Dacă e un lucru pe care l-am învăţat în ultimii ani: Never say never. 🙂

Când am plecat în Erasmus, mi-am spus: n-o să vreau niciodată să locuiesc în străinătate.

Când am terminat facultatea în 2011, am lucrat câteva luni într-un call center pentru Franţa. Şi de atunci m-am gândit: niciodată nu o să mă mut în Franţa.

Când am plecat din Bucureşti în Geneva (pasul 1 – plecat în străinătate) tot în 2011, am spus: niciodată n-o să mă mai mut într-un oraş mare.

Şi totuşi, în 2014, am debarcat cu studiile terminate, primul contract de muncă şi cu toate lucrurile în Paris – da, în Franţa. Şi, deşi toată lumea vedea Parisul cu ochi mari şi romantici, eu am fost ceva mai… critică. Că să ne înţelegem de la început – se pare că mie nu-mi prind bine oraşele mari (cu aglomeraţie continuă, metrouri pline, trafic şi poluare). Ceea ce face ca experienţa mea în Paris să fi fost afectată de şocul unui oraş mare şi uşor haotic.

Şocul nr. 1 – După cum spuneam – oraş mare, aglomerat, unde eu m-am mutat într-o garsonieră de 30m² la etajul 6, singură, nu ştiam mai pe nimeni.

Şocul nr. 2 – E greu să cunoşti lume într-un astfel de oraş. Şi nu e tocmai safe să te duci într-un bar singură (ca fată) să te bagi în seamă cu lumea.

Şocul nr. 3 – Dacă nu vorbeşti franceză, o să ai o maaaare problemă în a interacţiona cu toată administraţia franceză (de la bănci, la casă de asigurări de sănătate şi impozite…)

După un an a fost mai bine – după ce te aşezi, începi să cunoşti lume şi locuri în care să ieşi şi lucruri interesante de făcut (dar, mai ales, variante de excursii de weekend unde să fugi de nebunie, să găseşti un pic de natură şi să vizitezi chestii mai necălcate de turişti). Dar nu e uşor, mai ales la început.

Primul lucru pe care l-am remarcat e că Franţa nu e neapărat o ţară “prietenoasă” cu străinii. Şi asta văzut din punctul de vedere al străinului venit legal, cu contract de muncă, căutând un proces logic care să mă ajute să mă stabilesc – din punct de vedere administrativ – acolo.
Pentru a-ţi găsi un apartament ai nevoie de contract şi de cont în bancă; pentru contul în bancă ai nevoie de adresă şi telefon (neapărat de Franţa), iar pentru telefon ai nevoie de (aţi ghicit) cont în bancă (tot de Franţa). Şi uite aşa începe cercul vicios.
Pentru francezi e uşor – ei se mută doar dintr-un oraş în altul, nimic complicat. Pentru străini nu există procese şi fiecare entitate administrativă încearcă să înţeleagă: cum aşa, nu ai număr de telefon de Franţa? N-ai cont în bancă?
Vă asigur – după ce rezolvaţi toate astea, devine floare la ureche. Ba chiar, orice schimbare, mutare, reziliere e muuuult mai uşoară (şi se poate face şi pe net). E mai greu până obţii tot. 🙂

Să revenim la Paris – oraşul luminilor, no 1 în topul destinaţiilor mondiale, loc favorit pentru luni de miere, poze de nuntă şi altele. E un oraş minunat – pentru toate activităţile de mai sus, plus o grămadă de muzee, concerte, activităţi culturale, shopping etc. DAR că să locuieşti în Paris şi să lucrezi în fiecare zi, îţi trebuie un nivel măricel de toleranţă la aglomeraţie, metrouri pline (şi nu prea curate), lipsă de parcuri şi spaţii verzi mai liniştite. Cu alte cuvinte – dacă eşti “băiat de oraş” şi ţi se pare că Bucureştiul e mic, that’s the place to be.
Dacă îţi place mai mult la ţară, în natură şi la aer curat, Parisul e frumos pentru un weekend, poate o săptămână de vizite şi activităţi culturale, dar atât.

Să privim totuşi şi părţile pozitive, pentru că în 3 ani de Paris am cam profitat din plin de tot ce puteam şi încă mi-au mai rămas lucruri de făcut.

Activităţi culturale – concerte, muzee, expoziţii, toate felurile posibile de artă, istorie, arhitectură – it’s the place for that. E un oraş extrem de propice pentru iubitorii de activităţi culturale şi în care am învăţat o grămadă de lucruri interesante despre tematici care nu mi-ar fi trecut prin cap.

Restaurante şi baruri – deşi e un oraş foaaaaarte turistic şi cu o grămadă de “capcane”, în Paris găseşti extrem de multe restaurante cu un raport bun calitate/preţ, cartiere pline de baruri şi bistro-uri cu happy hours, terase simpatice şi toate felurile posibile de mâncare. Trebuie doar răbdare să le cauţi, să le încerci şi să-ţi alegi favoritele.
Restaurantele mele preferate – împrăştiate cam peste tot prin oraş:
– Chez Papa – un lanţ de restaurante cu specific sud-vest (Bordeaux etc.), cu specialităţi de rață, foie gras şi vinuri. Raport calitate-preţ destul de bun. Cel de la Bastille are şi happy hours până târziu, cel din Butte aux Cailles are bucătărie mai rafinată (aceleaşi preparate, dar făcute cu mai multă grijă).
– Le Fleuve Rouge – restaurant thailandez descoperit recent – foaaarte bună mâncarea, excelent raport calitate-preţ. Situat într-un cartier popular chinezesc, e o experienţă de a descoperi şi altceva în Parisul nebătut de turişti.
– Le Filibustier – pentru clătite! Specific bretone, cu o carafă de cidru. Toată strada Rue D´Odessa (în zona Montparnasse) e plină de astfel de restaurante, dar acesta e din cele testate şi validate. O altă adresa bună în zonă e Chez Jocelyn (dar e ceva mai turistic şi aglomerat).
– Chez Cosy – brunch excelent, cartier rezidenţial simpatic în weekend. În zona Nation e de obicei şi piaţă sâmbăta – e o plimbare interesantă şi ceva mai departe de aglomeraţie. Recomandat să rezervi.

Cartiere simpatice de ieşit – cu baruri şi restaurante la alegere
– Montorgeuil – aproape de centru, dar îndeajuns de bine ascuns de turişti. Rue de Montorgeuil e pietonală în weekend şi toate cafenelele oferă brunch sau happy hours.
– Rue Mouffetard – cartierul studenţesc – cam toate barurile din zonă sunt ieftine şi distractive, atmosfera într-o sâmbătă seară e foarte dinamică.
– Butte aux Cailles – cartier pietonal ceva mai izolat, dar plin de baruri micuţe şi drăguţe. Pentru o cină copioasă, Chez Gladines is a must – după care o bere sau un pahar de vin în oricare din bistrouri.

Călătorii – ca oraş mare, Parisul este extrem de bine conectat, în Franţa şi în afară. Şi dacă te pricepi să cauţi oferte de tren/avion/bus poţi să îţi aranjezi o mulțime de excursii de weekend în colţuri mai mult sau mai puţin cunoscute. În general, weekendurile prelungite sau perioadele de vacanţă şcolară sunt mai scumpe (peste hotare). Cu toate astea, eu am fost de câteva ori la Londra cu 100 eur dus-întors, în Danemarca şi Germania cu 100-150 eur dus-întors, iar prin Franţa poţi găsi bilete relativ ok pentru Bordeaux (50-80 eur dus-întors), Valea Loirei şi Champagne (50 eur dus-întors) şi chiar Elveţia (50-100 eur). Variante bune şi low-cost sunt idTGV şi BlaBlaCar, unde găseşti bilete ieftine cam în orice perioadă a anului. SNCF are oferte destul de des şi poţi găsi bilete de tren Intercity în Franţa cu 10-15 eur (dus).

 

Paris is not France – o dată instalat în Paris, o să cunoşti francezi din diverse alte colţuri. Şi asta o să facă experienţa şi mai interesantă. Eu am avut ocazia să vizitez colţuri din Franţa de care nu auzisem, să schimb impresii cu oameni din diverse regiuni şi să aflu mai multe despre Franţa dincolo de capitală. O ţară interesantă, plină de istorie, cu oameni chiar simpatici şi deschişi.

Beneficii sociale – dacă lucrezi în Franţa, pe contract full-time, ai vacanţă multă. Muuuult mai multă decât în orice altă ţară din Europa (eu am avut 8 săptămâni pe an). Şi o grămadă de beneficii gen bilete gratuite (sau reduse) la cinema sau spectacole, promoţii la călătorii, cecuri de vacanţă pentru Franţa etc. Ceea ce înseamnă că ai timp să profiţi de tot, să călătoreşti, să descoperi ţara. Iar dacă nu ai copii, să eviţi vacanţele şcolare şi să profiţi de weekenduri prelungite sau extra-sezon.

All in all, pot să spun că 3 ani de Paris au fost full-on pentru mine. Am făcut o grămadă de lucruri, am cunoscut muuuultă lume, mi-am făcut prieteni pe viaţă, mi-am cunoscut viitorul soţ (mulţumită căruia, culmea, am plecat din Paris), am învăţat multe despre Franţa, cultură şi societatea lor, stereotipuri şi cum se “integrează” ei în Europa de azi.

Recomand? Cu drag, dar şi cu o notă de “atenţie” – mai ales pentru cei care se aşteaptă doar la lumini, străduţe romantice şi muzică în surdină.

 

P.S. De luat în calcul, am fost acolo în perioada cu atentatele teroriste. Pot să vă spun că atmosfera s-a schimbat drastic (câteva luni în care n-a călcat picior de turist… şi controale de securitate în magazine, cinema, săli de spectacole etc.). Not fun. Dar e Paris şi a supravieţuit cu brio – în mare parte mulţumită localnicilor care au decis să nu-şi întrerupă cursul normal al vieţii, sau să-şi strice bunele obiceiuri de ieşit la restaurant, baruri, spectacole. Jos pălăria, aş spune!

Au Revoir Paris, Hej Copenhagen! ❤️

 

Dacă aveți întrebări, idei sau sugestii, Diana Dascălu (autoarea articolului) vă stă cu plăcere la dispoziţie. Iar dacă vreți să citiți şi alte guest post-uri scrise de români care au avut oportunitatea/neşansa de a locui în alte oraşe/ţări  din lumea mare (Aarhus/ Stockholm/ Maidstone/ Dubai / Cipru/ Köln/ Trier/ Burgos/ Portugalia/ Barcelona/ Varşovia etc.), le găsiți aici.