De fiecare dată un pic schimbat, Brăila e totuşi un oraş deosebit, care mă aşteaptă mereu cu braţele deschise. Iar pe cei din familie îi simt acolo aproape, oricât de departe ar fi. Aşa că „acasă” rămâne acasă, cu patul suprapus din camera care e și acum a mea, deși dorm acolo o dată pe lună. Acasă sunt jucăriile din copilărie, casetele audio, magneții de pe frigider, vederile primite de la prieteni, cărțile poștale adunate de prin toate locurile pe unde am umblat eu, caietele din clasele primare, o parte din cărțile citite, albumele cu fotografii (din era în care nu era totul digital), colecţiile de bancnote şi monede și câte și mai câte. Acasă e mirosul de mâncare gătită de mama.

Iar de Paşti şi de Crăciun acasă e cel mai acasă posibil, fiindcă un întreg ritual ne învăluie şi ne plimbă printre ani.

Şi dincolo de istoria personală şi istoria familiei, simt mereu încărcătura bogată a oraşului, îmi imaginez protipendada Brăilei plimbându-se cătinel pe strada Regală, încerc să reconstitui imaginea portului în care se vindeau grâne, să-mi imaginez prostituatele de atunci şi casele „de randevous” („La noi la Brăila, la tanti Elvira, uşor se câştigă lira. Să dai miarul, deschizi buzunarul, aşa e la noi la Brăila…Femeia munceşte, bărbatul plăteşte, aşa e la noi la Brăila”), felul în care mozaicul etnic de la 1800 şi ceva diferă de mozaicul etnic de-acum (în continuare avem greci, armeni, evrei, ruşi, bulgari etc.)…

Brăila de odinioară încă respiră pe sub straiele de suprafaţă. Gropile şi gunoaiele de-acum sunt doar scame. Am dreptate?

(Ştiţi că vă ziceam de “Cinema Excelsior” din filmul „Tatal Fantoma„? Ei bine, ăsta e, fostul cinematograf Lira!)