După mai bine de o săptămână de mers zilnic prin București cu bicicleta, am înțeles că geaca e un accesoriu inutil. Oricum te încălzești foarte tare, în funcție de viteza de pedalare, mai mult decât de momentul zilei.
Coafura nu rezistă. O să schimb șamponul oricum, dar oare ce șampon face față prafului de pe străzi?
Taximetriștii sunt cei mai periculoși șoferi, până acum n-am crezut asta. Nu e corect să generalizez, dar pe cât de mult îmi plac mie călătoriile cu taximetriști de tot felul, pe atât de aiurea i-am simțit trecând la câțiva cm distanță de pielea mea.
Cel mai nasol moment a fost atunci când m-am trezit pe banda 3, fiindca din dreapta (din pasajul de la Unirii) au răsărit încă 2 benzi. N-am închis ochii, am încercat să rămân calmă, sperând ca șoferii doar să mă înjure. Mi-am dorit să prind roșu in intersecție la Universitate, ca să pot trece pe banda 1. Am prins verde însă, așa că m-am mai chinuit un pic ca să mă strecor printre șoferii grăbiți spre casă.
Aaa, și în prima seară în care am plecat cu bicicleta din magazin către casă, am fost foarte aproape de primul meu accident. O domnișoară mi-a etalat o frumoasă portieră chiar în nasul meu, la semafor.
Daar, nimic rău nu s-a întâmplat. Nu e imposibil să fii biciclist în București și nu am inventat eu roata. E mult mai bine să ajung in 30 de minute pe bicicletă la birou, decât în 40′ cu ratb + metrou. Mult mai bine! Mai ales acum, că e cald afară și autobuzele sunt la fel de suprasolicitate. Iar la întoarcere spre casă întotdeauna trec prin parc, punct pentru mine.
Trebuie să mă mai obișnuiesc cu strazile și gropile pe care e musai să le ocolesc frumos. În rest, zâmbesc oricărui biciclist care se uită înspre mine. De altfel, eu le zâmbesc și pietonilor, dar nu am timp să văd dacâ îmi zâmbesc și ei.
(Foto)
Aşa! Dacă ar adopta mai mulţi atitudinea ta, curând maşinile se vor rări considerabil şi mersul pe bicicletă va deveni tot mai puţin periculos.
Abia aștept să îmi pot lua și eu o bicicletă. Oricât de basic și tot aș fi fericită! Doar că mi-ar lipsi curajul tău de a umbla singură, probabil 🙂
Andreea, dar nu iti trebuie prea mult curaj. Pasul important pe care trebuie sa-l faci e sa treci de pe trotuar in strada. Incercand sa mergi doar pe trotuar, te vei lovi de toate bordurile inalte si de oamenii de altfel inghesuiti pe trotuar, incomodati tot de masini.
La inceput treceam prin intersectiile mari, cum ar fi Romana, pe banda intai si semnalizand cu mana. Au fost insa unele dati cand masinile au trecut foarte aproape de mine si altele au facut stanga de pe a doua banda. Asa ca mi-am zis ca ar fi mai intelept sa ma opresc si sa astept sa se faca rosu si apoi sa plec primul de la semafor, pe verde.
La universitate e mai simplu, caci nu prea se face dreapta de pe a doua banda.
Cat despre portiere, am patit-o de cateva ori, dar m-am oprit la timp. Oricum, cand trec pe langa masini oprite, ma astept la asta si tin mainile pe frane.
Sa fii atenta la gropi, te poti dezechilibra daca sunt mari.
Bafta la pedalat!
Vroiam sa spun dreapta la „si altele au facut stanga de pe a doua banda”.
Mersul pe bicicleta prin Bucuresti in interes de serviciu, comporta un risc destul de mare. Ai nevoie de siguranta pe tine, un dram de inconstienta si sa deschizi ochii.
Ideea e ca in momentul in care ai avut un accident de masina, in adevaratul sens al cuvantului, atunci este mult mai greu si foarte frumos 🙂 daca reusesti sa depasesti obstacolul. Simti ca ai baut nectarul nebuniei.