De prin mai încoace, plăcerea mea cea mai mare la prima oră a dimineţii era drumul spre birou, pe bicicletă: cu razele calde de soare în ochi, de obicei într-o rochiţă lungă şi vaporoasă, pe bicicleta mea cea galbenă, zâmbindu-le celor care voiau să vadă un zâmbet.

Dar de câteva săptămâni s-a instalat brusc frigul, şi am început să mă trezesc dimineaţa pe răcoare, gândindu-mă pătimaş că urmează să îndur un frig şi mai mare, cu vântul în faţă, pe bicicletă…

Aşadar, contextul a fost favorabil pentru a-i face loc pe frigider (îmi pare rău, dar era singurul loc unde mai încăpea încă un aparat electrocasnic) micuţului Tassimo. Aveam nevoie de cineva care să mă îmbărbăteze dimineaţa, în timp ce eu îmi fac bagajele pentru a porni spre birou. Îţi trebuie destul de multă voinţă ca să te ridici dintr-un pat cald, într-o cameră răcoroasă dintr-un apartament în care alţi doi prieteni dorm şi probabil şi visează ceva fain.

Dar Tassimo e exact „prietenul” de care aveam nevoie să-mi ţină companie dimineaţa. Deşi nu vorbeşte prea mult, şi nici prea tare. Cam 2 minute şi un pic îl ţine cheful „de vorbă”. Are un sistem special, un cititor de cod de bare care identifică tipul de cafea pe care o doresc. Dacă vreau Capuccino,  pun capsula acolo, apăs butonul verde şi espressorul ştie exact câtă apă să toarne, când să verse laptele şi cum să facă cele trei straturi. Şi are rezervor de 0,8 l, ţinând cont de poziţia un pic incomodă (pe frigider), ăsta e încă un avantaj!

Eu am primit de la cei de la Kraft Foods (importatorul Jacobs în România) un model T40, roşu, care se asortează cu naproanele roşii de pe masa noastră. Dar în magazinele cu electrocasnice/hypermarketuri se mai găsesc încă două modele (T65, T20), în alte cinci culori, adaptabile oricărei bucătarii.

Promit c-o să vă povestesc, într-un alt articol, cum m-a convins Tassimo să-mi beau cafeaua acasă (şi să renunţ astfel şi la cafeaua băută la birou)