteneeeeem! (= Dumnezeu in maghiara)

LECTIE: Cand vrei ceva cu adevarat, Universul semi-conspira pentru tine. Tu trebuie doar sa belesti ochii, sa te uiti in jur, sa observi oportunitatile si sa faci ce-ti sta in putinta.

I-am sugerat ca nu prea avem bani. A strambat din nas un pic si a zis ‘pizda ma-sii, hai asa, cat o fi o fi’. Drumul ne-a fost piperat cu manele ( vezi video pentru niste versuri inspirante ), urlete dupa unguroaice (sunt al naibii de frumoase), glume nesarate si intamplari din vietile noastre de haiduci. Daniel pana la urma a dat prin statie daca merge cineva pana in Viena. Ne-a facut rost de o cursa si pana acolo. Ne-a infrumusetat atmosfera si incalzit picioarele inghetate. Si ne-a acceptat cei 10 euro (5 de fiecare). Jur ca m-a durut inima. Omul asta merita mult mai mult. I-as fi dat 100, pe cuvant. Dar nu totdeauna pot face ce vreau. Si aveam si o provocare de mentinut.

Apoi ne-a dus un domn de 61 de ani (nu-i mai tin minte numele) pana in Viena. O gramada de kilometri. Povesti peste povesti. Aflu ca transportorii de pe drumuri sunt ca un fel de marinari ai uscatului. Si cum si-a cladit omul, cu sacrificii si munca, propria companie de transport. Un om simplu. Tot respectul.

Ne-a lasat undeva pe o pasarela deasupra Vienei. Dupa ce erau sa ne agate vreo doua masini cu super-viteza, ne gandim ca e timpul sa plecam de-acolo.

Ajungem undeva unde iar urcam spre pasarela. La naiba cu asta. Am sarit parapetul autostrazii (ditamai rucsacul + placa/fiecare). Am ajus intr-un depozit de materiale de constructii. Inaintam timid. Apoi Razvan observa ‘POLITIA!’. E perfect normal ca doi turisti tineri sa sara parapetul autostrazii, sa stea intr-un depozit privat de materiale de constructii si sa vrea sa sara si gardul acestuia. Am facut ce am crezut ca e mai intelept. NE-AM ASCUNS!

Dupa inca un gard sarit si 2 persoane intrebate, ajungem sa fugim vreo 200m dupa un tramvai care nici nu stiam unde merge. La cat de pustiu arata orasul, nici nu mai conta. Am zis ca TREBUIE sa mearga undeva in centru. Iarasi, e perfect natural sa fugi dupa tramvaie care nici nu stii unde merg, cu un rucsac de 20kg in spate si snowboardul. Se zice ca dupa autobuze si femei sa nu alergi niciodata. De tramvaie n-a zis nimeni nimic.

Dupa inca 2 tramvaie schimbate si o persoana-pe-post-de-ghid, ajungem la Hostel. Nu inainte de a da de un restaurant specific romanesc. Cu de-alde Florin Salam. Traiasca, manca-v-as!

10 euro camera pe noapte, dupa ce am intrebat-o care-i absolut cea mai ieftina solutie si ca noi vrem sa dormim pe jos undeva ca avem sacii de dormit. A zis ca 10 euro e tot ce poate sa faca. Bine, pisi. Asa sa fie.
‘Ba, nu pot sa cred ca am facut-o. Suntem in Austria. Suntem cei mai tampiti oameni de pe Pamant.’

LECTIE: RESPECTATI PROSTIA! Este de o perseverenta si ambitie rara.

L-am cunoscut pe Paul in camera noastra. Erau camere gen camin – 4 paturi in camera si nu se stie cu cine ajungeai in camera. Dupa ce am cautat jumatate de district bere la un magazin non-stop, aflam ca era chiar langa hostel unul. De asemenea, aflam ca e districtul cel mai periculos (o gramada de bande organizate, batai) si pervers (femei in vitrina ca in Red Light District care ne faceau cu mana, multe baruri cu prostituate). Raiul pe pamant. Asta sigur e Viena? Stii tu… Cultura? Rafinament? Civilizatie?

Despre Paul – 39 ani, fost stripper, fost dj, a trait in 12 tari, a pierdut totul din cauza masonilor pe care i-a suparat (povestea lui), a fost bogat pentru ca avea vreo 3 sali de fitness pe care le-a pierdut din cauza masonilor, acum e un ‘English teacher’ si traieste din asta, are o companie pe care vrea s-o creasca si sa tina show-uri de dansuri stil ‘robot’ (are si un costum facut de el, cu instalatie de beculete si aerisire gen aer-conditionat), crestin devotat = Foarte Tare!

LECTIE: Capitala muzicii clasice are nevoie de manele si prostitutie ca sa prospere. Frate, intai nevoile de baza si apoi spiritualitatea, nu?

A doua zi ne-am inarmat cu entuziasm si placile. Directia = Semmering. Problema este ca am bantuit jumatate de Viena cu metroul si din 10 oameni pe care i-am intrebat, 5 nu vorbeau engleza, 3 habar n-aveau de directii (IN PROPRIUL LOR ORAS!) si 2 au dat din umeri. Pe de alta parte, am dat de o doamna care s-a oferit sa ne ajute, vorbitoare de engleza, si ne-a dus pana la statia de tren. Nu numai asta, ci a si vorbit cu cele de la informatii pentru toate trenurile, ne-a tiparit variantele si a facut totul pentru noi. Dar ea nu stia ceva…

Ne-a fost un pic jena sa-i spunam ca vrem sa mergem fara bilet.

Pana la urma ne-a ajutat un angajat de-al lor. Ne-a prezentat toate variantele frumoase – 70 euro pana acolo, tren direct, inter-city, etc. Mi-a sarit mustarul si i-am spus – frate, ne-a furat cineva portofelele cu bani, acte si tot. Trebuie sa ajungem la Semmering ca sa ne intalnim cu cineva. CE FACEM? A stat un pic pe ganduri – ah, pai sa vedeti ca e un bilet pentru 24 euro – dus-intors, pentru 2 persoane. Fi-ti-ar spiritul nemtesc, de ce n-ai zis asa de la inceput? Vai, ca nu e direct, nu e intercity, trebuie sa schimbam. (ceva de genul – sunteti tampiti ma? mergeti cu personalul, pierdeti timp, va bateti joc de voi )

LECTIE: Cere si ti se va da. Cere ceea ce iti doresti si chiar daca nu vine in forma in care ti-ai imaginat-o tu, tot o sa vina ceva apropiat. Doar sa deschizi gura si sa spui raspicat.

As fi zis ca de-aici totul e frumos. Doar ca mai erau 4 minute pana pleca trenul. N-are sens sa va spun despre cum alergam pe scarile rulante, cum fugeam pe peroane si intrebam oameni daca asta-i trenul spre Semmering. Pana la urma am dat de o romanca – ne-a zapacit si ea mai tare si pana la urma ne-am dat seama ca eram in trenul cel bun. Dupa ce-am urcat in el si deja mergea.

Visele devin realitate. Asa si noi, am ajuns sa ne dam cu placa. Mi-am rupt fundul pe partiile lor abrupte, am mancat pateu pe paine langa partie ( TRAIASCA ROMANIA! ) si ni s-a decojit pielea de pe fata de la vant si deshidratare. ‘Ba, suntem in Austria si ne dam cu placa. Nu-mi vine sa cred!!!!’ 22 euro urcarea cu telegondola pentru 2 ore.

Pe tren ne-am bagat in vorba cu niste austrieci care o rupeau un pic pe romana (‘Ciao, frate!’) si erau mari fani Inna (nu in fiecare zi auzi Inna – Hot pe trenuri din Austria, nu?). Pe cat de rigizi pareau austriecii in general, fetele lor tot zambeau si se uitau frumos la noi. Stim, romanii sunt irezistibili. Sau poate placile noastre erau afrodisiacul suprem.

Mai pe seara am incercat sa mergem intr-un club. Era miercuri. Pe langa faptul ca cluburile heterosexuale erau pline cu barbati, am incercat pe cat posibil sa evitam cluburile de gay si bordelurile pline cu prostituate. Cateodata era greu sa faci diferenta. Din fericire, am ramas cu demnitatea nepatata. In plus, cand ne-am intors in camera, am avut privilegiul de a realiza ca avem un coleg nou de camera. Un sarb care a imputit toata camera cu un miros de masculinitate puternica, care fuma in camera si sforaia ca si cum oxigenul il evita datorita mirosului.

A treia zi ne-am plimbat un pic prin Viena. Am zis ca e mult prea frig ca sa mai stam o zi sa vizitam ca nebunii. Am fost prin centrul Vienei, am admirat caii cu excrementele lor, Dunarea cu graffiti-urile de pe marginea ei. ( ‘Ba, suntem in Viena! Nu-mi vine sa cred!’ ) Am sarbatorit prima mea conversatie in nemteasca, la supermarket – ‘Guten tag! Danke!’ (profund, stiu)

Ne-am hotarat sa mergem la Universitate. Pe langa faptul ca intrebam unde e universitatea cand era chiar in fata noastra, chiar arata total atipic pentru o universitate. Ma asteptam la extraterestri zburatori cu carti in mana si care iti implanteaza cipuri cu cunostinte in cap. Ne-am hotarat sa facem un tur al universitatii. Am intrat si intr-un amfiteatru. La naiba, data viitoare am zis ca ne ducem si la un curs. Anatomie, preferabil.

Ne-am dus si la un all-you-can-eat chinezesc. De 5 euro si jumatate am mancat ca spartii. Otetul lor ultra-intepator se cupla cu sosul chilli al dracului de iute. Era o simfonie de senzatii si gusturi. Am fost si la supermarket sa facem cumparaturi pentru acasa. Din cei 120 euro pe care ii aveam la inceput, 20 i-am dat pe dulciuri si bere ca sa aduc acasa.

Hai sa plecam, frate. 2 ore am pierdut cu metroul (Apropo, toata perioada am mers cu metroul in prostie si NU AM CUMPARAT BILETE! Era 2 euro – 2 calatorii. Hai sa fim seriosi ). Eu inca mai speram sa lasam trenul ca ultima varianta si sa incercam mai degraba cu autostopul. N-am mai avut timp. Am zis – la dracu, hai sa mergem cu asta. Tren international, fara bilet, vrem sa ajungem la Arad fara sa dam un ban. Sa inceapa NEBUNIA!

Controlorii imi multumeau cand le faceam loc sa treaca, nestiind ca ma uit la ei si ma gandesc cum o sa le explic eu ca vreau sa ajung in Romania fara bilet. Asta n-a facut decat sa ma faca sa fiu si mai distrat de situatie. Razvan se agita de parca urma sa-i taie cineva testiculele si sa le dea la caini ca pe cina. Pana la urma vine si controlorul. ‘Ba, CE FACEEEM?!?!?’ Calm, calm. I-am spus stimabilului ca ne ducem dupa bilete inapoi. Si ne-am dus inapoi. La toaleta.

Acum, hai sa fiu sincer. Nu-s nebun dupa toalete. Dar cand stai o ora pe buda incepe deja sa-ti placa. Voiam sa stam pana la Budapesta asa – adica 3 ore. Am stat o ora in liniste si ma pufnea rasul. Nu stiu daca le-as povesti tocmai asta copiilor mei. Suspansul de a sta in cabina aia si incordarea nu pot s-o explic in cuvinte. Eu eram distrat, Razvan era stresat. Combinatia perfecta.

Pana la urma trecem granita. Austriecii au avut suficient de mult bun simt incat sa nu ne deranjeze la toaleta. Ungurii, fiind mai din est, au zis ca politetea asta exagerata nu-si are locul aici. Dupa 3 batuturi puternice la usa si 3 ‘NEIN!’-uri hotarate din partea noastra, a spurcat cineva ceva in maghiara de pe partea cealalta si a incercat sa deschida cu o cheie. Razvan deschide usa. No ticket, no ID, no wallet – stolen. Ies si eu din toaleta. Hello! (cu cel mai mare zambet posibil – imi venea sa rad in hohote, ma simteam de parca jucam de-a v-ati ascunselea si m-a prins) Ungurul mai mic, foarte agitat si nervos ca ii rad in fata, arata spre fundul trenului si urla ceva in limba lui dulce. Am inteles aluzia.

Coboram la primul oras maghiar de la granita. Avem si un tovaras nou de calatorie – un romanas care-a trait intr-un penitenciar austriac pentru 4 luni si acum se duce acasa. Ghici – fara bani, imbracat ca de primavara, cu ochii ca de drogat. Superb.

Tot asa am mers pana la Budapesta. Mergeam cat puteam cu trenurile si cat ne lasau controlorii. No ID (Razvan insista), no money (eu insistam ), no wallet (idee comuna), border Romania. Un controlor zicea ‘Polizei!’ in timp ce facea semnul catuselor. Hai sa nu facem pe nebunii. Am coborat. Si am urcat. De vreo 5 ori in total. Am ajuns si la granita cu Slovacia, cu Dunarea care ne despartea de aceasta. Frigul crunt ne-a facut sa ne bucuram si mai mult de coborarile dese.

Am avut si inspiratie poetica si filozofica chiar.

Pana la urma am dat 5 euro de caciula pana la Budapesta, dupa ce ne-am saturat de urcat si coborat din statie in statie. Pe drum am mai intalnit un nebun. Cica era sofer de TIR (dupa inaltime as fi zis ca ar conduce TIRuri de copii ), fara bani, fara acte (suna cunoscut?) si ca l-au internat la psihiatrie dupa ce si-a taiat venele ca nu voia sa se dea jos din tren. L-am intrebat daca alta metoda mai inteligenta n-a gasit. Am profitat de ocazie si am facut o poza cu cei doi nebuni – unul veteran de penitenciare, altul macelar de vene.

Din Budapesta am luat trenul spre Bucuresti. De data asta SIGUR n-ar mai fi mers povestea cu nem money, nem ID. Am vorbit cu nasul roman. Cica 10 euro de caciula pana la granita. Excelent. Apoi a venit nasul maghiar. ‘I AM THE BOSS! 40 EUROS OR YOU GO DOWN FIRST STATION!’ Usor ma, fabrica de testosteron ce esti. Pana la urma am cedat la 16 euro de fiecare. Nasul romanesc zicea ca nu trebuia sa cedam – nu ne-ar fi lasat sa coboram fara sa ia el banii. Tiganii s-au descurcat mai bine – ii dadeau telefoane, ceasuri, bratari de aur/argint. Nu stiu ce credeti voi dar intr-o viata urmatoare vreau sa fiu controlor de tren. Profit maxim, efort minim. Niste vulturi nenorociti. Ne-au luat pana si monezile de eurocenti din palma. Onorabil, ungure!

LECTIE IN NEGOCIERE: NU CEDA! Oricat de neagra ar fi situatia, celalalt tot are de castigat si nu vrea sa piarda. Fii cat mai incapatanat si insista pe damblaua ta pana la capat.

LECTIE: Oricat de mult as vrea eu sa cred ca traim intr-o realitate plina de fluturasi si prietenie, nu e chiar asa. Totdeauna vor fi oameni care iti vor pune piedici si au interesul lor in fata. Dar e si o parte buna la asta. POTI trece de ei.

Am ajuns in Arad, dupa 12 ore si 21 euro mai tarziu de cand am plecat din Viena. ‘BA, AM REUSIT!!!!’ Sandvisuri cu pateu si branza in gara. Mers cu nasul pana la Cluj. Deja aveam o aversie fata de bilete sau orice oficial. Ne-a intrat in sange sa facem totul ilegal. E o placere.

Concluzii:

Nu v-am povestit chiar totul pentru ca n-am atata loc. Apreciez ca ati ajuns pana aici. Ideea a fost sa va prezint cele mai nebune si cele mai hilare momente.

Sunt mult mai puternic acum. Am trecut prin o gramada de intamplari. Am vazut ca lumea nu e intotdeauna un loc prietenos. Dar in acelasi timp, daca esti destept, te descurci cumva. Sigur, nu va fi cel mai comod sau cel mai sigur, dar va fi bine pana la urma. Si pana la urma, asta e aventura. Daca vrei siguranta si comoditate, da niste bani in plus. Dar sunt anumite lectii pe care banii nu ti le pot da.

De multe ori m-am simtit ca intr-un basm cu Harap-Alb. Cum de fiecare data cand ramaneai fara optiuni, se intampla ceva care te scotea din incurcatura. Cum intalneai ajutoare (Paul, oamenii care ne-au ajutat) sau personaje ciudate (drogatul, nebunul cu venele taiate). Cum intalneai adversari care sa te faca sa te autodepasesti.

M-am simtit de multe ori inconfortabil. M-am simtit ca un rahat (la propriu, cand stateam in toaleta) si m-am simtit si puternic, controlat si stabil. De fiecare data mi-am dat seama ca eu aleg sa ma simt cumva, constient sau inconstient. Cand ma simteam umilit, alegeam sa ma simt umilit pentru ca asa credeam ca ar trebui sa ma simt datorita pozitiei sociale in care ma aflam.

Si tot nu am facut tot ce am vrut. Tot nu am stors tot sucul din aceasta excursie. As fi putut sa fac mai multe si sa traiesc mai multe. As fi putut sa stau mai mult in Viena, macar o zi, si sa ma duc si la un concert de muzica clasica, sa mergem intr-un club si sa gustam din feminitatea austriecelor sau nemtoaicelor (neprostituate, bineinteles ). As fi putut sa fortez si mai mult cu banii – sa incercam si mai multe ilegalitati si ocolisuri.

Am invatat sa fac, sa actionez mai mult si sa ma gandesc mai putin la ce poate merge rau sau ce se intampla ‘daca’.

Sigur, o sa spui – da ma, deci oricum ai dat bani pe transport si oricum ai avut CEVA bani la tine. Da, de acord. Dar mi-am dat seama ca si cu foarte putini bani poti face APROAPE tot ce-ti doresti. Si sunt convins ca de multe ori nu am impins suficient de mult limita. Sunt sigur ca puteam reduce si mai tare din cheltuieli si sa fim si mai tupesti. Numai prin experimentare poti sa-ti dai seama.

Pentru toti cei care bagati scuze in fata pentru a nu face ceva, mai ganditi-va odata. Oare chiar e asa? Sau doar nu vreti sa recunoasteti ca se poate, dar nu vreti suficient de mult?

Pentru toti cei care au spus ca nu se poate, ca-s nebun si ca o sa fiu violat de camionagii – imi pare rau, v-ati inselat. Duce-ti-va si fiti realisti cu altcineva. Sau recunoasteti ca nu exista asa ceva precum ‘realist’ ci doar ce limite iti impui tu.

Pentru toti cei care spun ca lumea se invarte in jurul banilor si fara bani nu poti face nimic: Aveti dreptate, in mare masura. Dar asta nu te opreste sa faci oricum ceea ce vrei sa faci, FARA BANI.

Ii multumesc camaradului meu de aventura, Razvan. Fara el n-as fi avut parte de aceleasi experiente. Si ii multumesc providentei pentru toate ajutoarele pe care ni le-a dat. Sper ca v-am inspirat cu povestea noastra si v-am dat curajul sa faceti si voi ceva nebun – ceva demn de povestit la nepoti si care sa va faca sa zambiti pana la urechi cand va ganditi la asta.

Curaj, distractie si pasiune va doresc!

Doamnelor si domnilor, pana aici a vorbit Iulian. Acum vorbesc eu: e nebun omul si mi-a fost coleg de liceu. Si in cativa ani probabil va fi doctor. Nu inainte de a fi facut toate tampeniile posibile. 🙂 Dar fiti sinceri, voi ati avea curajul sa faceti asta?