După ce vineri noaptea am aterizat pe Otopeni pe crosswind, sâmbătă dimineață m-am trezit pe la 10.30, am vorbit cu mama, am liniștit-o că sunt bine în ciuda a orice vede ea la televizor, m-am culcat la loc pentru că încă simțeam nevoia somnului, și pe la 12 m-am dat într-un final jos din pat, de-a binelea. Am scos nasul pe geam și m-am întrebat cum o să mai ajung duminică la Brăila. Căci era musai să ajung.

Am deschis laptopul, am butonat un pic, am telefonat la TFC și toate trenurile lor erau anulate. (inclusiv cele de duminică). Cu microbuz n-aveam de gând să mă aventurez. Am sunat la CFR și ei au zis că se circulă, că niciun tren n-a fost anulat.

Dacă voiam să plec sâmbătă, trebuia să…zbor către gară, trenul pleca la 13.40! M-am gândit un pic și mi-am dat seama că dacă nu plec de sâmbătă probabil că n-o să mai pot pleca din oraș. Deja prietenul meu îmi povestise cât de nasol a fost vineri drumul pe A2, despre cele 2 mașini care au derapat fix în fața lui și despre carambolul de sâmbătă dimineața, cu 20 de mașini ciocnite. Deci singura mea șansă ar fi fost trenul ăla de 13:40. Cel de la 18:10 nu-mi părea o soluție bună, pe timp de noapte e cam nasol în câmp.

Cum mi-am făcut bagajele nu știu, cert e că n-am uitat nimic important acasă, m-am îmbrăcat suficient de gros pentru viscolul de afară și cu un taxi am ajuns la Gara de Nord în timp util. Coadă la bilete nu era. Doar că…trenul care trebuia să vină de la Galați avea deja întârziere, iar trenul cu care voiam eu să plec în scurt timp a apărut și el pe lista întârzierilor. Și-așa a început totul.

În Gara de Nord oamenii păreau destul de calmi, majoritatea făceau haz de necaz. Auzeam frecvent conversații telefonice în care sinistrații îi asigurau pe cei de acasă că totul e bine, că sunt îmbrăcați gros, că au suficientă mâncare și apă, și că nu stau în frig. Eu mi-am asumat faptul că-mi voi petrece ziua pe drumuri, cu speranța că în 8 ore voi ajunge acasă. În realitate am ajuns după mai mult de 11 ore. Dar a fost totuși ok, ținând cont că în 2012 un prieten bun a ajuns acasă după aproape 24 de ore, parcurgând fix același traseu, tot cu trenul. (a stat o noapte întreagă în tren, în gara din Buzău!)

20140125_141912  20140125_144633

Cel mai enervant a fost faptul că n-am știut de la început că avea să dureze atât (280′?) până pleacă trenul. M-aș fi instalat liniștită undeva, să citesc sau să scriu pe blog. Dar trebuia să ies din 5 în 5 minute să vad ce mai afișau pe panou. Un amic venise din Brăila, lua prânzul lângă mine, iar pe panou încă era afișată întârzierea trenului său. Deci certitudinea lipsea cu desăvârșire.

Apoi, pe la 16.00 ne-am urcat în tren, crezând că așteptarea a luat sfârșit. Doar că am mai așteptat 2 ore și-n tren, fără să știm exact dacă sau când mai pleacă trenul. Unii au renunțat, după o oră de așteptat (le-am transmis, la plecare, că au luat decizia corectă.), fără wc, cu destul de mult frig, din cauza fumătorilor care  nu puteau fuma în frig, și țineau ușile de la vagon deschise.

Eu am rămas pe poziții. În continuare eram pregătită să înfrunt frigul și orele de întârziere. În plus, am nimerit într-o companie chiar plăcută. Și, tot povestind, cu un pahar de vin roșu în mână, a trecut mai repede timpul.

Pe la 18.00 când s-a urnit trenul, toată lumea a aplaudat. Din punctul meu de vedere, nu era încă de aplaudat, fiindcă nu știam ce ne așteaptă în Bărăgan. Dar, la 21.48 eram în Făurei! Iar după Făurei trenul parcă a prins viteză, și într-un final, pe la 22.40 am coborât în gara din Brăila!  

20140125_225250

Astăzi, privind la televizor, m-am bucurat că am venit de ieri. Potrivit televiziunilor de știri, a fost pentru prima dată când s-a instituit cod roșu de viscol în România. Iar în județul Brăila toate DN-urile sunt închise, stratul de zăpadă, având cam 40 de cm. Numai bun pentru îngerași! 🙂

1609832_10152047014893153_107134887_n (1)

Celor care au călătorit ieri & azi cu trenul, plângându-se încontinuu de tot & de toate, aș vrea să le transmit că a fost alegerea lor!

Celor care s-au înghesuit în McDonald’s, aș vrea să le transmit că în Springtime & KFC & sala de așteptare se găseau ușor locuri libere, de stat jos, nu de așteptat în picioare, în timp ce angajații Mec-ului strigau frecvent „Casă liberă”…

În rest… ar fi frumos să existe un sistem digital de afișare a întârzierilor/sosirilor/plecărilor, pe un ecran, în fiecare din restaurantele astea. Și mai ales în sălile de așteptare!