Locuind în Liege (guest post)

Eram în lift și a doua zi urma să plece pentru un stagiu de vară la Liege, când Alex mi-a zis: “zi acum repede, dacă mi se propune să rămân la Liege definitiv, ne mutăm acolo? “ Am zis DA, mai hotărâtă ca atunci când mi-a dat inelul de logodnă (poate pentru că deja îl așteptam), plecarea din țară era imprevizibilă, emoționantă, nici nu știu dacă-mi doream cu adevărat și totuși, atunci a început aventura noastră.

Au urmat 3 luni în care am rămas din nou singură, căci a mai fost plecat 6 luni într-un stagiu Erasmus, dar acum mai singură ca niciodată. Cele 6 luni le-am petrecut la cămin, alături de fete, între timp mă mutasem într-un apartament cu două camere, pe care-l decorasem frumos și abia așteptam să se întoarcă să locuim pentru prima dată împreună. Când s-a întors a și plecat, dar a urmat o vară plină, cu organizarea SkirtBike, cu picturi, cu întâlniri, plecat în fiecare dimineață cu bicicleta la serviciu, cumpărături de fructe și legume proaspete din Piața Domenii după serviciu. După o lună am reluat discuțiile plecării, ne era totuși greu să renunțăm la România. El pentru că iubește munții și nu treceau două săptămâni fără să urce pe munte, pentru că avea zeci de contacte și clienți fideli la care ar fi renunțat cu greu (e medic veterinar), dar pe care îi sfătuiește prin mail-uri de fiecare dată când au nevoie; eu pentru că reușisem să am un job stabil în construcții, după un an de căutări, pentru că aveam comunitatea asta a biciclistelor pe suflet, pentru că iubeam ceea ce făceam, pentru că tocmai în momentul plecării sora mea avea să nască o fetiță. Și totuși, în ultima zi în care își putea depune candidatura, Alex și-a înscris CV-ul. A fost momentul în care mi-am dat seama că sunt și excepții în lume, în ceea ce privește neîncrederea în români. Un belgian fusese deja acceptat în post când Alex a anunțat că vrea să obțină un post de anestezist în clinică, însă a fost ulterior respins pentru că Alex era mai bun decât el.

A urmat o vizită în vacanță la Liege pentru a mă familiariza cu locurile și când m-am întors am început să împachetez lucrurile. Am ajuns la Atlassib cu 106 kg de bagaje, printre care și bicicleta, spre disperarea celor care își așteptau rândul, pentru că fiecare cutiuță se cântărește, se verifică până la cel mai mic plic. Am trimis la părinți zeci de kg de cărți cumpărate de-a lungul anilor, haine pe care nu le consideram necesare pe moment și alte bagaje rămase pe la sor’mea, numai ea știe unde le-a pitit ca să nu se împiedice de ele. În aeroport am îndesat bine cele peste 40 de kg pe care le aveam, geantă de laptop, geantă de aparat foto și când am trecut de porțile de verificare am oftat ușurată, de m-a întrebat polițistul ce-am pățit. Nu, nu era de cele prea multe bagaje, ci de plecare, de rămas bun. Am lăsat în urmă doi părinți plângând și o soră cu un omuleț în burtică, plus multe altele.

Și a trecut fix un an de atunci, de când Alex m-a așteptat cu dragoste și flori. Am pășit încrezătoare că mă voi adapta și aici, drept pentru care după o săptămână am început să lucrez la lucrarea de master și în paralel la un proiect în construcții în cadrul Universității din Liege. Până în martie, când am absolvit. Pentru studenți, pentru profesorii care lucrează în cadrul Univerității, este mai mult decât ideal locul în care își desfășoară activitatea. Aici toate facultățile sunt pe un deal, într-o pădure, separate una de alta. La fiecare stație de autobuz o altă facultate cu o vedere de vis, imaginează-ți cum ar fi să vezi zilnic pe geam o pădure, să respiri aer proaspăt și să te simți ca la cabană.

Și totuși cum e să locuiești în Liege? Păi poți să urăști orașul ăsta sau poți să îl iubești sau amândouă în același timp. Încă nu mi-e clar dacă îmi place să locuiesc aici. Am zile în care nu mă regăsesc deloc, dar și zile în care îi descopăr frumusețea. Primul lucru care îți iese în evidență este gara Liège-Guillemins, una din cele mai mari și mai frumoase gări din Europa, o adevărată operă arhitecturală concepută de unul din cei mai mari arhitecți ai lumii în viață: Santiago Calatrava. La prima impresie ai zice că ai poposit într-un oraș elegant, fabulos, dar îți schimbi imediat părerea după ce păsești câțiva metri dincolo de gară. În realitate descoperi un oraș haotic arhitectural, un mix de case care par că-și au locul într-un cartier parizian, bloculețe betonate gri, aruncate haotic printre case de cărămidă. Belgienii numesc asta arhitectură mosană, care mie personal nu îmi place deloc. La capitolul de must see sunt și scările cu 374 de trepte, construite în 1881, cu case din cărămidă în stânga și-n dreapta, iar pe măsură ce urci începi să te imaginezi în locul persoanelor care locuiesc în acele case și care nu au altă cale de acces în afară de aceste scări. În vârf, ai parte de o vedere superbă asupra orașului, încărcat de multă istorie, fost centru puternic economic și industrial, motivul pentru care oamenii au construit case rapide pentru locuit, fără a pune accent prea mare pe arhitectură. Dar de acolo de sus, orașul se vede frumos și verde, cu multe parcuri, cu mulți copaci, cu un colorit tomnatic indiferent de anotimp, de la casele cărămizii. Ce nu cunosc în general turiștii, e că în paralel cu aceste scări, poți urca pe cele mai strâmte alei până sus, ocazie cu care ai șansa să întâlnești multe pisici, să treci prin diferite portițe, să vezi flori multe și să te bucuri mai aproape de casele oamenilor. Drumul până sus e mai puțin obositor și mai boem. Belgienii au o tradiție de 20 de ani, în prima sâmbătă a lunii octombrie, luminează scara cu 15.000 mii de lumânări, iar tot centrul orașului se închide și se aprind lumânări din loc în loc. 

(vedere din gara Liege)

(scările cu 374 de trepte)

După gară și scări recomand centrul vechi al orașului, așa numitul „le quartier du Carré”, plin de studenți și de oameni petrecăreți, de cluburi, terase și restaurante cu mâncare delicioasă. Dacă îți place centrul vechi al Bucureștiului, aici ai parte de același tratament de relaxare și bună dispoziție. Prin centru mai găsești un palat, clădirea Operei proaspăt renovată, biserici medievale, o catedrală și vis-a-vis de catedrală, gaufreria Pollux, pe care nu ai cum să o ratezi, căci odată aflat în centru, mirosul de gaufre se simte de la 300 m. Aici veți găsi cele mai bune gaufre din Belgia, autentice, caramelizate, crocante și cu batoane de ciocolată topită înăuntru. Dacă vrei să testezi mâncare sau băuturi tradiționale de-ale locului, poți încerca boulets-frites, salade liégeoise, fricassée, rognons de veau, gaufre, pèkèt, café liégeois. Din lista asta în afară de gaufre, nu mă impresionează restul prea mult. Și totuși dacă vrei să incerci beri bune belgiene îți recomand restaurantele Vaudrée sau Petit Vaudrée, vei găsi acolo un meniu cu peste o mie de tipuri de bere. Cele mai bune sunt berile trappiste, iar preferata mea este Triple Karmeliet, o bere dulceagă, aromată, cu gust de caramel, potrivit de acidulată și cu un puternic gust de alcool, ca doar are vreo 8.5 grade. Dacă vrei să pleci cu beri pe post de souvenir, îți recomand, ca și în cazul ciocolatei, să o cumperi direct din supermarket, nu de la magazinele turistice care vând numai bere, căci riști să o cumperi la preț de restaurant. Și că tot am ajuns la ciocolată, în Liege se află fabrica Galler, pe care eu o consider cea mai bună ciocolată belgiană. Crede-mă, am încercat multe feluri și niciuna nu e mai cremoasă, mai delicioasă ca ciocolata Galler, proaspăt cumpărată din fabrică. Dacă ai vreun gând să vii în vizită la fabrica de ciocolată, întreabă-mă, pentru că nu vei găsi nicăieri orarul de vizitare și adresa.

Un alt must see în Liege este “Lemarché de la Batte”, o piață ce se întinde pe mai mult de 3 km de-a lungul fluviului Meuse, ce datează din 1561, fiind cea mai veche piață a Belgiei și una din cele mai renumite și mari piețe din Europa. Are loc duminica, se închide un bulevard între orele 8.00 – 14.30 și vei găsi aici produse locale, fructe, legume, flori, cărți, animale vii de crescătorie, haine etc. și mai ales brânzeturi delicioase. Piața e vizitată de cel puțin 4 milioane de oameni anual, în zilele călduroase ajungând la 100.000 de cumpărători pe zi. De la mine din cartier (o suburbie a Liegeului, o fosta comună numită Angleur) am rută directă pe bicicletă, căci de-a lungul fluviului Meuse, din Liege până la Maastricht (Olanda) sunt piste de biciclete. Ajung la piață în 15 minute cu bicicleta, iar drumul este o plăcere, pistele de biciclete sunt chiar pe apă pe unele porțiuni. Și că tot am adus vorba, da, iubesc Liegeul pentru împrejurimile pe care le oferă, pentru frumusețile satelor din împrejurimi, zeci de ferme, zeci de pisici vagaboante grase, piste de biciclete prin păduri, de-a lungul râului Ourthe, plin cu rațe și lebede, pentru cea mai frumoasă rută de biciclete pe care Belgia o are (nu am găsit încă o altă rută mai frumoasă ca asta).

Meuse este navigabil, pe lânga vapoarele cu marfă, vei găsi aici vaporașe turistice, cu care poți să te plimbi o tură prin oraș sau poți să mergi până la Maastricht. În plus seara este fabulos, toate podurile sunt luminate în culori care se schimbă din minut în minut. Am eu o vorbă că Liegeul dacă îl privești în ansamblu, e frumos numai noaptea. În profunzime, e un oraș cu oameni frumoși, calzi, relaxați, pentru care “Bonjour” și “Merci” sunt primele cuvinte învățate din naștere și folosite de zeci de ori pe zi, cu oameni care te salută chiar dacă nu te cunosc, care îți zâmbesc când ești pe bicicletă ca o formă discretă de salut și recunoștință, pentru că uimitor, Liegeul are cei mai puțini bicicliști din toată Belgia, iar la polul celălalt, Antwerp este în top 5 cele mai bike friendly orașe din lume. Oamenii sunt sportivi și petrecăreți, au multe zile naționale libere numai ale regiunii lor, nu și ale comunității flamande, multe petreceri, multe competiții organizate, târguri numite “brocante” unde găsești de toate la preț redus.

(piata Saint Lambert)

Liege nu este un oraș turistic, elegant, însă are mult potențial și se muncește mult să ajungă la nivelul celorlalte orașe frumoase ale Belgiei. Și când mă satur de urâțenia lui, plec până la Paris sau Amsterdam că ajung în 3 ore sau mai scurt, fie iau trenul până în orașele pitorești ale Belgiei, fie iau bicicleta și mă plimb în împrejurimi. Uneori mă apucă dorul de România, în primul rând de oamenii dragi, apoi de job-ul și activitățile pe care le aveam și acum nu le am, deocamdată. Sunt cu ups and downs, însă știu că merg în direcția bună. Acum m-am înscris la cursurile de franceză, într-o clasă cu 30 de tineri cu 25 de naționalități diferite, unde la prima oră de franceză Madame Demaret ne-a rugat să vorbim despre noi, cine suntem, ce ne place, de ce am venit în Belgia. 90% din femei au zis că au venit din dragoste. M-am simțit acolo. 

(Multumesc frumos, Andreea Toader!)