Lista castelelor românești e mai lungă decât pare: pe lângă Bran și Peleș mai pot fi vizitate alte cel puțin 200 de castele declarate monumente istorice de către Ministerul Culturii din România.

Iar unul dintre preferatele mele e, fără doar și poate, Castelul Cantacuzino, din Bușteni. 

Cum ajungi acolo? 

„Castelul lui Nababul” este situat în cartierul Zamora, pe strada cu același nume, la numărul 1. Chiar dacă nu e încă bine integrat în circuitul turistic, e la doi pași de DN1.

castelul Cantacuzino_adresa

Când se vizitează?

Programul muzeului este de luni-duminică, între 10.00-19.00, iar intrarea (numai împreună cu ghid) se face din ora în oră, respectiv: 10.15; 11.15; 12.15; 13.15; 14.15; 15.15; 16.15; 17.15; 18.15.

Tariful: 20 de lei pentru adulți, 15 lei pentru pensionari, 15 lei pentru studenți. (taxa foto: 10 lei)

Telefon contact/rezervari: 0244 320 520/0244 320 510/0722 960 606. Email: office@cantacuzinocastle.ro

Restaurantul: este deschis de luni – duminica, între 10-23.30, iar rezervările pot fi făcute la numărul 0737 299 464 sau tot pe adresa de email office@cantacuisine.ro

Canta Cuisine

Povestea construcției: 

Castelul Cantacuzino din Bușteni a fost ridicat (pe locul unei foste case vânătorești) în 1911 la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino (datorită averii sale colosale a fost supranumit „Nababul”), fost ministru al României între 1899-1900, 1904-1907.

Construit în stil neoromânesc după planurile arhitectului Grigore Cerchez, castelul este înconjurat de un parc (imens) ale cărui alei te poartă mai întâi spre grotă, cascade și fântâni arteziene. Repertoriul decorativ conferă ambianței interioare un pronunțat caracter romantic. Vitraliile, stucomarmura, consolele, plafoanele cu grinzi aparente și pictate, balustradele din lemn, piatră sau fier forjat, feroneria turnată în bronz și bogat ornamentată reprezintă o măiestrie a meșteșugului artistic. Șemineele realizate din piatră albă, ornamentate cu mozaicuri policrome, împlinesc atmosfera de reședință boierească, sporind valoarea edificiului.

În plus, castelul posedă o colecție de heraldică reprezentând blazoanele familiilor de boieri încuscriți cu cantacuzinii și o friză de picturi votive cu iluștrii membri ai familiei Cantacuzino din ramura munteană.

Clădirea, întinzându-se pe o suprafață de 3148 mp, a aparținut familiei Cantacuzino până la naționalizarea din 1948, iar apoi a devenit un sanatoriu al Ministerului de Interne. În perioada în care clădirea a servit ca sanatoriu, pereții au fost vopsiți uniform. După retrocedare (2004), a început un proces de restaurare a picturilor originale, care se poate observa și astăzi.

DSC00536_result

Castelul – muzeul de astăzi

Astăzi castelul este gestionat de Zamora Estate, o companie care plănuiește construirea unei stațiuni de lux, numită Zamora Golf, Ski and Holiday Resort – Green Village Project. Statiunea, care s-ar desfasura pe un spatiu de 310 hectare, va fi construita in jurul Castelului Cantacuzino si va fi compusa din trei hoteluri de 5 stele, doua hoteluri clasificate la 4 stele si teren olimpic de golf, traseu de schi fond, centru de echitatie, parc si partii de snowboard, partii de schi, dar si un parc imens de distractii, cu lac artificial. In cadrul proiectului, este planificata si constructia a 80 de vile.

Este clar că fonduri există, fiindcă în ultimul an de zile, între două vizite de-ale mele la castel, s-au schimbat multe. De exemplu, în decembrie 2012 s-a deschis restaurantul Canta Cuisine, predestinat evenimentelor mici și nunților fastuoase, cu meniuri din cele mai variate. In plus, mai multe camere sunt disponibile in restaurant si in castel, cu o capacitate intre 12 si 120  persoane.

Chiar daca mobilierul a fost furat de comuniști, clădirea în sine este foarte bine întreținută, impresionantă, cu pardoseală de-atunci, vitralii, candelabru original etc.

Oricum ar fi, când treceți pe Valea Prahovei, vă recomand să vă opriți la castelul Cantacuzino chiar și numai pentru aceste două lucruri:

1. o porție (14 lei) de cheese cake, pe terasa restaurantului, privind către Caraiman.

2. 15′ de petrecut în leagăn; între 3 brazi înalți stau atârnate 2 leagăne, cel mai minunate leagăne din viața mea – cu priveliște către Bușteni.

DSC00538_result

PS: pentru Revelion se anunță mare petrecere mare, cu tematică The Great Gatsby.

PS2: Eu castelul l-am revizitat weekendul trecut, în cadrul evenimentului #CalatorPeValeaPrahovei, organizat de Turism Market și susținut de Hotel CumpatuEscapade Adventure Park ZamoraCramele HalewoodProduse Traditionale Zamora. Deci fotografiile sunt proaspete. 🙂