Pe 12 iunie, de Ziua Îndrăgostiților în Brazilia, am sărbătorit finalul cursului meu de forró la un bal, eu și toți ceilalți oameni care ar fi putut să-mi fie părinți sau bunici. Am dansat cu câțiva bărbați care probabil că dansează și-n somn, judecând după felul în care se mișcau…
A doua zi de dimineață, însă, am pornit spre cafeneaua Pedra Bonita Café, unde aveam să mă bucur încă o dată de o prăjitură braziliană cu mandioca și să mă întâlnesc cu câțiva prieteni. Era miercuri, 13 iunie, feriado municipal în Juiz de Fora, toată lumea era liberă, iar orașul părea părăsit. Pe urmă am continuat cu un prânz tipic cu comida mineira, o plimbare prin Parque do Museu Mariano Procópio, o vizită la Museu de Arte Moderna Murilo Mendes… într-un final am ajuns acasă și mi-am pregătit bagajele: cei 2 rucsaci cu care venisem din România. La 23.00 aveam autobuz spre Brasília (capitala despre care străinii în general nu știu că-i capitală), dar nu înainte de a bea o ultimă Caipirinha la Bar Do Bigode!
M-am suit în autobuz și aproximativ 18 ore mai târziu m-am întâlnit cu prietena mea Clariça în autogara din Brasília. Ar fi trebuit să ajung în 14-15 ore, dar ne-a oprit poliția pe drum, in the middle of nowhere, și a găsit niște neregularități în actele companiei de transport. Deci după ce că era o călătorie lungă, într-un final a fost și mai lungă. Calm, coafura rezistă.
Odată ajunsă în Brasília, mi-am suit rucsacii în portbagajul lui Daniel, un alt prieten vechi de-al meu, din vremea Erasmusului în Portugalia și-am pornit la drum, la explorat orașul desenat de Oscar Niemeyer. Abia pe 14 iunie, noaptea, am ajuns și eu să fac din nou un duș și să-i cunosc familia Clariçei. 15 a fost zi de plimbare, pe 16 iunie am participat la un mare churrasco (grătar), pe 17 dimineața mi-am pus bagajele la spațiul special amenajat din autogară (10 reais pentru 8 ore) și ne-am mai plimbat câteva ore, iar pe la 16.30 autobuzul meu pleca spre Rio de Janeiro, fosta capitală a Braziliei, despre care străinii cred în continuare că-i capitală și-n zilele noastre, deși a încetat în anul 1960 să mai fie.
20 de ore mai târziu, pe 18 iunie dimineața, am ajuns în orașul care va gâzdui jocurile olimpice din 2016. Marcão mă aștepta deja de jumătate de oră, așa că am pornit degrabă la încă o zi de plimbare prin Rio de Janeiro, pe străzile boeme din Santa Teresa și alte zone frumoase. Bagajele mi le-am lăsat la subsolul unui teatru vechi din centrul orașului, la un prieten de-al unui prieten de-al unui prieten de-al lui Marcão, pe care îl cunoscusem cu câteva săptămâni în urmă într-un hostel fain din Copacabana.
Pe 18 iunie seara (cu câteva emoții generate de traficul greoi din Rio de Janeiro) mă îmbarcam în zborul KL 706 al companiei KLM. Aveam să ajung pe 19 iunie dimineața, în Amsterdam, și să mai petrec o zi și-n capitala Olandei, cu patru dintre prietenii mei care momentan își croiesc viața acolo.
n-ai prins si protestele? de la ce s-au luat?
Andrei, as fi vrut sa scriu un articol separat despre asta. Protestele au inceput chiar cand am plecat eu. De fapt, pe 15 iunie, in ziua primului meci din cadrul Cupei Confederatiilor, eu eram fix in Brasilia, dar am evitat zonele despre care auzisem ca-s „inflamate”. Nu stiam exact ce se intampla, cum eram mai mult pe drumuri nu aveam timp sa urmaresc TV-ul/presa.
Apoi, pe 17 iunie (spre 18) a fost cel mai mare protest, in Rio de Janeiro, iar eu am ajuns acolo pe 18 iunie, practic am reconstituit traseul protestelor, mai ales ca prietenul meu participase.
Pretextul a fost scumpirea biletelor de autobuz cu 20 de centavos, dar apoi oamenii au inceput sa se planga de multe alte lucruri: infrastructura proasta, sistem de sanatate deficitar, educatie slaba, costul vietii in general, costurile imense pe care guvernul le-a comunicat referitor la organizarea Cupei Mondiale in 2014 (stadioane construite pe bani multi in orase care n-au echipa de fotbal etc.), coruptie etc.
Călătorii români sunt foarte pricepuți. Felicitări!. Aveți vreo recomandare brazilienilor pentru România?