Weekendul acesta l-am petrecut în Alexandria, în „Casa de căldură” – așa i se mai zice Casei de Cultură ce ține loc și de teatru, și de cinematograf, și de sală de culturism. Și când zic culturism nu mă gândesc la un cuvânt derivat din „cultură”, ci chiar la culturism.

De 10 ani încoace, există (probabil) o singură săptămână pe an când Casa de Cultură din Alexandria se umple la refuz: săptămâna Ideo Ideis. E săptămâna din august în care liceeni din toată țara, împreună cu alexandrineni, voluntari, tineri organizatori care-și iau concediu de la joburile lor, traineri, mentori și alți invitați speciali, se întâlnesc și creează punți între educație și cultură, prin actorie, dans, scriere creativă, muzică, scenografie, artă contemporană și trăiri intense. Educație alternativă și cultură gratis, așadar.

Printre spectacole de teatru profesionist, filme, ateliere diverse, Seri ale Povestitorilor și nu în ultimul rând spectacole de teatru tânăr, organizatorii au inventat și Master-class-urile Ideo Ideis, ocazie cu care dau naștere unor dialoguri relaxate între invitați dintre cei așezați pe-un piedestal imaginar și… publicul format din adolescenți care se visează actori, plus câțiva rătăciți, curioși ca mine.

Așa am ajuns eu să stau la 2 pași de Victor Rebengiuc, Vlad Ivanov, Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, Marius Manole, Mirela Oprișor sau Florin Piersic Jr. Pe primii i-am întâlnit anul trecut, cu ultimii doi m-am încrucișat chiar sâmbătă.

Pe Mirela Oprișor aș fi îmbrățișat-o la finalul master-class-ului, și nu cred că s-ar fi supărat. Aș fi îmbrățișat-o fiindcă mi-a făcut chiar plăcere s-o ascult cum și-a văzut de drum, cu perseverență, chiar dacă, de exemplu, în liceu i s-a spus că nu e deloc talentată, ba chiar a fost scoasă din piesa „Five o’clock”, în care avea o singură, banală replică, în rolul servitoarei.

Mi-a plăcut relaxarea cu care pune o parte din succesul său și pe seama norocului. Norocul de a-l fi întâlnit pe soțul  ei, de exemplu. Se pare că în cel de-al doilea an în care a dat la UNATC (și-a și intrat), la proba de prezentare a unui monolog, ca s-o scoată din textul pregătit de-acasă, profii au rugat-o să aleagă poza unuia dintre candidați și să-i declare dragostea. Iar Mirelei  i-a fost ușor fiindcă l-a ales atunci fix pe Mimi Brănescu, cel care avea să-i devină soț câțiva ani mai târziu. 🙂

Câteva replici pe care mi le-am notat conștiinciosă-n carnețel:

„Nimic nu se compară cu teatrul. Seara când te aplaudă oamenii și știi că toata energia aia se îndreaptă spre tine…”

„Cu asta am greșit mult: Am vrut să fiu specială și am uitat să fiu normală.

„Cel mai mare dușman al actorului e orgoliul.”

„Nu se poate să nu te duci la spectacolele celorlalți, să crezi că numai ce faci tu e bine.”

Cu ocazia asta am aflat și gluma preferată pe care i-o face Victor Rebengiuc de fiecare dată când au ocazia să joace împreună pe o scenă de teatru:

„- Știi cine e în sală?

– Cine?

– Măria Sa Publicul.”

Mirela Oprisor, Ideo Ideis 2015

Despre Florin Piersic Jr., în afară de faptul că e un bărbat bine? Am reținut că a durat ceva timp până să-și găsească personalitatea. Iată și câteva replici savuroase:

„E foarte plăcut să vezi că ai reușit să ajungi la sufletul oamenilor.”

„Dacă râde Juncu înseamnă că am apăsat un buton bun acolo.”

„Teatrul ar trebui introdus în școli pentru că înseamnă autocunoaștere.”

„Noi evoluăm atât de mult, încât uităm să facem lucrurile într-un mod simplist.”

De asta iubesc eu meseria asta, pentru că am voie să fac pe scenă lucruri pentru care aș fi amendat în viața reală.

Florin Piersic Jr, Ideo Ideis 2015

Cam atât din Alexandria, momentan. Dar am să vă mai povestesc. 😉