De câte lucruri vă e frică? Puteţi face o listă scurtă? Căci a mea e lungă… sigur, îmi place să zbor cu avionul, nu mi-a fost frică să sar (de două ori!) cu paraşuta, m-am tuns periuţă, am fost aproape copilot la offroad, am dormit noaptea în cort în pădure, a venit ursul şi eu m-am culcat liniştită la loc, am mers pe creste abrupte de munţi, m-am dat de nenumărate ori pe tiroliană, probabil c-aş face bungee jumping dacă nu mi-ar fi frică pentru coloana mea, presupun că aş avea curaj să fac şi deep-water soloing… dar sigur n-aş avea curaj să merg desculţă pe cărbuni încinşi!
No way! Eu urlu ca arsă chiar şi când curge un pic apa mai fierbinte la duş…
Cu toate astea, sunt nişte oameni care zic că „firewalking-ul este un exercițiu complex de dezvoltare personală care culminează cu mersul desculț pe cărbuni încinși la peste 530 de grade Celsius. Cum cei mai mulți oameni cred că acest lucru este imposibil fără să te arzi, actul în sine demonstrează că este posibil să schimbaţi paradigme mentale și să depășiţi orice obstacol. Mersul peste cărbunii încinși este cunoscut în lumea întreagă ca fiind cea mai eficientă tehnică de atingere a excelenței.” Da, probabil că va declanșa în voi forța de a vă autodepăși, pe asta o cred!
Ce ziceţi, dacă vi s-ar oferi contextul, aţi avea curaj? Aţi avea curaj să mergeţi cu tălpile goale pe cărbuni încinşi?
Ideea e că-ntr-o joi, pe 25 aprilie 2013, va avea loc la Crystal Palace Ballrooms conferinţa Leadership 530°. Accesul la conferință pentru o singură persoană costă 190 de lei. Pentru doar 30 de lei în plus puteți lua cu voi un prieten/coleg și împreună veți plăti numai 220 de lei!
Evenimentul ăsta despre care vă vorbesc e la a doua ediţie, anul trecut peste 200 participanți au trecut desculți pe cărbuni încinși, iar experienţa lor o puteţi vedea aici:
Reiau întrebarea: aţi avea curaj? Aveţi curaj?
Şi dacă da, şi dacă nu, vă propun următorul lucru: scrieţi-mi într-un comentariu un lucru de care vă e frică (o frică de-a voastră), dar peste care credeţi că aţi putea trece. Voi premia cel mai mişto/motivant/convingător comentariu cu un bilet la conferinţa Leadership 530°! Dar dacă mergeţi acolo, e musai să-mi povestiţi experienţa voastră! Chiar sunt curioasă să aflu câţi dintre cei care se duc acolo neconvinşi se întorc convinşi. (aveţi timp să răspundeţi provocării mele până marţi, 9 aprilie)
Despre firewalking se zice că reprezintă un puternic exercițiu de motivare, ieșire din zona de confort, testarea limitelor și depășirea convingerilor limitatoare ale potențialului din fiecare om. Deci şi pentru voi ar putea fi o provocare, o experiență și în același timp o ocazie de a transmite puterea personalității dumneavoastră! Gândiţi-vă bine! 🙂
PS: „For many who have walked, there is immense satisfaction in having done something that the world tells you is impossible.”
Later edit: norocoasa castigatoare – Arina. Va multumesc tuturor fiindca ati avut curaj sa vorbiti despre fricile voastre!
Curaj exista in fiecare dintre noi, depinde doar ce anume il scoate la suprafata. Totusi, nu am nicio motivatie pentru mersul pe carbuni incinsi, nu vad cum m-ar ajuta sa-mi ard talpile :d. Apoi, eu abia merg descaltat vara pe plaja, nu cred ca ar fi prea placut la 530 de grade…
Eu am curaj! 🙂
Tocmai mi-am depasit saptamana trecuta frica de apa, mai ales de „sub apa”, facand un curs de supravietuire in situatii de urgenta. Una din situatii simula caderea unui elicopter in apa, si rasturnarea lui la 180 de grade.
In momentul in care am terminat ultimul exercitiu de iesire din elicopter, cu capul in jos, am avut un sentiment foarte misto: „Acum pot face orice!”
Asa ca da, as merge si pe carbuni incinsi 🙂
Been there, done that. Merita. Reformulez: MERITA! Nu ai ce sa patesti daca NU TE OPRESTI IN MIJLOCUL FOCULUI (asa cum am auzit ca au mai facut cateva yoghine) si jarul NU E ATAT DE FIERBINTE pe cat credem noi. Cand am fost eu, in octombrie, nu a ajuns nimeni la spital. In schimb au murit multe frici, convingeri limitative si a nascut un nou entuziasm. Am si o poza de profil in care mergeam pe carbuni. Ulterior simteam ca si cum as fi mers printr-o iarba prea rece pentru picioarele mele. Asta-i tot. Oameni care sa descurajeze vor fi mereu. Incercati singuri si nu mai cautati atata „cum a fost”. Eu m-am dus pur si simplu.
@Mihai si mie mi-e greu sa merg vara pe nisipul fierbinte, dar uite ce spune Iulian mai sus. 🙂
n-am taria necesara… la propriu vorbind, in rest aleg deseori drumurile mai complicate :D, si nu de putine ori o duc la capat alteori mai greu alteori mai cu noroc dar nu dau inapoi :-p, fire incapatanata.
Referitor la carbunii incinsi, ma intriga foarte tare, insa nu ma sperie. Stiu ca avand o pregatire minima inainte (spirituala/mentala) reusesti fara probleme. Chiar ar fi super interesat! In plus, mi se pare o super idee pentru un final de conferinta despre leadership. Parca incununeaza tot ce se va fi vorbit, nu? 🙂 (inclusiv metafora carbunilor incinsi imi place:D).
Cat despre o frica proprie: golul in stomac cauzat de diferite activitati (roller coaster/bungee/parasuta). Cel mai greu cred ca mi-ar fi in roller coaster, desi poate e cel mai ok dintre toate ca accesibilitate/siguranta/etc. Apoi ar fi bungee, apoi parasuta. Cine stie, poate daca merg pe carbuni incinsi, intr-o zi voi fi in stare sa sar din avion singura, fara insotitor:D.
Oricum ar fi, merg pe teoria ca poti face orice cu mintea sau spiritual. Nu trebuie decat sa Vrei, sa Vrei si cand simti ca nu mai poti sa Vrei Si Mai Mult. Pacat ca nu e chiar atat de simplu ;)).
Eu am o gramada de frici 🙂 Mi-e frica de inaltime, de serpi, insecte, sa inot pe intuneric, sa calc pe carbuni incinsi… De fapt, mi se pare atat de nebuneasca ideea, incat nu m-am gandit niciodata pana acum daca mi-e frica. Totusi, asta nu inseamna ca nu le-as incerca, atat timp cat sunt mai multe sanse sa scap teafar decat vatamat.
Uneori visez ca sunt blocat pana la brau intr-un material aproape solid, din care trebuie sa ies si nu pot, asa ca, probabil, asta e o teama notabila 🙂 Totusi, dupa ce m-am uitat la Bear Grylls, cred ca m-as incumeta sa imi incerc evadarea dintr-un nisip miscator 🙂 E un sentiment minunat atunci cand „you beat the odds”, iar pana acum, de fiecare data cand am riscat, am castigat. Asa ca, de ce nu? M-as incumeta sa merg pe carbuni incinsi chiar si pentru a avea o poveste in plus de spus nepotilor.
O mare frica si o provocare de-a mea pentru anul viitor e sa particip la un Ironman, e un triatlon compus din 4 km inot, 180 km bicicleta si 42 km alergat. La o ora dupa ce am alergat primul maraton deja nu mai puteam sa merg cum trebuie, si tot ce vroiam sa fac era sa dorm, la aceasta competitie insa pe langa maraton mai trebuie sa fac si cursa de inot si bicicleta si sa scot si un timp sub 17 ore ca sa ma calific. Dar sunt optimist ca daca ma voi antrena o sa il pot duce la capat. 🙂
EU VREAU SA INCERC…Nu mi-e frică să merg pe cărbuni încinși pentru că oricât de incinși ar fi sau nu, totul e în mintea noastră, totul e mental…simțul nostru despre realitate pleacă și ajunge către creier…Cum spunea și Altair în Assassin Creed…Nimic nu e real, totul e permis…Ca să traduc…Realitatea noastră nu există…e doar o percepție la nivel cerebral…Dacă emisferele creierului nostru nu ar mai funcționa normal, noi nu am mai auzi normal, nu am mai vedea normal, nu am mai simți normal…NU CRED CĂ MĂ VOI ARDE mergând pe cărbuni încinși pentru că frica poate fi controlată mental…Îmi plus, să spunem că există posibilitatea să mă ard, să îmi ard tălpile picioarelor…Durerea, arsura pe care o voi simți va fi ca atingerea unui fulg dacă mă gândesc la cât de pârjolit e eu-l din mine când mă gândesc la lucruri ,,fără valoare,, la bursă precum …iubirea, prietenia…Niciodată nu o să ardă cărbunii mai puternic decât voința din noi și niciodată nu o să lase urme cărbunii încinși mai puternice decât o fac unii oameni…Adevăratele răni nu vin niciodată extrinsec…Adevăratele răni vin din lucruri care ar trebui să nu doară niciodată…Cuvinte, gesturi, priviri…Crede-mă Mihai, că privirea rece a unei persoane pe care o iubești poate să te ardă de mii de ori mai puternic decât o pot face câteva sute de bucăți de grafit…
Poate suna ciudat, dar una din temerile mele cele mai mari o reprezinta persoanele cu probleme psihice. Ma sperie de mor, ma iau fiori cand ii vad si as fugi mancand pamantul daca vad vreunul ca are vreo criza. Daaar lucrey la asta si incerc sa imi controlez emotiile, folosind foarte mult autosugestia 🙂
Nu stiu sincer daca as face-o. Personal imi este foarte frica de tot ce poate provoca durere in general. 🙂 Partea cu carbunii suna ireala – mi se pare imposibil sa nu te arda, dar pe principiul ca te misti foarte foarte repede poate s-ar putea sa nu simti atat de mult si sa poti sa treci peste – cu gandul acesta poate as putea incerca.
O frica mare de-a mea este saritul de la inaltimi – mi se pare extraordinar de atragatoare ideea de a sari cu parasuta, sau de a face bungee dar imi este extraordinar de frica sa fac acel pas. Teama mea vine si din scenarii realiste (daca nu se deschide parasuta, daca se incolaceste sfoara) dar si din simpla frica de cadere in gol. Chiar si sentimentul ce il ai la saritul de la inaltime in bazinul de inot este ceva similar – ma urc pana acolo dar cand este cazul sa fac pasul hotarator, ma paraseste toata energia si curajul dispare. As vrea sa le fac totusi – parasuta, bungee si intr-o zi sper sa le fac cu adevarat. 🙂
Mi-e frica de mor de inaltime. Am aflat asta cand eram pe acoperisul unei cladiri de vreao 60 de metri. Dar am zis sa fight fire with fire.Sunt prima care urca in turnuri , am sarit cu parapanta si urmeaza si parasuta. In fond , daca mi-ar fi atat de frica de inaltime , nu as mai fi tot timpul cu capul in nori.Carbuni incinsi ? hell yeah !
Frica mea cea mai mare este sa nu fiu penibila – indiferent de context: profesional, cand mi se pune o intrebare din domeniu si nu sunt pregatita cu un raspuns, cand dansez si fac miscarile gresit din cauza ca nu ma las condusa, cand fac sport si nu-s atenta la coechipieri, cand discut cu prietenii si nu empatizez cu ei si lor li se pare ca-s ciudata, iar eu insist cu ideea mea.
Daca stai sa te gandesti, sunt niste chestii marunte, dar pot sa aiba o insemnatate foarte mare cand le pui impreuna.
Da, ce ce nu ? Eu, ca singurul real barefooter din România, am mers desculţ şi pe cărbuni încinşi şi pe cioburi de sticlă, fără să păţesc nimic. Şi nu din fakirism sau pentru spectacol, ci doar pentru plăcerea mea. Eu nu suport nici un fel de`ncălţăminte (instrumente de tortură pentru picioare). Aşa, în general, cam 90% din an io numa` desculţ mi`s – chiar şi iarna, prin omătul pufos ! 🙂