La începutul lunii februarie, Cristina Bazavan a lansat un ebook gratuit despre “Culisele X Factor- Cum să câştigi un concurs de 200.000 de euro” – prima carte din Romania despre un show de televiziune şi despre impactul pe care acesta îl are asupra vieţilor participanţilor la spectacol. (o puteţi descărca gratuit cu un tweet sau un share pe Facebook!)
Fiind legată emoţional şi profesional de X Factor (mai ales de echipa primului sezon), sâmbătă trecută am citit dintr-un foc cartea, rememorând anumite scene sau aflând perspective noi. (lectura e uşoară şi rapidă, veţi găsi în interior şi multe fotografii de-ale lui Mihai Ştețcu) Cel mai mult veţi citi despre transformările la care sunt supuşi concurenţii, dar şi sfaturi despre cum ar trebui să vă prezentaţi dacă vreţi să atrageţi atenţia asupra voastră şi să rămâneţi în sufletele oamenilor din faţa televizoarelor, adică în sufletele celor care vă vor urmări evoluţia. (şi care de cele mai multe ori vă vor vota, dacă vor crede (în) povestea voastră)
Mai multe detalii despre carte n-are sens să vă dau, dacă vă interesează subiectul trebuie să o citiţi.
Acum, însă, vreau să vă povestesc o ispravă de-a mea.
La finalul cărţii, în secţiunea de mulţumiri, Cristina Bazavan a scris aşa: „Aş mai vrea să mulțumesc unei jurnaliste americane care nu va şti niciodată că am menționat-o aici: Susan Orlean. Am citit cartea ei, “The Bullfighter checks her Makeup”, în perioada în care am lucrat la acest proiect şi, din profilul pe care i-l face lui Fred Brathwaite (Fab Five Freddy, vedetă TV din America), am aflat că Jonathan Demme a fost primul producător al unei emisiuni de rap la o televiziune americană. Discutasem cu Cheloo despre referința lui cinematografică la filmul Candidatul Manciurian (în regia lui Demme), dar nu am o cultură în domeniul hip hop ca să pot face o asemenea conexiune. E meritul lui Susan Orlean, s-au aliniat frumos cărțile, şi-i mulțumesc pentru asta.” (dacă veţi citi portretul lui Cheloo, între paginile 61-63 veţi întelege exact despre ce referinţă cinematografică e vorba)
Şi m-am întrebat: Ce-ar fi, totuşi, dacă Susan Orlean ar afla? (probabil că s-ar bucura amândouă…)
Aşa că i-am scris. Şi mi-a răspuns!
„I never dreamed a sentence in a story I wrote years ago in New York would make its way across the world and influence an accomplished journalist in Romania. What a wonderful world we live in! How wonderful to imagine that sentences and ideas and information just flows around like water. And even more wonderful is that I found out about her finding my story – thank you, Elena, for letting me know. I assume this now means I am very famous in Romania. Yay!” (Susan Orlean)
(am sa raspund in engleza, ca sa poata fi inteles de toata lumea.)
I can barely find my words to thank you for the joy your wonderful gesture brought me. When I saw the tag, I didn’t think it was about me and I was just happy that there are other Romanians that know Susan and her work.
When I realized it was about me, I bursted into tears. I still find it unbelievable. Thank you so much.
This way I also want to thank Susan for her wonderful stories and the energy they transmit. You can feel it from the other corner of the world and it’s so inspiring.