Pe Vlad Chiciudean (29 ani) l-am cunoscut acum vreo 4 ani, pe munte. Ca oricărui călător (prin viață și prin lume), îî place să se plimbe și să experimenteze, doar că iarna aceasta a luat o decizie mai îndrăzneață și a plecat 10 săptămâni prin Nepal și India, trăind cele mai diferite situații cu putință. Vă invit să citiți despre drumul în siguranță până la Everest Base Camp!

„Unde sunt acum? Am ajuns la Calangute, o statiune de la Marea Arabiei aflata in statul Goa din India.
De unde vin? De pe la 5.450 m, de la poalele Everestului, din Nepal.
De ce? Pentru ca inca mai pot…

Cu mine se mai afla o buna prietena (Alina) care, auzind ca am de gand sa iau din nou drumul Asiei, a fost si ea tentata de perspectiva unei bai cu elefantii (în Chittwan), a vizitarii Taj Mahal-ului si a urcarii pana la Everest Base Camp (pe partea nepaleza). Au mai fost cativa prieteni doritori, dar problemele de „munca”, „timp” sau „bani” i-au decimat, asa ca am ramas doar noi doi. Pana acum am realizat tot ce era pe lista de mai sus, iar accentul il mai punem doar pe odihna si relaxare.

Daca si voi va intrebati „Cum ajung la Everest Base Camp?„, cititi in continuare. 🙂

Cel mai simplu raspuns ar fi „daca va doriti indeajuns de mult…”
Tehnic vorbind, situatia implica putin mai multe. Voi descoase pentru inceput partea materiala, dar nu voi intra foarte mult in amanunte pentru a nu plictisi.

Biletul de avion Bucuresti – Kathmandu variaza ca pret destul de mult, dar e posibil (daca-l luati din timp si daca va permiteti sa mai pierdeti putin prin escale) sa-l gasiti cu €500 dus-intors. Asta e cam minimul. Noi le-am luat putin mai scumpe, dar asta pentru ca ne vom intoarce din India.

Viza pentru intrare in Nepal se ia direct din aeroport, dupa ce aterizati, si costa 30 de dolari pentru 15 zile, 40 de dolari pentru 30 de zile (cat aveti nevoie ca sa fiti siguri ca ajungeti si va intorceti de la Base Camp) si 100 de dolari pentru 3 sau 6 luni – nu mai tin minte exact perioada. La intrarea in Nepal va mai trebuie 2 poze de buletin si o copie a pasaportului + 2 formulare de completat pe care le luati de acolo.

Cat costa taxiul de la aeroport pana in Thamel (cartierul turistic al Kathmandu-ului)? Aproximativ 3-4 dolari – depinde de ora la care aterizati (daca e noapte tariful e mai mare).

Cazarea in Thamel la un hostel nu foarte pretentios (apa calda cand e si curent, iar camera nu straluceste de curatenie) va poate scoate la vreo 2 dolari/persoana pe noapte. Desigur, preturile initiale sunt negociabile mai ales daca sunteti in afara sezonului (februarie – mai).

Pretul avionului bimotor de dimensiuni mici pana la Lukla – punctul de plecare daca nu vreti sa ajungeti doar pe pamant pana la Base Camp si sa mai scutiti vreo 6-7 zile – va duce pe la 157-162 de dolari. Noi am obtinut 157 pentru ca am negociat la o agentie de turism, dar pretul oficial oferit de compania aeriana clientilor la ghiseu e de 162.

1 Lukla airport

In rest, cam fiecare zi pe munte va poate costa undeva intre 7 si x dolari/de persoana. X-ul il puteti inlocui cu cat de mult sunteti dispusi sa cheltuiti pe cazare si mancare. Desigur, cu cat urcati in altitudine mancarea devine din ce in ce mai scumpa (internetul la fel), iar cazarea mai ieftina sau tot atat. Cel mai scump am stat cu 1,5 dolari/noapte/pers., iar cel mai ieftin cu 50 de centi (la coborare, in statia de capat a autobuzului de Kathmandu).

Cu mancarea ne-am descurcat partial din proprile desagi (slanina, cascaval, batoane cu cereale, goji, stafide, migdale), iar pentru apa am avut pastile de purificat apa. Acestea din urma pot fi procurate de la orice magazin cu articole de munte din Kathmandu si ar trebui sa coste vreo 2 dolari/50 buc. E o investitie care merita din plin, apa imbuteliata putand ajunge sa coste pe sus si 1,5 dolari litrul, pentru ca e carata de serpasi pana acolo… Daca va „preparati” singuri apa trebuie sa gasiti un izvor pe poteca (sa fie curatel), sa umpleti sticla, sa adaugati o pastila de purificat si sa asteptati 30 de minute. Nu e indicat sa beti direct din izvor, pentru ca nu stiti ce bacterii sau microbi gasiti prin ea, iar o giardia micuta nu e indicata, mai ales la urcare… Luati cu incredere pastile de purificat – noi n-am avut nicio problema. Apa va prinde putin gust de clor, dar tolerabil.

Pe langa astea, echipamentul e foarte important. Fie ca-l luati din tara, fie din Nepal, nu trebuie sa glumiti, pentru ca aici e vorba de confortul vostru si de degeraturile pe care le puteti pati pe sus. De la noi din tara teoretic aveti certitudinea ca luati ceva original, in Nepal lucrurile fiind mai ieftine si la o calitate relativa, dar daca nu aveti de gand sa va expuneti la peste 6.000 m va  puteti echipa din Kathmandu linistiti. Exista si reprezentante ale marilor firme de munte cu preturi relativ asemanatoare cu cele de la noi din tara, dar daca faceti comparatia cu ce gasiti prin magazinele cu chinezarii o sa observati o diferenta foarte mare. Bocancii si rucsacul as sugera sa fie cumparate si testate de la noi (inainte sa plecati), in rest putandu-va imbraca la Kathmandu din cap pana-n picioare cu vreo 1.000 RON (daca va pricepeti la negocieri) – ceea ce la noi ar costa vreo 5-6.000 pe putin… Calitatea nu e aceeasi cu cea a produselor de top, dar indeajuns de buna pentru altitudini sub-extreme.

Daca mergeti in Rezervatie (50 de dolari taxele de intrare + 2 poze necesare pentru permise) trebuie sa va pregatiti pentru vegetarianism. Pe teritoriul ei (considerat sfant) nu se sacrifica animale, asa ca pe acolo majoritatea lucrurilor sunt doar cu legume si cu lapte/oua. Exista si mancare cu carne, dar daca vedeti cum e transportata si cate zile face pe drum prin soare nu prea va mai vine sa va infigeti dintii intr-o friptura de bivol sau niste bucati de carne de pui. Nu au lazi frigorifice, ci pur si simplu le arunca in cosul din spate si le acopera cu o carpa. SANEPID-ul nu exista in Nepal, nici protectia consumatorului…Nu trebuie sa va impacientati, pentru ca sunt si asa destul de multe mancaruri care pot satisface orice gurmand. Daca vreti sa mancati carne luati-va cu voi din Kathmandu (pungi cu carne uscata) sau veniti cu slanina de acasa.

Traseele montane nu sunt marcate ca la noi. Rareori mai vedeti cate un indicator pe la intersectiile mai importante, dar altfel va bazati pe faptul ca cea mai batuta poteca e aia care va intereseaza si pe voi, iar daca totul e prea incurcat intrebati vreun localnic (unii stiu si engleza, dar numele care va intereseaza se pronunta cam ca pe harta). E recomandat sa aveti si o harta pentru a vedea evolutia si a va putea orienta in functie de teren. V-ati putea descurca si fara daca aveti planul facut de acasa, dar treaba cu socoteala de la targ mai da uneori cu virgula. Daca mai aveti destula lumina si va simtiti indeajuns de bine puteti forta pentru a ajunge in urmatorul satuc, ceea ce nu e rau. Cu cat reusiti sa invingeti mai repede raul de altitudine, cu atat mai bine.

Cazarea pe traseu se face in lodgeurile intalnite prin satele de munte. Nu e nevoie sa carati dupa voi un cort – doar daca vreti voi  sa va antrenati pentru ceva si mai tare sa zicem ca ar avea sens asa ceva. 2 dolari pe noapte inseamna mult mai putin decat oboseala pe care o implica acea greutate in plus, montatul si demontatul + taxa pe care o platiti daca vreti sa campezi. Mergeti cu incredere la casutele localnicilor, iar astfel veti avea ocazia sa intrati in contact cu alti calatori, cu traditiile si cultura nepaleza. Sacul de dormit, totusi, sa nu-l uitati, pentru ca nu exista sisteme de incalzire – poate maxim o soba alimentata cu balegar uscat in sala de mese…

In general e bine sa urcati 600 m pe zi in altitudine, dar asta cam dupa 3.500 m. De pe acolo incep durerile de cap si primele semne de rau de altitudine – oxigenul devine scump la respiratie, presiunea scade si tot asa. Organismul nostru (al celor de la nivelul marii) nu e obisnuit, asa ca trebuie sa zabovim putin pentru a-l „informa” ca totul e ok. Noi am facut respectiva aclimatizare la 3.440 m, in Namche Bazar (cel mai mare sat de pe munte vazut pana acum). A prins bine, pentru ca in ziua de aclimatizare ne-am lasat bagajele la hostel si am urcat pana la 3.700, dupa care am coborat inapoi. A doua zi n-am mai avut probleme si am mers apoi fara alte pauze pana sus. Ar mai fi trebuit sa facem o aclimatizare pe la 4.500 si una la 4.900, dar ne-am simtit in regula si am mers foarte incet. Asta e iar o treaba care cred ca ne-a ajutat. Pauzele lungi si dese au contribuit la o aclimatizare mai buna si mai usoara. Daca ne grabeam si alergam intre sate probabil ca ne activam raul de altitudine, dar asa a fost bine.

2 Namche

Mersul pe traseu e recomandat intre rasaritul si apusul soarelui, singura exceptie de la regula fiind cazul in care simptomele de rau de altitudine se manifesta intr-atat de tare incat necesitati o coborare imediata de cel putin 1.000 m. Ca sa nu chemati elicopterul sa va salveze e mai intelept sa faceti voi coborarea pe picioarele voastre. Nu trebuie sa trageti de voi pana nu mai puteti. Daca simtiti ca incepeti sa cedati fie va opriti, fie va intorceti mai jos. N-are rost sa dati 2.500 de dolari pe o evacuare aeropurtata. O fi frumos, dar nu cred ca apucati sa va bucurati de calatorie…

4 coborare

Peisajele pe sus sunt extraordinare, fantastice pe alocuri, iar intalnirea cu iacii, acele animale mari si paroase cu care se cara poverile pe aici, va duce cu gandul la povestile din filmul cu Brad Pitt care se petrece prin Tibet vreo 7 ani… De asemenea, asteptati-va sa vedeti si caravane de magari cu cate 2 butelii de gaz in carca.

Fizionomia asiatica e mult mai des intalnita aici, serpasii fiind tibetani la origine. Vorbesc aceeasi limba (diferita de nepaleza), au aceleasi traditii si sunt budhisti.

Turistii intalniti pe parcurs sunt de toate varstele, de toate conditiile fizice si de toate nationalitatile. Cu sau fara ghizi/porteri, se deosebesc foarte usor prin faptul ca sunt incaltati in altceva decat slapi. Nu stiu cum, dar mai toti localnicii, chiar si la altitudini mai mari, merg in slapi. Se infofolesc pe sus cu geaca, polar, caciula si manusi, dar in picioare tot slapi. N-am inteles-o si nici nu ma astept s-o fac prea curand.

Ce-i drept, ghizii care merg pe sus cu clientii (mai rasati si cu o engleza mai de Doamne-ajuta) sunt incaltati cu pantofi de trekking si au echipament adecvat inspirati probabil de clientii lor si ajutati din donatii. La finalul unei expeditii clientii sunt chiar incurajati sa-si doneze lucrurile de care nu mai au trebuinta ca semn de recunostinta pentru porterii care le-au carat desagii.

In mod firesc, o expeditie normala dureaza cam 14 zile daca zburati cu avionul la Lukla si inapoi, iar daca vreti sa mergeti pe jos mai puneti vreo 10 zile cel putin. Scutiti vreo 320 de dolari daca nu zburati dus-intors, dar mai puneti vreo 10-12 zile la socoteala pe munte – in functie de cum va miscati si cat de mare va e rucsacul.

Din Lukla porniti de la 2.800 m, iar tabara de baza se afla la 5.360 m. Iesirea la drumul cu autocar se face pe la 1.800 m. Langa ultimul satuc de sus in care va puteti caza exista un deal mai inalt (Kala Patthar – 5.550 m) de unde si vedeti Everestul. Din tabara e imposibil, pentru ca varful se afla in spatele unei creste, dar acolo ajungeti sa mergeti pe ghetar unde se gaseste stalpul cu mantre pentru cei care au urcat sau care au incercat sa urce pana sus.

Ca timp am reusit sa zburam pe 27 noiembrie dimineata la Lukla, iar pe 11 decembrie seara eram inapoi in Kathmandu, la coborare alegand varianta de a lua autocarul si a nu mai folosi avionul din Lukla. Ne-am miscat foarte rapid in comparatie cu altii (am mers si dupa apus uneori), dar am avut noroc cu aclimatizarea. Daca trebuia s-o facem mai pe-ndelete se mai puneau vreo 3 zile la socoteala. Si vremea a tinut cu noi, la urcare avand mereu soare si frumos, abia la coborare incepand sa apara norii si sa se mai inchida putin cerul.

In orice caz, experienta a fost una foarte frumoasa, buna pregatitoare pentru urmatorul meu proiect – vf. Kilimanjaro, iar daca vreti sa cititi mai pe-ndelete desfasurarea de pe munte puteti intra pe blog  (aici primul post in care incep povestile de pe munte) sau urmariti pe youtube serialul (in engleza pentru a putea fi util cat mai multor doritori de detalii) .

Multumesc pentru atentie, iar daca aveti intrebari, ma gasiti pe Facebook. Numai bine !

3 Everest close to BC

Vlad Chiciudean