Povesteam recent cu un prieten despre Brașov, despre cât de fain e orașul ăla și despre cât de mult s-a săturat de București și cum nu mai suportă să locuiască aici. L-am ascultat, l-am înțeles, ba chiar m-am pus în pielea lui. Dar gândindu-mă la Brăila mea eu știu sigur că n-o să mă întorc prea curând acolo. Decât dacă o dau în bară grav de tot și trebuie să mă întorc în casa mamei. 🙂

Nu sunt convinsă că București is the place to be (sau că aici vreau să-mi cresc copiii), dar deocamdată sunt mulțumită cu ceea ce îmi oferă: diversitate.

Să vă dau un exemplu: azi merg la Festivalul Undercloud cu câțiva prieteni buni (la „Mecanica Inimii”), sâmbătă e „cel mai interactiv show din România” în piața George Enescu, duminică merg la BalKaniK!Festival, marți merg cu colegii de birou la spectacolul de teatru Caramitru-Mălăele, câte’n lună și în stele„, tot săptămâna viitoare vreau să merg și la film, la Kyra Kyralina, marțea cealaltă o să merg la un recital extraordinar de pian în cadrul Concursului International George Enescu, și tot așa.

Dacă mi-e poftă de mâncare libaneză, am unde să mă duc. Dacă vreau să încerc un restaurant nou, găsesc oricând unul la care n-am mai fost.

Dacă vreau să beau un pahar de vin roșu și să privesc orașul de sus, sunt câteva locuri care-mi vine rapid în minte.

Dacă vreau să ies în oraș, sunt șanse mai mari să găsesc un colț de încăpere în care să nu mă întâlnesc cu nimeni.

Dacă vreau să mă țin ocupată, găsesc mereu un atelier de scenaristică sau unul de storytelling sau o sală de cățărare, un curs de tango, un partener de Laser Tag sau altul de Shuffleboard etc.

Da, sunt și lucruri care mă enervează în București, altele pe care am învățat să le accept, situații nasoale pe care le pot transforma în oportunități (trafic aglomerat -> folosesc bicicleta, mă deplasez rapid & fac mișcare în același timp), dar la finalul zilei, pentru mine, diversitatea asta pe care un oraș mare mi-o oferă cântărește mai mult. Momentan.

La voi cum e?