Sunt deja 3 ani de când Corina Bordeianu (fosta mea șefă) a plecat din România. Primește des întrebări despre emigrare, așa că și-a adunat mai jos gândurile și sfaturile după primii ani petrecuți în Dublin + Amsterdam. Nu știe încă dacă în cazul ei e vorba de o plecare permanentă sau nu, dar cert e că vede emigrarea ca pe o reinventare a sinelui și o oportunitate uriașă de a cunoaște o cultură nouă.

„Cel mai important sfat pe care îl am este să nu pleci fără job, iar dacă ai primit o ofertă, prima vizită online pe care trebuie să o faci este numbeo.com. Numbeo îți oferă o idee despre costul traiului din multe orașe. Uită-te atent, la ce salariu îți trebuie că să susții același stil de viață cu cel din România și uită-te cât costă un coș de cumpărături săptămânale, electricitatea, gazul și chiria. Astfel îți faci o idee cu câți bani rămâi în mână după ce le plăteșți pe toate. 

Coșul de cumpărături e doar începutul, apoi trebuie să te pregătești mental de cel puțin 2 ani de reinventare și adaptare la o cultură nouă. Nu vei ști dacă te potrivești cu “ceilalți”, este un risc pe care ți-l asumi la plecare. În cazul meu, prima țară care m-a adoptat nu a fost țara în care să simt că pot trăi mult timp și aici mă refer la Irlanda. Am plecat din Irlanda după un an. Pregătește-te să interpretezi lumea altfel și să îți schimbi percepția despre ce înseamnă „normal”. Daca vrei să înțelegi cum se produce schimbarea asta, încearcă să te uiti la viața unui artist vizual care a emigrat din România și să vezi cum i s-a schimbat procesul de creație în funcție de ce trăia/trăiește peste hotare. Asta este o imagine care a apărut în expoziția Daydreaming Subverts the World, de la galeria Nieuwe Vide din Haarlem. Artistul este Bogdan Andrei Bordeianu.

Al treilea sfat e să nu crezi că vei fi mai bun decât în România, poate vei fi valorificat mai bine, dar nu pleca cu gândul că în România nu ești apreciat. Dacă nu ești apreciat în România, nu căuta numai motivul exterior, sistemul de învățământ, de sănătate, guvern, etc. Caută-l pe cel interior, caută secretul despre care nu vorbești ușor cu oricine, întreabă-te de ce nu ești apreciat și rezolvă misterul. Europa de vest are o școală mult mai bună, sistemul educațional e la alt nivel, iar încrederea că ei sunt cei mai buni (și când zic ei mă refer aici la olandezi, dar și irlandezi când se compară cu esticii) este atât de mare, încât te va dărâma. Chiar dacă nu am fost niciodată mulțumită de sistemul de învățământ din România și am încercat mereu să compensez prin autoeducație. Nu e același lucru cu a fi beneficiarul unui sistem funcțional.  

Fii pregătit să înveți o limbă nouă. Eu vorbesc fluent italiană și engleză. Încă nu am învățat olandeză, pentru că la birou toți vorbesc în engleză. În Irlanda însă, chiar dacă știu engleză, nu a fost același lucru cu a fi obișnuită să gândesc în engleză sau să mă prind repede de subînțelesurile englezei colocviale. Dacă însă vorbesc la birou în italiană cu puținii colegi italieni, inițial rămân surprinși că le vorbesc limba poate mai bine decât engleza, dar pe lângă faptul de a se minuna, am observat că se deschid mai ușor pe limba lor. Categoric ar ajuta să vorbesc olandeză, însă deocamdată nu am putut să trec peste efortul de a o învăța pentru a avea un dialog mai elaborat decât o conversație cu casierele de la supermarket. Ascult știrile în olandeză și pot să urmăresc câteva showuri TV, însă pentru a o vorbi, trebuie să depun un efort mult mai mare. 

Un sfat pe care îl tot întâlnesc de la alți expatriați români este să te fereșți de români în străinătate. Nu m-am ferit până acum de români, dar nici nu i-am căutat. Nu am căutat comunitățile de români. Nu am făcut-o pentru că nu cred că asta e motivul pentru care trebuie să se adune oamenii, din amintiri naționale. Dacă i-am întâlnit, i-am primit în viața noastră, asta dacă și ei își doreau asta și dacă ne-am potrivit. Poate un sfat mai sincer ar fi să îi primești la fel cum ai fi primit un român în viața ta din România, dacă există valori comune pe care poți clădi o prietenie. I-am întrebat și pe colegii mei expați. Și ei simt la fel. Comunitățile naționale sunt un “cenaclu” de amintiri și nostalgii, în care se îmbracă în port național sau încearcă cel puțin să își arate naționalitatea prin îmbrăcăminte și vorbesc despre experiența lor națională. Mie astea mi se par motive false de a crea o comunitate pe termen lung. Lumea trebuie să evolueze, nu să se angreneze exclusiv în trecut. Și ca o fabulă a sfatului, s-a întâmplat să întâlnesc un român și o moldoveancă în Philips, cărora m-am adresat în limba românească. Mare greșeală. Când mă văd acum, întorc capul în partea cealaltă. Cred că ei iau sfatul ăsta foarte în serios.  

Nu te mai plânge și nu fi negativ.  Suntem o nație de “complainers”, folosesc termenul din engleză pentru că în română cel mai apropiat cuvânt ar fi “reclamant”. Am un motto despre “complainers”. “Complainers will always complain”. Sigur că într-o conversație cu cineva care nu știe nimic despre România, în afară de numele capitalei țării, poți să fii onest. Nu suntem complainers degeaba. Țara noastră e săracă și are multe puncte slabe, dar străinii nu sunt interesați exclusiv numai de asta. Poți să ai câteva povești dramatice despre comunism, să le povestești ceva despre revoluție și după amnezia de după 1989. După toate poveștile astea ei vor vrea să știe și de bine, că să poată  înțelege din ce găleată să te aleagă. Dacă rămâi în bucata de reclamant, se vor feri de tine. Olandezii nu se plâng în fața străinilor, au prea multă stimă de sine ca să facă asta! Nici irlandezii, deși trec printr-o criză identitară mare, nici ei nu se plâng la fel ca românii. Deplâng vremurile bune, The Celtic Tiger, dar nu s-ar plânge de deciziile proaste pe care le-au luat când luau credite de la bănci ca nebunii, deși nu aveau cum să le acopere.   

Pregătește-te de un discurs diferit. În fiecare țară oamenii sunt învățați să se exprime altfel, în funcție de educația lor. În Irlanda discursul lor mi s-a părut foarte bogat, elaborat și plin de unghiuri noi de a explica aceeași problemă. Olandezii sunt recunoscuți pentru abilitatea lor de a fi direcți, sunt atât de direcți încât pot părea agresivi. Românii, în general, mi se par iuți în gândire, dar scumpi la vorbă. De multe ori mă surprind pe mine cum sunt cu trei pași înainte de alții în gândire, fără însă a explica bine ce am gândit, iar dacă m-aș fi obosit să spun tot ce am gândit și cum am ajuns la concluzie, aș aduce discuția pe aceeași lungime de undă cu toți. Desigur, nu e valabil pentru toți românii, sau poate e o observație strict personală, poate să nu fie o etichetă românească.

Per total, întreabă-te dacă ești pregătit de multe schimbări și vrei să înlocuiești România, o țară care s-a schimbat în ultimii ani de după 1989 de infinit mai multe ori decât s-a schimbat vestul Europei, cu o țară ale cărei sisteme se schimbă foarte greu. Menționez că vorbesc doar pentru cele două țări din vest în care am locuit, dar lucurile mi se par așezate și în alte țări occidentale. „