Când am scris articolul trecut, am uitat să precizez clar că nu e prima oară când vin în Cluj. Am mai fost pe aici de vreo 3 ori, când eram mai mică. În afară de Piaţa Unirii, de-o cofetărie anume şi de Grădina Botanică pe care n-am cum s-o uit vreodată, amintirile mele erau destul de vagi.

Cu Grădina Botanică am chiar o poveste traumatizantă 😛 . Făceam un circuit al ţării împreună cu ai mei, şi fix a 2-a zi după ce am vizitat-o noi, am aflat de la ştiri că în dimineaţa aceea înflorise un cactus care înfloreşte foarte rar, că era un eveniment deosebit pe lângă care noi trecusem atât de aproape…

Deci am mai fost în Cluj, mi-a plăcut de fiecare dată, dar nu m-a convins atât de tare c-ar fi fain să locuieşti aici.

Acum însă, descopăr că în Cluj totul se află la 5 minute distanţă. Când îl întreb pe Iulian (gazda mea) dacă e departe, el îmi zice că în 5 minute suntem acolo. În Bucureşti echivalentul e la 30 de minute distanţă. (exagerez, desigur, însă ideea fundamentală e ceea ce trebuie să reţineţi)

Vă daţi seama cât timp au oamenii ăştia la dispoziţie? Cred şi eu că timpul curge altfel aici…

În fine, cel mai mult ştiţi ce-mi place la clujeni? Îmi place răbdarea lor, şi cum vădesc ei încetineală. Fireşte, dacă aş locui aici m-ar enerva teribil asta, fiindcă eu sunt pe fast forward, dar pentru un sfârşit de săptămână relaxant, Clujul e destinaţia ideală.

Şi să nu vă miraţi dacă cineva vă pofteşte la masă la 5 minute după ce v-aţi cunoscut! Aşa sunt ei, afabili.