Vremea a ţinut azi cu bicicliştii bucureşteni! A fost pliiiiiin de biciclişti la Izvor şi pe traseul către Primăria capitalei! Parcă n-au mai fost niciodată atât de mulţi!
A fost, probabil, cel mai mare protest al bicicliștilor din București. HotNews scrie c-am fi fost vreo 2-3000. (organizatorii zic peste 4200 participanţi) Cert e că de la podul Grozăveşti până la podul pietonal de peste Dâmboviţa era plin de biciclişti şi pe o parte şi pe alta, cât e Splaiul Independenţei de lat. Plin!

(Poza asta am furat-o de pe Facebook de la TrAx Palicaru)
(Poza asta am furat-o de pe Facebook de la Carmen Manole)
În faţa primăriei am zăbovit câteva minute şi am ridicat cu toţii bicicletele în aer. Am fluierat şi-am scandat „Nu vrem piste pe trotuar!”.
(Poza asta am furat-o de pe Facebook de la Sergiu Nicolae Brega)
(Pozele astea două le-am furat de pe Facebook de la Tiberiu Ion)
Mi-a plăcut că în faţa primăriei era un nene care purta o vestă albă pe care scria cu majuscule: „NEGOCIATOR”. Şi că cineva a prins un bileţel cu „Nu vrem piste pe trotuar” la ştergătorul de pe luneta maşinii parcate fix în faţa primăriei, pe trotuar.
Nu mi-a plăcut că un tip s-a crezut interesant înjurându-l (ca pe maidan) pe Oprescu în transmisiunea în direct a unei televiziuni.
Spre finalul protestului prietenul meu Dan m-a recunoscut în mulţimea de biciclişti şi m-am trezit cu el în stânga mea. 😛 Apoi ne-am pozat şi cu Mona şi-am plecat în Regie la o limonadă/bere împreună. Căci la proteste cu biciclişti mai mergem, până când n-o să mai fie nevoie!







te-am văzut trecând pe calea victoriei… bicicleta galbenă se zăreşte de la o poştă!
@Catherine :)) Sa stii ca n-am ales degeaba galben. Ca biciclist e bine sa fii vazut in trafic. Ca sa nu mori, nu de alta. 🙂
Pacat ca n-am ajuns si eu la protest. Bicla mea sta cu rotile dezumflate si are nevoie de o mica revizie. Iar mie imi este lene sa ma apuc de ea 🙁