Ieri chiar am simțit c-am trăit #25hpezi. Era trecut de miezul nopții când am terminat de strâns semnele brunch-ului prelungit, de alaltaieri. La 6.40 suna alarma, la 8.30 eram deja în partea cealaltă a Bucureștiului, plecând cu bicicleta spre Oltenița. Uitasem doar sandvișurile acasă. La întoarcere, după 122 km de pedalat, am ajutat-o pe prietena mea Mona la cumpărături, pentru aprovizionarea restaurantului Supapa. Am avut noroc (ea mai mult ca mine), am ieșit la 21.00 fix – ora de închidere, pe ușa hypermarketului. Iar câteva minute mai târziu mă prezentam la urgențe la Spitalul Floreasca, încercând sa aflu ce are genunchiul meu.
Dar până s-ajungem la genunchi, să vă povestesc mai întâi cum a fost tura de ieri.
Pe scurt: superbă. Cu soare și multă verdeață și rapiță înflorită și asfalt bun și cauciucuri noi. Cam așa:
Cu mine bucuroasă că mă țin picioarele, că fac față, cu încredere c-am să pot parcurge weekendul viitor tot traseul (300 km) spre mare. Cu încurajări din partea veteranilor. Cu un popas fain la una dintre fermele Danone, unde am văzut cum funcționează o instalaţie robotizată de muls vaci și-am băut lapte proaspăt cu covrigi.
Toate bune, până să apară durerea la genunchiul stâng. Mi-era frică de ea. Simțisem eu ceva și la antrenamentele de spinning la care-am participat în ultima lună. Dar am ignorat-o. Acum însă durerea devenea mai puternică. Și se accentua, cu cât mă apropiam mai tare de primii 100 km. Așa că am avut inspirația de a mă opri în Bălăceanca (fix în fața spitalului de nebuni, da 😀 ). N-avea sens să mai forțez genunchiul, chiar și pentru 10 kilometri.
Și-acum, cu antiinflamatoarele și Diclofenacul în față, mă întreb: are sens să trag de mine weekendul viitor? E o tură pe care mi-o doresc de vreo 5 ani, dar niciodată până acum nu mi s-a potrivit orarul. E o tură pentru care mi-am dat duhul la câteva ședințe de spinning cu Alex Stancu și vreo 2 luni de BodyUPgrade cu Robert Dinescu. E o tură care-mi sună atât de bine, cu băgat picioarele în mare după 300 km prin soare și pe dealuri năprasnice. Și sunt convinsă că pot s-o fac, dar nu cred că are sens. Vreau să fac sport și pe viitor. Inima-mi spune da, neuronul spune nu. În ultimele 24 de ore m-am tot întrebat, what to do, what to do. Și sigur că toți prietenii mi-au zis că na, știu și singură răspunsul, chiar dacă nu vreau să-l accept. Până la urmă i-am scris un mesaj și lui Lucian Mîndruță (inițiatorul acestei expediții):
Eu: Chiar daca îmi trece durerea, înțelept ar fi să nu forțez în weekend.
Lucian Mîndruță: Da. Așa zic și eu. Îți dăm banii inapoi.
Eu: Mă oftic tare, încă nu m-am împăcat cu ideea…
Lucian Mîndruță: Nu ai de ce. Better safe than sorry.
Morala e că am ascultat sfatul medicului de-acum aproape 4 ani: mi-am luat un MTB. 🙂 (De fapt, morala e că e bine să scrii pe blog, când nu ții minte detalii. Dacă n-aș fi recitit articolul de-acum 4 ani, habar n-aș fi avut că atunci mă durea genunchiul drept, în spate, iar acum mă doare genunchiul stâng, în față.) Un ortoped bun, știți?
Salut! Cred că e crucial pentru tine să te asiguri că bicicleta ta este mărimea potrivită și e reglată corect. Unghiurile și distanțele dintre articulații și anumite componente sunt cheia. Fără să vreau să fac reclamă, la Spokes au un serviciu de bike fitting care pe termen lung e mult mai ieftin decât articulațiile bușite.
Mersi, Ana, pentru recomandare. Culmea e ca stiam de serviciul de bike fitting de la Spokes, dar nu l-am testat. Inteleg ca tu l-ai incercat?
Salut, eu mi-am căutat vreun an jumate cursiera până am găsit una de mărime ridicol de mică (și eu am un metru și-un zâmbet, așa că era nevoie). Înainte am avut o bicicletă de oraș pe care am vândut-o că mă dureau genunchii și eram cu șaua la minim. Culmea, am decis să o vând după ce am fost „Cu bicicleta la mare” (prima ediție cred) și am abandonat la Amara cu genunchiul cât capul. Pe vremea aia oricum nu exista nici Spokes nici ceva similar cu serviciul lor de bike fitting. Cu cursiera m-am simțit perfect din primul moment, așa că nu mi-am pus încă problema să o mai reglez. Dar, cunosc personal oameni care și-au rezolvat problemele acolo așa că-i recomand cu căldură.
Multumesc frumos, inca o data!
am avut si eu probleme cu genunchii la inceput, am fost la doctor, mi-au facut analize si a descoperit ceva probleme si mi-a prescris medicamente puternice si a vrut sa ma trimita la fizioterapie. Am avut dureri mari, diclofenacul nu ajuta, nu puteam sa dorm noaptea, tineam plapuma intre genunghi sa nu se atinga… Totul s-a rezolvat cand am ridicat saua cu cateva MILIMETRI, de atunci nu am mai avut probleme cu genunchii 😉
De acord cu celelalte comentarii, un bike fitting corect intai, apoi ortoped… Dar pentru o tura atat de aproape si daca deja ai dureri, e mai greu. Ture mai sunt, articulatii de rezerva, nu. Eu sunt la prima tura, fiind nevoit sa renunt de doua ori din motive medicale. Si am constatat ca am luat decizia corecta. Disclaimer: am deja loc luat pe lista, nu incurajez abandonul ca sa fiu primit! Take care!
Chill, nu-i de medic, durerea e cauzata de un efort ce depaseste conditia fizica. Odihneste-te si apoi reia antrenamentele crescand durata/intensitatea treptat. Ai nevoie sa-ti intaresti musculatura care fixeaza articulatia si/sau sa-ti cresti mobilitatea. Pe langa pedalat, pe bicicleta sau in sala, foarte eficiente sunt exercitiile de forta si stretching dar tot cu dificultate crescuta treptat.
Cel mai probabil, da. Adica sper sa fie asa. 🙂
Multumesc.
Ai bicla setata prost + o cadenta „lenesa” (banuiesc ca pedalezi, fara sa iti dai seama, in forta) incearca sa folosesti schimbatoarele cat mai mult pentru a impinge cat mai usor si des in pedala (chiar daca nu ai SPD-uri incearca sa ridici celalt picior… aka cu unul impingi cu celalt tragi).
Sincer, eu cred ca te poti duce cu bicla la mare ca e o tura relativ usoara (cel putin prima zi) atata timp cat respecti cele de mai sus.
Ion, m-ai pus pe ganduri cu cadenta, am inceput sa citesc d-astea: http://cyclingtips.com/2018/02/what-is-the-ideal-cadence 🙂
Hei! Am citit articolul tau, cred ca faci bine ca nu mergi deocamdata mai departe. Din propria experienta iti spun ca atunci cand organismul iti transmite niste „semne”, e mai bine sa il asculti si sa discuti cu cineva specializat in domeniu. Iti pot recomanda un ortoped bun, cu care am „colaborat” chirurgical, Dr Mogos Stefan, Spitalul Floreasca. Un doctor cu care poti discuta si nu te simti ca esti doar un corp ce trebuie reparat.
Cred ca ar ajuta, pt inceput, sa tii piciorul in pozitie procliva + gheata (peste un prosop) pe genunchi
Multumesc frumos, Olivia!
Te recunosc dupa imbracamine. Mie mi s-a parut ca pedalezi f bine. Nu ceda asa usor. In sport asa e: Never give up.
Florin, nu cedez usor, de obicei sunt foarte incapatanata. Acum insa e una dintre putinele dati cand simt ca e mai bine sa nu fortez.
Multumesc.
Doctor + RMN.
Momentan nu forța.
După RMN vezi mai mulți doctori.
In cazul in care primul recomandă cutit vezi mai mulți doctori( cântărește, discerne, pune întrebări)
Asta cu RMN + doctor + vazut mai multi doctori am tot auzit-o in ultima vreme. Cumva se pare ca in toate cazurile primul doctor recomanda cutit, iar pana la urma se scapa fara. 🙂
Uite ceva pentru inspiratie:
http://via-aventura.blogspot.ro/2018/06/mtbmarsul-cel-lung-320-km-cu-bicicleta.html
Mihai, bravo pentru curaj si bravo si pentru reusita!
Mi-a placut partea aia cu carboshaormaloading. 🙂 De fapt mi-a placut si mai tare culcusul tau pe plaja. 😉
E foarte important pe mana carui ortoped ajungi! Din experienta vorbesc. La spitalul de urgenta mi-au paradit o glezna, incercand sa mi-o repare. In schimb la spitalul de ortopedie foisor, mi-am operat un genunchi acum 12 ani si azi ma simt mai bine cu genunghiul operat decat cu cel „original” 🙂 Pe mine m-a operat dr. Ioan Stoica, directorul spitalului dar in general echipa medicala e f ok.
Multa sanatate!
Multumesc, Sorel!
Sotia mea a murit de embolie dupa operatie artrostopica menisc,operatie de 21 minute si in 41 de ore a facut embolie.ARTROSCOPIA FARA TROMBOPROFILAXIE ADECVATA UCIDE.ATENTIE!!!!!