Povestea Simonei am aflat-o dintr-o pură întâmplare, n-o cunosc personal şi ştiu destul de puţine lucruri despre ea. Dar am rugat-o să va împărtăşească şi vouă ce mi-a scris mie.

„Aş vrea să îi mulţumesc Elenei pentru invitaţia de a scrie pe blogul ei. Povestea mea este poate mult prea superficială în comparaţie cu adevăratele probleme care există în lumea asta, însă pentru mine a fost o provocare.

Acum ceva timp am citit articolul acesta – https://elenaciric.ro/2018/m-am-tuns-scurt-pentru-o-cauza.html– . Atunci am privit admirativ gestul lor însă în acelaşi timp mă gândeam că eu nu aş putea face aşa ceva, părul meu a fost mereu unul din atuurile mele, chiar cu o luna în urmă lăsasem 6 milioane la un salon şi după nici o săptămâna părul meu arată la fel de rău. Şi niciodată nu ieşeam din casă dacă nu era aranjat şi curat, cred că fetele care citesc acum ştiu cum este când eşti îmbrăcată frumos de sus până jos, însă părul arată groaznic: that’s a bad day!

Fiind posesoarea unui păr blond decolorat luna de luna, trebuia să îl vopsesc şi intrasem într-un cerc vicios, cu cât îl vopseam mai des să arate bine, cu atât părul meu se degrada mai mult. Mă săturasem de produse minune care promiteau că îmi repară părul când el se întindea precum un elastic când era ud şi trebuia zilnic să îl aranjez cu peria.

Pur şi simplu nu mai avea viaţă şi într-un exces de curaj m-am hotărât să mă rad în cap. M-am uitat iar peste pozele fetelor care s-au tuns pentru o cauza nobilă şi mi-am făcut curaj, până la urmă nu sunt nici persoană publică şi nici nu am un job la care trebuie să merg zilnic şi să arăt impecabil, toate astea pentru mine au fost un argument.

Prima tăietură a fost cea  grea, începutul sfârşitului… psihologic este un moment  de greu pentru o femeie, dar m-am gândit că sunt atâţia oameni sunt bolnavi şi care au rămas fără păr; aceea este într-adevăr o tragedie şi un capăt  de lume. E  greu să te  vezi rasă în cap, mai ales  când nu este ceva care să te  avantajeze. Mi-a fost greu să  mă uit în oglindă  mult timp, în casă  stăteam acoperită  cu un fular, iar afară purtam  o perucă.

Din ianuarie şi până acum părul a crescut des şi sanatos, cred ca şi uitasem cum este culoarea lui naturală. Acum are vreo 6 cm lungime, tot mi se pare scurt, dar ce a fost mai greu a trecut, acum urmează o tunsoare care mă avantajează şi multă grija, din exterior dar şi din interior.

Chiar dacă momentan trăim într-o lume de plastic, în curând va fi la modă naturalul. Îmi pare rău că timp de zece ani l-am tot agresat şi că abia acum am descoperit că cel mai bine îmi sta … aşa cum sunt.

Câteodată e greu să te impaci cu asta şi e greu să te accepţi fără nicio îmbunătăţire, atâta timp cât în jur este promovat exact opusul, aşa că pentru moment am renunţat la lentilele de contact colorate, la unghiile date cu ojă şi la părul vopsit. Nu ştiu daca mă simt mai bine sau pur şi simplu nu mă mai interesează parerea celor din jur, cert este că viaţa e un pic mai puţin complicată :)”