În perioada 13-20 mai fă-ţi timp pentru tine şi relaxează-te la EUROPAfest – Caffe Festival Ibis. Scapă de cravată şi de stresul de peste zi, uită de întâlniri şi deadline-uri şi acceptă invitaţia la jazz de calitate. Îți poți oferi un concediu muzical cu artişti de talie internaţională sosiți pentru prima dată în București.

EUROPAfest – Caffe Festival înlocuiește rigurozitatea sălilor de spectacol cu un spațiu relaxant și o atmosferă prietenească pentru a apropia publicul de muzica bună și a lărgi sfera consumatorilor de jazz și blues. Timp de 8 zile, de la ora 20:00, cafeneaua hotelului Ibis Nord va găzdui evoluții live extraordinare – concerte si jam sessions cu numele actuale ale scenei muzicale.

Ediţia 2016 promite concerte extraordinare și stiluri diferite, o şansă perfectă de a face cunoştinţă cu reprezentanţii muzicii de peste hotare. Serile de concerte de la Ibis debutează pe 13 mai cu jazz și blues. Duetul Far from Carolina / Marea Britanie, SUA interpretează muzica americană la cele mai înalte standarde, fiind format din chitaristul Terry Lees, deținător al titulaturii “UK National Guitarist of the Year” și Mel Hayes, cântăreață și chitaristă de renume internațional. Seara continuă cu Dan Papirany Band / Australia, Noua Zeelandă, Norvegia, un cvartet care așteaptă cu entuziasm și nerăbdare să aducă în România jazz-ul de calitate de pe tărâmul păsărilor kiwi și al cangurilor. Trupa promite un spectacol plin de creativitate și rafinament.

Serile de relaxare continuă cu jazz proaspăt, creativ prin evoluțiile trupelor sosite din peste 15 țări. Sub sloganul „New Jazz Generation”, Caffe Festival Ibis  promite să ofere seri memorabile de jazz, așa cum nu ai mai ascultat în România.

Și lucrurile bune nu se încheie aici. Pe lângă starea de bine pe care reușesc să ți-o contureze serile Caffe, spectatorii concertelor desfășurate la cafeneaua hotelului Ibis Nord beneficiază de un pachet special care include intrarea la concert și o băutură la alegere – vin / bere / cafea / ceai / racoritoare, la prețul special de 39 de lei / persoană. Grupurile de min. 5 persoane au reducere, 35 lei. Rezervările se fac la Ibis Nord: 0374 130 039 sau 021 300 9110.

 

Agenda Caffe Festival Ibis – EUROPAfest 2016, 13 – 20 mai / 20:00 / Cafeneaua – Hotel Ibis Nord

  • 13 mai – jazz & blues

FAR FROM CAROLINA / UK, SUA

DAN PAPIRANY BAND / Australia, Noua Zeelandă, Norvegia

 

  • 14 mai – jazz, muzică contemporană, fusion, mainstream

JAZZ & CHOCOLATE DUO | Italia

ALEX G BAND | România

MINA CHOI TRIO | SUA, Coreea de Sud

 

  • 15 mai – jazz cu influențe folk și pop

STEFANO LATTERI BAND | Italia, România

TRIISM | SUA

PART TIME | Turcia

 

  • 16 mai – jazz, electro, folk

MIHALY BAZSINKA QUARTETT | Ungaria

EDMOND BILAL BAND | Franța

GEORGIAN SIX | Georgia

 

  • 17 mai – jazz, rock progresiv, funk, fusion, swing, latino

FLUXUS TRIO | Venezuela

IN ONE STROKE | Hong Kong – China, UK

PIPPI DIMONTE 5TET | Italia

 

  • 18 mai – jazz, latino, world music, electronica, avangarde, grunge, groovy

MIGUEL ANGEL LOUS JAZZ GROUP | Olanda, Columbia, SUA, Belgia

THE GREAT CONNECTION | Polonia, Danemarca

AUSFAHRT | Germania

 

  • 19 mai – jazz, electro, folk

UTA HABBIG BAND | Germania, Olanda, Grecia

ANATOLI TSAMPA AND FRIENDS | Grecia, UK

+ JAM SESSION – muzicieni din festival. Fără repetiții, fără partituri. Pură inspirație

 

  • 20 mai – jazz

BEST OF JAZZ – cele mai apreciate trupe din festival

 

Bilete si Rezervari:

Hotel Ibis Nord (Calea Grivitei 143)

0374 130 039 si 021 300 9110 | sales.nord@ibishotels.ro