Dacă ați schiat sau v-ați dat cu placa vreodată, sigur aveți cel puțin o întâmplare amuzantă de pe pârtie. Hai să vedem ce zic Kinga, Cristina, Octavian și Oana:

„Totul s-a petrecut în primul an de snowboarding. La sfârșit de sezon, când am prins și eu cât de cât mișcările de bază, gașca de nebuni a propus să coborâm pârtia…pe lângă pârtie, adică pe drumul de vară, prin pădure. Am zis hai, habar nu aveam ce mă așteaptă. Am ajuns în vârf de munte unde era o ceață de nu se vedea la 2 metrii distanță…băieții au pornit fără nici o grijă, iar eu m-am trezit singură. Nu vedeam pe unde era pârtia, ce să mai zic de drumul de vară? Noroc cu unul dintre ei care s-a apucat de fluierat  și m-am luat după sunet. M-au așteptat, după care am pornit la drum…mai mult eram pe jos și prin copaci decât pe placă si evident eram ultima dintre ei. La un moment dat i-am văzut cam la 15 m distanță de mine făcând tot felul de semne și urlând ba să sar ba să ma opresc.M-am panicat și am făcut exact ce nu trebuia…am încetinit doar…după care m-am trezit cu fundul în râu. Prima reacție a lor a fost să râdă, evident, iar după ce apa a pătruns bine în haine, am fost scoasă din râu…prietenii la nevoie se cunosc. :))

De fiecare dată când îmi amintesc de pățania asta, mă amuz. A fost distractiv. 🙂 „(Kinga Kalmár)”Păţanii amuzante au fost multe în atâţia ani de ski şi snowboard. Însă îmi aduc aminte de trei dintre ele.

Primele două au fost la Bâlea, când participam la concursurile Photo2Ride, realizate de H2O. Prima păţanie s-a arătat o dată cu urcarea cu telecabina spre Bâlea-Lac, când nu ştiu ce s-a întâmplat, dar s-a blocat telecabina la câţiva metri buni distanţă (dacă te uitai în jos, leşinai, pentru că era o ditamai prăpastia). Amuzant a fost că eram cu sponsorii în cabină, care nu erau obişnuiţi cu muntele şi mai ales cu înălţimile atât de mari. Iar noi 3 fete de 16 ani am început să făceam glume proaste: că va veni un avion şi va trebui să ne urcăm pe o scară sau că ne vor da paraşute şi va trebui să sărim cu ele. Ideea este că am reuşit să speriem 3 oameni de peste 25 de ani, noi 3 puştoaice glumeţe.

Cealaltă păţanie a fost puţin mai dureroasă, urcam noi în şir indian pe munte, aceleaşi 3 puştoaice (eu eram în mijloc), voiam puţină adrenalină, pentru a ne afirma. La un moment dat prietena mea, care stătea în faţa şirului, a alunecat pe o porţiune de gheaţă şi a venit peste mine, începând să ne învârtim ca la o avalanşă. Partea dureroasă a fost că a scăpat şi placa care mi-a venit fix în buză, care bineînţeles s-a umflat foarte tare, iar seara la petrecere ghici cine avea buză de cal?

O altă păţanie a avut loc în iarna când m-am apucat de snowboard şi exersam fericită pe pârtia Bradu. Pentru că eram mică şi aveam curaj, îmi dădeam drumul ca un kamikaze din vârful pârtiei. Până într-o zi când am prins un dâmb la jumătatea pârtiei şi am căzut în fund şi aşa am rămas până la baza pârtiei (era o porţiune de gheaţă). Amuzant a fost că alunecam concomitent cu o sanie, care nu avea voie neapărat pe pârtie. Bineînţeles că oamenii de pe sanie aveau blugi, iar eu blindată cu tot echipamentul pe mine, alunecam la fel ca şi ei, dar nu la fel de bucuroasă că fac asta.” (Cristina Vijoli)

„Povesti amuzante despre pasiunea mea de a ma da cu placa sunt cateva. Din nefericire mai toate au inside jokes from my friends group.Printre primele care imi vin in minte ar fi o noapte de vineri cand dupa o joi seara de sarbatorit cu prietenii ne-am decis sa luam primul tren catre munte in loc sa plecam la birou sa muncim. Ne-am luat o sticla de sampanie si ne-am urcat in tren. Pe la 5 si putin dimineata am prins rasaritul de soare si pe noi ne-a prins ‘nasul’ fara bilete. Ne-a inteles cu el :)Imi amintesc ca vineri la pranz beam ceai cald cu rom in varful partiei in timp ce ii spuneam sefului meu ca nu vin la munca pentru ca ma dau cu placa. Imi amintesc ca ne-am facut un prieten care lucra la cfr in restaurantul vagon si ne facea cafeaua. Ne-a placut si am mai repetat schema de vreo cateva ori pana sa plec din tara.Nici acum nu stiu ce trebuia sa ii raspund ‘nasului’ cand ne intreba: – Cum ma baieti? N-aveti bani de bilet, da’ beti sampanie la 5 dimineata in tren?” (Octavian Cioaca)

„Cam toate fazele comice se intampla dupa ce auzi: „Uita-te la mine ce pot sa fac :))” sau „Fa la fel ca mine” :))Mie mi s-a parut foarte amuzant, spre exemplu, cand am fost acum 2 ani in Austria, pentru prima oara in viata mea cand purtasem o casca, pentru ca auzisem ca in afara nu te lasa sa te dai fara casca… si chiar ma laudasem la toata lumea ca nu ai nevoie de nici o casca, pentru ca e practic imposibil sa cazi in cap, experienta mea de cativa ani buni imi statea in spate 😀 … iar eu toata viteaza, la prima tura de coborare, viteza, gheata, mi-am prins cantul din spate si direct in cap pe gheata am fost plonjata, dar nu o data, m-am rostogolit de cateva ori cap-placa-cap-placa si cand in sfarsit m-am oprit, m-am dezmeticit si am inceput sa rad de nu intelegeau prietenii mei ce e cu mine … nu avusesem absolut nimic si radeam ca nu imi venea sa cred cum mi s-a dat asa peste nas si cum am scapat fara nici o zgarietura. 🙂

Prietenul meu a patit la fel pe skiuri cand intr-o zi la o ultima coborare de sfarsit de zi, era partia plina de gheata si doar pe o fasie pe margine se putea cobori…si cum cobora el asa vede in zare un grup de babute care urcau partia, bineinteles pe margine, ca sa nu isi rupa picioarele in gheata…el s-a gandit sa le ocoleasca si brusc a cazut de cateva ori in cap si s-a oprit exact langa ele, tot imprastiat de au ramas babutele masca :)Daca stau si ma gandesc sunt multe faze comice de la inceputuri, cand skiurile erau antice iar placile erau inlocuite de saci plini cu zapada (in cazul meu).

Imi amintesc de un amic care dupa ce a stat jumatate de zi sa isi potriveasca un arc de la legaturi cu noii bocanci  de sky (aka clapari) cand a fost in sfarsit gata… am fost mai multi sa sarim la o trambulina… si vine el in viteza…sare..si cum skyurile erau de lemn, au ramas infipte in zapada la aterizare iar el a fost aruncat descult in zapada….deoarece cizmele de cauciuc cu care era incaltat, i-au ramas prinse de legaturi :)) foarte comic peisajul; si nu mai zic ca avea manusi impletite in maini, sufla in ele sa se incalzeasca si mai tare ii degerau degetele…

Eu, eram la Predeal, urcam printre primele dati cu teleskiul, eram pe placa, am cazut, dar nu am dat drumul la cablul care ma tragea, deoarece am zis ca daca tot am platit macar sa ajung cumva pana sus  :D.  Erau 2 randuri de cabluri de telesky si astfel oamenii din celalalt telesky urlau la mine sa dau drumul la cablu, eu nu intelegeam exact ce zic si de ce tipa la mine sa imi dau drumul, deoarece nu ma deranja sa urc taras, daca doar asa puteam :)) si pana la urma am aflat ….cablul de care ma tineam eu se termina mai repede decat celalalt, pentru ca urma o mare groapa, pe care eu nu o vazusem….si am vazut-o doar cand eram deasupra ei …si astfel m-am trezit intr-o ditamai groapa despre care chiar nu intelegeam cum de a aparut exact pe traseul meu de urcare 😀 Dar de atunci incerc sa nu mai fiu asa incapatanata.” (Oana Ciobanu)

Nu uitați, până pe 18 decembrie Rexona vă echipează de iarnă! 🙂

rexona_iarna care ti se potriveste
(regulamentul complet îl găseșți aici, SUCCES!)