Acum vreo 2 saptămâni am aterizat în magazinul Ciclissimo întreband de biciclete olandeze recondiționate. În loc să-mi râdă-n nas, băieții de acolo (George si Florin) au stat la povești cu și despre biciclete. Cred că am petrecut mai bine de jumătate de oră în magazin, într-o dupa-amiază innorată, în care alți oameni ar fi mers direct acasă.

Eram în căutarea bicicletei perfecte încă de anul trecut, prin august, atunci am scris și articolul acesta. Și când în sfârșit mă hotărâsem asupra unei biciclete, i-am întâlnit pe ei și mi-au prezentat Brompton-ul.

Desigur, știam despre Brompton, mă uitam cu jind la ele, dar nu mă gândeam că aș putea avea și eu una. Doar că după o plimbare de sâmbătă dimineața cu un Brompton cu 3 viteze, orice altă bicicletă mi se părea că nu-i de mine.

După a doua plimbare cu un Brompton cu șa Brooks, știam că asta vreau și eu! Și asta mi-am luat! Aproape. Șa Brooks deocamdată n-am, dar asta va fi probabil prima investiție suplimentară în bicicleta mea.

Deci, să v-o prezint:

 

E ea, gălbioara mea. Toata viața am visat să am o umbrelă galbenă, simplă, și n-am avut. Așa că mi-am luat bicicletă galbenă, ca să compensez timpul pierdut. Un M3L Yellow, care o sa mă ducă zilnic pe drumul cel bun. Când o pliez, bicicleta devine un bagaj de mână (destul de greu pentru o gagică firavă, dar nu și pentru mine 😛 ) numai bun de transportat. (la metrou, în portbagaj, înauntrul ceainăriei mele preferate etc.) Iar dacă drumul nu e accidentat, o pot trage după mine, fiindcă e prevăzută cu rotițe. Cric n-are, dar asta nu poate decât să mă bucure. Atunci când staționez e mai stabilă ca orice altă bicicletă, fiindcă roata din spate se pliază cumva dedesubt. În fine, promit să vă arat curând și poze, poate și video, fiindcă eu mi-s tare încântată.

Până atunci, puteți participa și voi la întâlnirile săptămânale organizate de Ciclissimo, următoarea e mâine, de la 11.00. S-ar putea să vă îndrăgostiți! 🙂

(foto)