Povestea de mai jos este scrisa de bunul meu prieten Iulian Novac, care ma gazduieste zilele astea la Cluj. Va invit sa cititi cum si de ce a alergat 350 de kilometri acum o saptamana. Pe mine ma impresioneaza de fiecare data nebunia lui si determinarea cu care lupta pentru ceva in care, in prima faza,  doar el crede…

„Visele devin realitate, chiar daca intr-un ritm foarte greu si pas cu pas, intr-o caldura toropitoare si cu dureri musculare si articulare.

Acum 2 ani si jumatate, cand ma antrenam pentru primul maraton (42.195 km de alergat) m-a LOVIT (la propriu) o idee. Sa alerg o distanta incredibil de mare (ca si cum 42km nu era suficient) pentru o cauza nobila. Apoi m-am intrebat care este cea mai vulnerabila categorie sociala si am avut un raspuns automat – copiii care sufera de cancer.

In jumatatea de ora de intoarcere acasa am fost ca iepurasul pe ecstasy. Visam cum Lance Armstrong va alerga alaturi de mine, cum toata Romania si Europa va fi innebunita de initiativa mea, cum voi vindeca toti copiii de cancer si tot asa. Eram de neoprit.

Apoi am cazut. Cine eram eu sa fac asta? Nici macar nu alergasem un maraton. Iti trebuie ani ca sa faci asta. Eu nu sunt sportiv de fel. O sa rada oamenii de mine.

Mi-am lasat un pic de timp sa se aseze ideea. Apoi frica a persistat. Si atunci a fost momentul critic – fie ma dedicam s-o fac, fie nu. Si m-am intrebat ‘daca n-o s-o fac, n-o sa-mi para rau toata viata si in vietile urmatoare ca n-am facut-o si n-o sa fiu un las nenorocit?’. Cand ‘DA!!!’-ul a fost suficient de puternic, am stiut ca trebuie s-o fac.

Au urmat foarte multe suisuri si coborasuri, atat la antrenament cat si in organizare. Doi ani a durat ca proiectul sa se materializeze – si inca nu la scala initiala. Voiam 1000 km si am ajuns la 350. E mai bine decat nimic.
Dureri de genunchi. Promisiuni desarte. Crampe musculare. Dezamagiri din partea co-organizatorilor. Ritm de melc in organizare. Amanare de pe un an pe altul. Demoralizare.

Pana la urma, in mai am gasit o asociatie dispusa sa faca treaba buna – Little People Romania. Au avut incredere, eu am avut incredere si totul a mers incredibil. Culmea este ca ei colaboreaza cu LiveStrong – asociatia lui Lance Armstrong. Deci, intr-un fel, el a alergat cu noi…

Am pornit pe 2 octombrie, ziua internationala de lupta contra cancerului – doi prieteni nebuni si nelinistiti. Am mers si alergat timp de 8 zile, cu o medie de 42km pe zi, de la Sf. Gheorghe pana la Bucuresti, intr-o forma de C. Si in ultima zi am participat la Maratonul International Bucuresti, unde am distrus orice asteptare, chiar si pe ale noastre, terminand maratonul intr-un timp record pentru noi.

Nici astazi nu constientizez pe deplin ca am facut-o. Pur si simplu m-am trezit in fiecare dimineata si aveam de mers si alergat. Si de ferit de soferi maniaci si TIR-uri enorme.

Din pacate nu am avut o acoperire a presei atat de buna, astfel incat marea majoritate inca nu stiu ca am facut-o. Dar suntem siguri ca in timp vom avea impact.

Ela (n.r. eu) ma intreaba de ce am facut-o. Am facut-o pentru ca am simtit ca TREBUIE. Pentru ca a fost o placere si ceva care m-a dezvoltat exponential. Am avut onoarea de a-mi pune pasiunea in slujba a ceva mult mai mare decat mine si sa aduc o contributie semnificativa. Am avut norocul de a ma inhama la o provocare enorma, publica, si a o duce la bun sfarsit. Si am si responsabilitatea de a fi primul care face chestia asta in Romania – si a promova in continuare chestii de genul acesta.

Cea mai mare realizare ar fi ca multi alti atleti amatori, ca noi, sa creeze evenimente de genul acesta. Pentru ca, de fapt, noi suntem fix nimeni ca si atleti. In cel mai bun caz mediocri. Dar exista atata potential, atatia oameni care au realizat lucruri mult mai mari dar fara a ajuta pe cineva in acest proces. Daca se pot face ambele, de ce nu?

Lucrul cel mai de pret pe care l-am invatat dupa toata nebunia este acesta – oricare ar fi visul tau, se poate realiza. In momentul in care te hotarasti ca ORICE s-ar intampla tu o sa perseverezi, esti deja acolo. Nimic nu te mai poate opri. Norocul iti surade si portile ti se deschid. Daca iti mai faci si calatoria distractiva, deja nu mai poti cere nimic in plus.

Sincer, ma asteptam sa fie mult mai greu. Venisem pregatit de iad si in schimb au fost printre cele mai bune 8 zile din viata mea.

Colac peste pupaza, noi ne-am facut treaba, acum e si timpul vostru. Avem aici pagina oficiala si o sa va rog sa trimiteti un SMS la 858. Daca sunteti suficient de impresionati, puteti sa cumparati si o bratara galbena, semnul victoriei asupra cancerului la copii. Veti fi alaturi de Loredana, Oana Pellea si multe alte companii care ne-au sustinut pe parcurs.
Si inca ceva – raspanditi vestea, va rog. Trimiteti-le prietenilor, familiei, dusmanilor si profesorilor.
Unii ne intreaba ce urmeaza. Pai urmeaza sa ne relaxam. Si apoi la anul o facem si mai lata – doar ca pe biciclete. Fiti pe faza!
Va multumesc mult!”