50 de filme în şase zile, asta-i provocarea festivalului One World Romania, ajuns la a cincea ediţie. Filmele sunt împărţite pe secţiuni: Revoluţii Online, Minori şi Batrani, Penala, Retrospectiva Jennifer Fox, Politica, Probleme de Familie, Activişti şi Indignati, Munca şi Rasplata, Paşapoarte, Albania special.

Cred că vă daţi seama şi din descrierea secţiunilor despre ce fel de filme vorbim: filme care transmit ceva, care ridică probleme, care prezintă soluţii, care inspiră, îţi deschid mintea şi te trimit acasă cu gândul că trebuie să faci ceva bine.

În seara asta am ajuns şi eu la un film estonian din secţiunea „Activişti şi indignaţi„: The New World (Uus Maailm). În română până şi cuvantul activist are o rezonanţă ciudată, iar vina nu este numai a trecutului nostru comunist. Nu trăim într-o societate care preţuieşte o astfel de atitudine. Dar în ultimele luni oamenii au iesit în stradă în Romania, ca şi cum starea de spirit s-ar fi schimbat.

Filmele adunate sub acest titlu oferă abordări diferite asupra implicării civice. Aceşti oameni au îndoielile lor, precum tinerii estonieni care se luptă cu poliţia şi vecinii încuiaţi sau cu planificarea urbană iraţională din Tallinn. Pe ecran am văzut patru ani din luptele „Societăţii unei Lumi Noi” şi tensiunile crescânde dintre principalii activişti ai acestui grup. Am râs şi am relaţionat cu grupul de tineri entuziaşti care deşi era bine intenţionat, de multe ori n-avea nicio direcţie de mers.

Dar la final, când am dezbătut împreună cu regizorul şi cu Liana Buzea (iniţiatorul Let’s Do It, Romania), mi-am dat seama că avem şi noi în Bucureşti cel puţin două modele de astfel de case: Home Mătăsari şi CROS – Learning House. Voi mai ştiţi şi altele? Mi-au mai venit acum în minte cei de la Incubator 107, dar nu i-am cunoscut încă, doar am citit despre ei. Şi cumva i-aş încadra aici şi pe cei din „La Scena„, deşi nu ştiu cât de „activişti” sunt ei.

Mergeţi şi priviţi şi voi din filmele propuse de organizatori, festivalul ţine până duminică! În altă parte nu le veţi găsi, asta-i şansa lor şi-a voastră. 🙂