Guest post scris de colega mea de cameră din anul 2 de facultate, Alina Simindrescu 🙂

Cu un an si putin in urma, ideea asta era undeva departe, ascunsa intr-un compartiment din mintea mea pe care atarna o placuta pe care scria “Chestii misto pe care mi-ar placea sa le fac, dar nu am curajul”.

Astazi, insa, a devenit una dintre cele mai frumoase experiente pe care le-am avut vreodata.

Dar sa va spun cum a inceput totul, pentru ca nu e ca si cum m-am grabit ca femeia in varsta la moastele Sfintei Parascheva atunci cand am auzit de programul oferit de AIESEC, prin care poti pleca intr-un stagiu de voluntariat/internship intr-o tara straina.

Intotdeauna m-am descris ca fiind o persoana introvertita, chiar daca cei din jurul meu nu erau de aceeasi parere. Eram genul de persoana care nu facea lucruri extraordinare, o persoana obisnuita cu un loc de munca, o persoana care nu iesea din tiparele normalului. Asta pentru ca totul se petrecea in interiorul meu. Acolo traiam viata la cote maxime, faceam planuri marete si le indeplineam, scriam reguli si le incalcam, nu mancam la ore fixe si circulam fara bilet (cea din urma e valabila si in viata reala, insa intelegeti cat eram de badass). 🙂

Pana intr-o zi, cand am aflat ca o colega de facultate pleaca prin intermediul unei organizatii studentesti in Turcia sa predea engleza. O cunosteam ca fiind o persoana ce se implica in multe programe de acest gen, asa ca era de asteptat sa fie eligibila pentru aceasta experienta.

Am luat legatura cu ea, mi-a povestit experienta ei de acolo, eu ma simteam exact ca in reclama de la Altex, cand nenea ii explica taranului filmul de aseara, cel din urma neavand televizor. Si era un film asa frumos, incat imi doream nu doar sa-l vad, ci mai mult, sa iau parte la actiunea lui. Asa ca am incercat sa aflu mai multe informatii despre acest program, care sunt conditiile, etapele si ce obtii la final.

Inca mi se parea ceva de neatins, cu atat mai mult cu cat etapele de selectie din punctul meu de vedere sunau mai ceva ca regulile din “Jocurile foamei”, pentru cunoscatori. Si daca nu v-ati dat seama, nu eram tocmai persoana care sa strige in gura mare “Ma ofer voluntar!”.

Interviu de grup, interviu individual, interviu final, perioada de inductie, training-uri. In capul meu, se auzea doar “nicio sansa”. Asa ca, fara nicio speranta si manata de dorinta interioara de a ma aventura in ceva nou, am completat formularul de aplicare si am asteptat sa NU fiu sunata pentru prima etapa. Zilele treceau, iar compartimentul din mintea mea devenea si mai greu de deschis. Pana intr-o zi, cand am primit un telefon. Era de la AIESEC si ma anuntau ca am trecut de prima etapa si ca ne vedem la interviul de grup. Ok, spun. Prima si ultima etapa, din punctul meu de vedere. N-aveam cum sa ma fac remarcata la un interviu de grup.

In ziua interviului, ma simteam ca si cand inima mea a fost smulsa din piept si asezata undeva sub picioarele unei babe aflata in drumul ei spre singurul scaun liber din autobuz. Asta ca sa intelegeti emotiile.

***

“Tu aseaza-te pe el si ma chinui eu sa inchid fermoarul. Hai, inca putin, forteaza!”. Luni seara, in garsoniera din Bucuresti, un prieten ma ajuta sa-mi pregatesc bagajul pentru calatoria vietii mele.

Da, am fost aleasa pentru un internship in strainatate. Da, trecusem de toate probele, interviurile posibile, etapele de selectie (care nu sunt deloc grele).

Si uite asa, am plecat in Croatia, unde am stat timp de doua luni pe cea mai frumoasa insula din sudul acestei tari. Experienta pe care am avut-o acolo nu poate fi redata in totalitate, intrucat au fost numeroase momente pe care nu le pot exprima in cuvinte.

Fiecare experienta e unica, fiecare persoana e diferita, fiecare destinatie aduce cu ea alte momente de neuitat. Tocmai de aceea am ales sa pun accentul pe momentele prin care am trecut pana sa ajung aici.

Cat despre experienta mea din Croatia, mult timp dupa sosirea mea acolo am fost intr-o stare de soc. Intr-un sens bun, vorbind. Inca nu constientizam ca ma aflam acolo, ca interactionam cu oameni asa frumosi, ca aveam ocazia sa aflu mai multe despre cultura lor si invers.

Ca si job, eram responsabila cu promovarea insulei in randul potentialilor turisti – era un proiect bazat pe social media, extrem de interactiv, insa compania la care lucram se ocupa cu organizarea numeroaselor festivaluri culturale din zona, asa ca am avut ocazia sa aflu multe lucruri interesante despre traditiile lor.

Biroul meu era situat chiar langa port, la o distanta de aproximativ zece minute de locul unde fusesem cazata. Zilnic, insa, alegeam drumul cel mai lung pentru a ma putea bucura de frumusetile acelei insule. Au fost multe momente frumoase, am intalnit multi oameni care mi-au devenit prieteni, am vizitat multe locuri ce au avut puterea sa ma lase fara cuvinte.

Alina Simindrescu_Croatia_Aiesec Alina Simindrescu_Croatia_Aiesec 2 Alina Simindrescu_Croatia_Aiesec 3 Alina Simindrescu_Croatia_Aiesec 4

Dar, cum timpul trece pe nesimtite, cele doua luni erau pe sfarsite si m-am trezit in ultima zi, cu bagajul in mana si cu lacrimi in ochi, in fata feribotului care avea sa ma duca departe de acel loc frumos. Insa o parte din mine era fericita, asta pentru ca imi cumparasem deja bilet pentru vacanta de vara. 🙂 In august, anul trecut, m-am reintors acolo pentru a-mi revedea prietenii. Si ia ghiciti unde voi fi vara asta? 🙂

Experienta cu AIESEC este unica, pe mine m-a schimbat complet, am castigat prieteni, am pierdut temeri si am deschis compartimente. 😀

Acum sunt in cautarea unei alte experiente, alti oameni frumosi, alte locuri impresionante.

Pe final, te las cu niste reguli pe care sa NU le urmezi, pentru ca in aceasta experienta tu esti singurul care isi scrie povestea:

  • Trebuie sa ai 0 asteptari. (FALS! Am primit acest sfat de nenumarate ori pe parcursul training-urilor. Hai sa fim seriosi. Nimeni, niciodata, nu s-a gandit, in drumul spre experienta vietii lui: „Sa nu uit sa ud florile la intoarcere si sa hranesc pisica, daca mai traieste.”

E normal sa ai asteptari, e normal sa iti faci scenarii si sa iti treaca prin cap ca nu va fi nimeni la aeroport care te va astepta cu un carton pe care sta scris numele tau. E normal. Un sfat pe care l-ai putea urma: Asteapta-te la cat mai multe. Construieste-ti cele mai elaborate scenarii in minte. Pentru ca, experienta asta e atat de misto, incat le va demitiza pe toate.

  • Daca cineva iti povesteste de o experienta negativa, cu siguranta si a ta va fi la fel. Aici ai doua variante: sa traiesti cu impresia asta sau sa mergi si sa afli singur despre ce e vorba.
  • Nu aplica pentru un program de acest gen pentru ca nu indeplinesti conditiile necesare. Daca, dupa ce mi-ai citit povestea, inca mai crezi asta, mai citeste-o o data.

PS: Deadline-ul de inscriere expira maine. (31 martie)