Cum în București a venit oficial iarna, mi se pare îndreptățit să mă gândesc la schi! De ce schi și nu snowboard? Fiindcă la schi, de bine de rău, reușesc să cad controlat. La snowboard, singura dată când am încercat (fiindcă mi se părea într-adevăr un sport mai cool decât schiul), cum prindeam un pic mai multă viteză, cum mă trânteam singură pe fund. Motiv pentru care m-am ales cu câteva vânătăi zdravene, memorabile. Mă rog, nu asta a fost problema. Doar că în timp am ajuns să apreciez mai mult schiul și îmi doresc să fiu pe pârtie o căprioară grațioasă care face cristianele așa cum a învățat-o instructorul.

Să pornesc cătinel din vârful pantei și să mă aventurez în ceața deasă luminată difuz de nocturna de pe pârtie fără teamă!

Toată dezbaterea asta dintre schi și snowboard a fost lansată de Rexona, printr-o aplicație care îți dăruiește iarna care ți se potrivește. Unul din cele 3513 voturi îmi aparține. Nu m-ar deranja să-mi aparțină și unul din premii:

rexona_iarna

(regulamentul complet îl găseșți aici, eu am făcut doar rezumatul; perioada 21 nov – 18 dec)

 

Și-acum să te văd: de ce schi, sau de ce snowboard? 🙂 Tot instructorul meu zicea „Aleg schiurile, dar doar pentru ca ele imi pot oferi intotdeauna ceva nou. In sensul ca esti independent, ambele picioare sunt independente si consider ca poti sa faci multe pe schiuri, tot timpul apare cate o provocare. Dar nu inseamna ca nu-mi place placa, o iubesc foarte mult, pentru ca pentru mine e ceva aproape nou, in care incerc sa ma perfectionez tot mai mult.”