Brăileanul care s-a întors acasă după ce-a studiat la Stanford, Harvard și University of Texas

Despre Popa Stoica Cristinel am mai scris pe acest blog, poate vă amintiți. Este colegul meu din clasa I, care ulterior a studiat la Stanford, la Harvard și la University of Texas. În Texas a fost şi asistent universitar. Iar anul trecut s-a întors definitiv în România, după aproape un deceniu petrecut pe continentul american.

Poate ar fi bine să știți că a primit burse de la Uniunea Europeană şi de la americani pentru participarea la programe într-un număr total de 22 de ţări, pe 5 continente: Europa: România, Bulgaria, Germania, Portugalia, Olanda, Belgia, Polonia, Moldova, Rusia, Ungaria, Ucraina, Franţa, Croaţia; Asia: Turcia, China, Japonia; America de Nord: SUA (California, Illinois, Louisiana, New York, Washington DC., Texas, Virginia, Pennsylvannia, Massachussetts, Connecticut), Mexic, Honduras; America de Sud: Chile, Columbia; Africa: Gana. În plus, a avut ocazia să cunoască personalităţi ca Bill Clinton, Angela Merkel, Felipe Calderon şi alţii.

Bursele sale academice, împreună cu bursele anterioare, se ridică la un total de $500 000.

Dar el e din Brăila, am avut aceiași profesori timp de 11 ani și de multe ori ne-am implicat în aceleași activități extracurriculare. Doar că între timp el a fost votat la Harvard, de către colegii lui, ca “most likely to be a future president of his country”.

Cristi, de ce te-ai intors in Romania? Sau si mai important, de ce te-ai intors in Braila?

M-am intors deoarece, fiind primul brailean absolvent atat de Harvard cat si de Stanford si unul dintre putinii romani care au absolvit universitati de top din lume, consider ca este datoria mea morala sa ma intorc acasa pentru a da un exemplu altora. Este nevoie de o masa critica de oameni bine pregatiti pentru a schimba o generatie si o tara. Dupa 8 ani de studiu si cercetare in SUA si in multe alte tari din jurul lumii, eu am decis sa-mi folosesc pregatirea nu pentru a face bani intr-o si pentru o companie multinationala, ci pentru a pregati urmatoarea generatie a Romaniei. Mi-am dedicat o buna parte a vietii educatiei si pregatirii mele, pentru ca ulterior sa fiu de folos in mod real tarii mele.

Imi doresc si sper ca si altii sa faca la fel. Adevaratii lideri sunt cei care creeaza si lasa alti lideri in urma lor. Am 28 de ani, vreau sa imi dedic urmatorii 50 imbunatatirii Romaniei in orice fel voi putea. Multi m-au intrebat daca dupa ce am trait si calatorit in atatea tari nu ma voi plictisi in Romania – le-am spus ca nu. Fie ca e vorba de protectia mediului, de reunificarea Romaniei, de combaterea coruptiei sau de educarea populatiei si de imbunatatirea mediului de afaceri, sunt atatea lucruri de facut in tara noastra ca nu imi fac griji, voi avea ocupatie pentru urmatoarea jumatate de secol.

Pentru multi braileni sa te intorci in Braila inseamna un esec, din pacate. „Macar in Bucuresti sa ramai” le spun multi parinti copiilor. Dar eu asta mi-am dorit toata viata, sa ma pregatesc la cele mai bune scoli din lume si sa ma intorc in orasul meu natal, oricat de ciudat poate parea asta pentru majoritatea lumii.

Ce ai facut de la intoarcerea in tara? Ce planuri de viitor ai? 

De la intoarcerea in tara m-am axat pe reactivarea ONG-ului din liceu, Asociatia Euroteens, si pe constructia unui nou sediu. Vreau sa folosesc organizatia pentru a incuraja tinerii din zona Braila-Galati sa se implice in proiecte comunitare si in alte activitati extracurriculare. Folosindu-se de acestea, ei pot ulterior aplica sa studieze la universitati din Europa de Vest si SUA cu burse, exact asa cum am facut eu.

In paralel cu activitatea din sectorul ONG, imi fac doctoratul la Universitatea „Dunarea de Jos” Galati, unde si predau seminarii pentru studenti. Sa inveti copiii este o slujba cu onoare oriunde o faci, dar am decis ca decat sa invat in continuare copiii americanilor mai bine sa educ generatia tanara din tara mea. A fost greu sa ma despart de studentii americani, mereu am primit evaluari foarte bune din partea lor si era mult mai usor sa lucrez cu ei, dar consider studentii romani ca fiind un diamant neslefuit. Tinerii romani au foarte mult potential, dar li s-a permis sa scada nivelul academic in mod complet nejustificat. Aici nu sunt de vina doar profesorii, ci si parintii impreuna cu societatea in general. Facultatea nu se mai ia in serios asa cum ar trebui.

Ce facilitati ai primit din partea statului roman la intoarcerea ta in tara?

De facilitati nici nu este cazul, doar de obstacole, din pacate. Inca de la venirea in tara, am avut probleme cu echivalatul diplomelor… odiseea perpetua a romanilor care studiaza in afara tarii si se intorc acasa. Procesul de echivalare este unul extrem de greoi, ce implica tot felul de hartii inutile. Cel mai trist a fost insa ca diplomele nu mi-au fost recunoscute complet. De exemplu, diploma de facultate de la Stanford nu mi-a fost recunoscuta si cu onoruri asa cum o aveam. Cea de master de la Harvard mi-a fost recunoscuta ca fiind pe stiinte politice, desi era pe politici publice, un domeniu ce implica nu doar stiinte politice ci si economie, statistica, econometrie si administratie publica.

In al doilea rand, anul trecut a intrat in vigoare o lege care nu-ti permite sa mai predai in sistemul romanesc de invatamant superior daca nu ai doctorat. Desi asta poate parea o lege buna, in fapt ea ii protejeaza pe multii oameni din sistem care predau cu doctorate plagiate. In majoritatea tarilor din lume, inclusiv in cele dezvoltate, nu ai nevoie de doctorat ca sa predai la universitate. Poti fi fara probleme, profesor consultant, profesor adjunct sau sa ai alta functie care sa-ti permita sa predai. In unele tari din Europa de Vest poti fi inclusiv sef de departament fara doctorat. Important la ei este cat de bine predai si cat de bine faci cercetare, mai putin cu cate diplome poti sa te lauzi. Singurele functii pe care nu le poti ocupa fara doctorat sunt anumite functii de conducere din cadrul universitatii, gen decan sau rector. In Romania in schimb, dupa noua lege, nu numai ca nu poti preda ca profesor de nici un fel, dar nici macar nu mai poti fi asistent universitar. Este foarte probabil sa fim tara cu cea mai restrictiva lege din acest punct de vedere. Eu unul in toate tarile unde am intrat in contact cu domeniul universitar (in America, in Europa, in Asia etc.), nu am mai vazut nicaieri sa se ceara doctorat inclusiv pentru functia de asistent universitar. Este si ridicol faptul ca eu, cetatean strain, am fost timp de doi ani asistent universitar in SUA la cea mai buna universitate din Texas, care se afla in primele 40 de universitati din lume, dar nu pot sa ocup aceeasi functie in tara mea, in conditiile in care noi oricum nu avem nicio universitate in primele 500 din lume. Dar asa este la noi, ca sa fie protejati profesorii din sistem cu doctorate plagiate. Un exemplu clar de forma fara fond. Adica tu lasi in sistem zeci, poate chiar sute de oameni care nu au ce cauta acolo si in acelasi timp ii protejezi prin restrictionarea masiva a celor noi care vin din afara cu diplome pe bune si ar putea intra in sistem.

O perioada am trait cu impresia ca daca as fi terminat si doctoratul in SUA ar fi fost mai usor la intoarcerea in Romania. Ulterior m-am trezit la realitate. In cazul echivalarii diplomei de doctorat, procesul este inclusiv mai greoi decat cel pentru licenta si master, prin care am trecut. Trebuie sa formezi un comitet de profesori romani in fata carora sa prezinti din nou lucrarea ta de doctorat. Problema e ca ei trebuie sa fie exact pe domeniul in care ti-ai facut tu doctoratul, adica sunt foarte greu, poate chiar imposibil de gasit in Romania. De curand am aflat despre cazul unui roman care a terminat un doctorat la Cambridge in UK si incearca de doi ani sa obtina echivalarea in Romania pentru a putea preda in tara sa… Au existat si multi altii care au vrut sa vina cu doctorate sau cu studii medicale facute in SUA la institutii de prestigiu, iar statul roman nu le-a recunoscut nicio diploma.

Sistemul birocratic din Romania nu face decat sa-ti provoace sentimente de frustrare, anxietate si dezamagire. O alta mica mare problema a fost rezolvarea statului juridic al prietenei mele, ea fiind din America Latina, din Honduras. Ea a venit in iulie 2015 in Romania decisa sa-si continue studiile la noi in tara si sa ne construim impreuna un viitor. I-a fost echivalat bacalaureatul la Bucuresti si a fost acceptata pentru anul pregatitor de limba romana la Universitatea Dunarea de Jos Galati, unde predau eu si fac doctoratul. Dupa asta urma partea „usoara”, obtinerea unui permis de sedere de la politia Braila, Biroul de Imigrari. Noi am inceput procesul de aplicatie pentru acest permis cat de devreme posibil, aveam toate documentele in regula si am scos de asemenea la cererea domnilor politisti alte documente despre care am aflat ulterior ca de fapt nici nu era nevoie. In plus, am sunat de mai multe ori dupa depunerea actelor pentru a verifica procesarea lor, iar domnii politisti ne spuneau mereu ca „se lucreaza” si ca totul este OK.

Din pacate domnii politisti, inclusiv dintre sefii dumnealor, ne dadusera informatii complet eronate. Intr-un final, ne-au spus dupa o luna ca sunasera la Bucuresti si ca de fapt trebuia sa mergem intai la o Ambasada a Romaniei si sa depunem dosarul acolo, actele venind ulterior la dumnealor. De asemenea, prietena mea a fost informata ca deoarece i se termina timpul de viza turistica, trebuia sa iasa urgent din tara, altfel domnii politisti urmau sa o aresteze, sa o deporteze si sa ii puna si interdictie de reintoarcere in Romania. Astfel, am fost nevoiti sa cumparam de urgenta un bilet de avion ce a costat o mica avere (salariul pe jumatate de an intr-o tara precum Honduras sau Romania). Evident, s-au pierdut si acte, bani, timp si stres, asociate cu tot procesul de admitere la universitate, ea pierzand de asemenea si anul universitar, atat in tara sa, cat si in Romania. Tin sa mentionez ca din start domnii politisti ne informasera si ca nu ne lasa nici sa ne casatorim, deoarece nu petrecuseram destul timp impreuna in Romania.

Asadar, nimeni nu a putut intelege de ce le-a luat domnilor politisti atata timp ca sa dea un simplu telefon la Bucuresti pentru a afla exact regulile procesului de obtinere a permisului de sedere, in conditiile in care dumnealor oricum trebuiau sa stie aceste proceduri, pentru ca asta este responsabilitatea pe care o au. In plus, multi s-au revoltat cu privire la faptul ca domnii politisti ne mintisera in mod constant ca „se lucreaza” la dosarul prietenei mele, cand de fapt dumnealor nu faceau nimic si lasasera actele sa zaca intr-un sertar. Astfel, presa din judetul Braila s-a mobilizat, domnii jurnalistii au inceput sa dea telefoane si sa scrie articole, dar totul era mult prea tarziu. Prietena mea a trebuit sa paraseasca Romania de urgenta si a ramas traumatizata de intreaga experienta.

Din pacate, in aceste conditii, putini tineri educati in afara tarii se vor intoarce in Romania. Una e sa nu oferi facilitati pentru intoarcerea lor, alta e sa ii pui sa intampine tot felul de obstacole stupide.

Eu de exemplu, stiam foarte bine ca nu voi putea castiga mult din punct de vedere financiar, dar nu as fi crezut ca voi veni de la un venit de mii de dolari pe luna cat aveam in Texas la nici $200 pe luna. Stiam ce salarii exista in sistemul romanesc de invatamant superior si ma asteptam sa castig macar un $600 pe luna la inceput… sau macar $400 cat are un asistent universitar, tinand cont de faptul ca sunt multi in sistem cu salarii de mii de dolari, dar carora nimeni nu le-a verificat tezele de doctorat, disertatiile de master, licentele sau publicatiile sa vada daca sunt plagiate.

Cu noua lege, noi, studentii doctoranzi, facem munca unui asistent universitar, dar avem o bursa de 793 de lei pe luna. In plus, conform reglementarilor, nu ne putem angaja in alta parte pe parcursul bursei, adica timp de trei ani. Partea cea mai tragi-comica este faptul ca de cand m-am intors in Romania au fost multe universitati care trageau de mine sa predau pentru ele, insa legea nu le-a permis sa ma angajeze. Nici nu mai trebuie mentionat faptul ca daca nu veneam din America cu bani pusi deoparte, deja eram muritor de foame. Acum incerc sa investesc in cel mai bun mod posibil banii stransi, astfel incat sa am un venit pasiv pana cand voi putea castiga mai mult. In paralel, ma duc ca lector la diverse evenimente unde prezint experienta mea si procesul de admitere la universitati de talie mondiala. Raman pe baricade insa, nu ma las batut de statul roman asa cu una, cu doua.

Care crezi ca este cea mai mare problema a Romaniei in momentul de fata?

In mod clar, mentalitatea tribala sau de clan, care, in ciuda anumitor fenomene gen Colectiv, inca nu s-a schimbat suficient. Noi inca nu gandim la nivel de sistem, ne raportam doar la grupul nostru de rude si cunostinte. Daca le este lor bine, atunci restul romanilor nu conteaza.

Ca sa va dau un exemplu, am avut cunostinte care m-au intrebat de ce eu am ajutat si ajut alti romani sa aplice la universitati de top din SUA si Europa. Din punctul lor de vedere eu nu ar trebui sa fac asta pentru ca imi scade mie importanta ca individ. Ei considera ca eu ar trebui sa ma lupt sa raman in continuare printre putinii romani absolventi de universitati de top, in niciun caz nu ar trebui sa ajut pe altii sa faca la fel. In cel mai rau caz, ar trebui sa ajut doar rudele mele in acest sens. Am incercat sa le explic ca nu vom ajunge niciodata o tara dezvoltata cu astfel de mentalitate egoista si tribala. Nu vom progresa ca natiune atata timp cat succesul va fi vazut de catre omul de rand din tara asta ca fiind trasul in jos a altora si nu ridicarea noastra colectiva. Ca sa va explic in alti termeni, pe mine nu ma incalzeste cu nimic daca am absolvit de la universitati de top din lume, daca imaginea romanilor in Europa este in continuare una de cersetori si hoti. Cu fiecare ocazie pe care am avut-o am incercat sa le explic strainilor despre potentialul imens al tarii noastre si am transformat succesul meu personal intr-un succes reprezentativ pentru romani. Unul dintre cele mai memorabile momente pe care le-am avut in timpul activitatilor mele internationale a fost acela cand, in timpul unei conferinte importante in Europa de Vest, am intalnit un italian si i-am vazut socul lui complet cand a aflat ca eu sunt roman absolvent si bursier de Harvard si Stanford. Nu ii venea sa creada ca eu chiar veneam din Romania, credea ca poate eram „macar romano-american”. Pentru el si pentru toti cunoscutii sai, romanii erau amaratii care se rugau de ei sa le spele babele si mosii la fund. Nu m-am grabit sa-l numesc rasist si in schimb i-am explicat cu rabdare de ce a judecat gresit poporul roman. I-am spus ca in tara mea sunt multi tineri mult mai destepti si talentati decat mine, dar ca majoritatea nu au incredere in fortele lor si nu sunt incurajati sa-si valorifice potentialul.

Te-ai gandit sa intri in politica?

Am primit oferte sa candidez din partea unui numar considerabil de partide politice, insa le-am refuzat in mod politicos pe toate. In primul rand, eu nu m-am intors in Romania ca sa fug dupa nu stiu ce functii politice sau de alt fel. Doresc sa fac o schimbare incepand de jos, din transee, acolo unde este cel mai greu sa schimbi ceva. In al doilea rand, vreau ca intai sa-mi pot rezolva un numar de probleme personale: situatia financiara, statutul juridic al prietenei mele in Romania, problemele de sanatate din familie etc. Consider ca atunci cand candidezi pentru o functie politica faci asta pentru a te dedica ulterior in proportie de 100% imbunatatirii Romaniei, nu pentru a-ti rezolva problemele personale folosindu-te de privilegiile care vin cu functia respectiva.

In orice caz, doresc sa le multumesc tuturor celor care mi-au propus sa candidez din partea partidelor lor sau care mi-au oferit finantare sa candidez ca independent. Sunt convins ca cel putin o parte dintre ei doreau sa candidez pentru ca erau convinsi ca puteam schimba ceva impreuna, nu voiau doar sa se foloseasca de imaginea mea si de diplomele mele pentru a-si imbunatati situatia lor in sondaje.

În loc de final, v-aș spune că de curând Cristi a publicat a doua ediție a cărții sale bazate pe licența cu onoruri de la Stanford și o puteți cumpăra de la biblioteca Mihai Eminescu din București sau comanda online de aici. Pe lângă interviurile cu politicieni şi diplomaţi americani, români şi moldoveni de rang înalt, a două ediţie include analiza unor documente oficiale ale lui Nicolae Ceauşescu recent declasificate. Nu cred că se poate îmbogăți din vânzarea cărții, dar mă gândesc că are nevoie de orice fel de semn că e apreciat și în România.