„În toate poveştile lumii există un port. […] Odată ajuns aici n-ai decât să te gândeşti la toate câte urmează: câte au mai rămas de văzut, câte ţărmuri de atins, câte cufere pline te aşteaptă în insulele lumii. De aici se aude marea doar dacă stai să asculţi.”

Aşa ţi se înfăţişează atmosfera de la restaurantul „The Harbour” pe prima pagină din meniu. Un meniu destul de gros, ca pentru un restaurant cu specific internaţional. Şi cu doar câteva greşeli de tehnoredactare, care oricum vor fi anihilate curând, s-a asigurat monsieur Augustin Radu de asta.

Pentru c-am primit aşa o invitaţie frumoasă pe email, m-am prezentat aseară pe la orele 19.00 în piaţa Amzei, ca să văd ce-i cu portul navigatorilor internetului. Mare mi-a fost supriza când am văzut că reţeaua de wireless era parolată şi când am aflat că parola era atât de non user friendly. Dar…

Recunosc, în prima oră petrecută acolo n-am fost impresionată. Nu m-a dat nimic pe spate. Însă Ioana Istrati Cernea, managerul restaurantului, şi-a intrat în rol la momentul potrivit. A venit la masa bloggerilor, să ne cunoască. Şi n-a mai plecat. A început să ne răspundă la întrebări, a ascultat feedback-ul nostru (venit mai ales din partea lui Augustin şi al lui Doru), şi-a notat sfaturile (pe un bon de casă) ca o şcolăriţă cuminte din prima bancă şi a făcut faţă cu brio situaţiei. Parcă dădea examen. (ar fi luat oricum notă mare)

Descoperind că Ioana lucrează pentru „The Harbour” încă din primul an de existenţă al restaurantului, am fost curioasă să ştiu de ce scrie 1881 peste tot; aşa am aflat că prin 2003, proprietarii restaurantului au plecat într-o călătorie în spaţiul Schengen, de unde s-au întors cu idei noi pe care să le implementeze aici. Printre altele, li s-a părut lor o strategie bună să introducă în peisaj şi acest „1881”, un fel de marcă-garanţie. Deşi, după cum ziceam mai sus, restaurantul n-are nicio legătură cu anul 1881, inaugurarea sa a avut loc undeva la începutul lui 2003.

Timp de vreo două ore, discuţia noastră a fost un schimb de replici şi ipostaze, între client şi manager de restaurant (un manager care ştie şi-şi doreşte să primească feedback real). Apoi am trecut la poveşti de-ale lui Augustin, până pe la ora 2 dimineaţa. A fost o seară memorabilă, asta-i clar.

Acum, sunt şi eu curioasă, câţi dintre voi aţi fost deja la „The Harbour”? Mi-ar plăcea să lăsaţi un comentariu, să-mi povesţiţi. Şi cel mai mult mi-ar plăcea să mergeţi (iar) zilele astea să încercaţi restaurantul, şi-apoi să veniţi aici să lăsaţi un comentariu despre experienţa avută. După experienţa mea de aseară cu cei care servesc acolo, cred că o să aveţi poveşti frumoase de împărtăşit.

PS: Doi dintre chelneri au tatuaje la vedere. Cred că-s primii ospătari cu tatuaje la vedere. Şi se potrivesc de minune în decorul restaurantului. (mult lemn, cupru, tablouri, ancore, hublouri, vaporaşe în miniatură etc.)