Weekendul trecut m-am întors în Costinești, după 8 ani de la ultima petrecere de pomină acolo. Am trecut cu bucurie pe lângă casa în a cărei curte ne-am pus în 2006 cortul, dar de data asta ne-am cazat și mai aproape de plajă. Adică fix pe plajă. Căci așa se vede din Casa Lipton:
Și-nainte de orice, ne-am dus să testăm marea și să ne pozăm cu picioarele în apă. O mare de soare:
(după cum vedeți, băieții se aruncaseră deja în valurile aproape inexistente)
După masă ne-am făcut siesta tot pe plajă, și-abia după aceea ne-am apucat efectiv de treabă. Ne-am împărțit în două echipe, una condusă de Sore, și cealaltă de Dorian, ambele dirijate de câte un arhitect, cu misiunea concretă de a decora Casa Lipton pentru câștigătorii ce-și vor lua vara asta vacanța cu Lipton.
Împreună cu Sore, Andreea Ibacka, Ina Țăranu-Hofnăr și Dragoș Asaftei, eu m-am pus pe creat abajururi, din baloane, hârtie de copt și aracet.
Dorian, Carmen Albișteanu, Pandutzu, Narcisa Suruianu și Isabela Dobrin s-au aruncat mai întâi la creat măsuțe colorate, din anvelope uzate.
După care ne-am amestecat și am transformat toată terasa casei într-un mare atelier DIY. Apropo de asta, mulțumesc frumos celor care s-au implicat și mi-au oferit aici pe blog, sau pe Facebook, sfaturi și idei pentru decorare. Am ales și-o câștigătoare, pe numele ei Camelia Anca, care va merge cu mine la mare în weekendul 7-10 august. (Felicitări, Camelia!)
(am băut mult Lipton Mojito, da)
De distrat ne-am distrat maxim.
Mai ales Carmen, care s-a împrietenit cu aracetul:
Dorian în toată splendoarea:
Și-încă una cu Dorian, pentru cele aprox. 270.000 fane de pe cele 6 pagini de Facebook ale sale 🙂
Pe scurt: m-am mânjit cu aracet, am pictat, am creat o măsuță complet galbenă, am râs cu poftă, am cântat la karaoke, am dansat (pe terasa Famagusta), am stat cu Ina la povești ca-n tabără, până la 3 dimineața, am votat duminică, am jucat volei pe plajă, am înotat, m-am relaxat complet, m-am bronzat și m-am întrebat cum poate Andreea să sară pe tocuri!!
În fine, hai să vă arăt și o fotografie în maci, după clasica fotografie în rapiță.
Și, nu în cele din urmă, laitmotivul acestui weekend:
De continuat. Vara abia acum începe, iar surprizele Lipton Ice Tea se țin lanț, așa că fiți cu ochii pe pagina lor de Facebook!

















Wow, such news!! Multumesc Elena! O sa fie in primul weekend dupa examenul de dizertaţie, deci mi-ai facut un cadou foarte frumos de marcare a „no more a student” moment! abia astept sa testez personal masutele….:-)
@Camelia, ce frumos, ma bucur ca s-a potrivit la fix! Vom petrece intr-un mare fel, ai sa vezi! 🙂 Sa-mi trimiti pe email te rog datele tale + numele insotitorului.
Interesant. Merita o masa la restaurant efortul… 🙂
@gatim din pasiune, cand? 🙂