Pe Magda Mihăilă (Măgdulici) o știu de prin 2009, când ne jucam de-a internship-ul cu Sorin Tudor. Apoi ea a cam plecat prin vestul Europei (trei ani la Lyon și trei ani la Bruxelles) și singurele noastre interacțiuni se concretizau în tweet-uri, mentions, like-uri. Îndrăznesc chiar să zic că avem așa o simpatie reciprocă. 🙂

Când s-a întors în București și s-a apucat de stand-up comedy am apreciat-o și mai mult. Făcea ceva ce eu nu aș avea niciodată curaj să fac. Apoi, în iulie 2017 a plecat iar în Franța. Pentru că poate. 🙂 [„locuitul în altă țară (cel puțin din zona UE) nu mi se pare dificil în satul globalizat din care facem parte.”]

Magda lucrează acum în Ferney-Voltaire, un orășel cu 8.500 locuitori: „S-ar putea să mă arunc un pic cu presupunerea asta, dar nu cred că există vreun expat pe lumea asta care să-și zică O să-mi caut un job în Ferney-Voltaire. Pentru că este lipit de granița cu Elveția (mai exact de Geneva), atât expații, cât și francezii din Ferney Voltaire lucrează în Elveția.

Cum am ajuns aici e o poveste despre flexibilitate. Mi-am căutat job timp de câteva luni în Barcelona și nu am găsit nimic. Când mi-a apărut job-ul la care sunt acum într-un newsletter, am aplicat fără să mă intereseze prea mult orașul, mi s-a părut că mi se potrivește rolul și am vrut să aflu condițiile. După un interviu pe Skype, mi-au plătit avionul să vin la un interviu face to face și după ce negocierea cu ei a ieșit cum îmi doream, m-am întors acasă și am început negocierea cu prietenul meu.

Din cauza apropierii de Geneva, chiriile în Ferney sunt atât de mari (poți să le compari cu cele din Paris), încât stau în următorul orășel (casă mea e la jumătate de ora de mers  pe jos de la birou). Îmi cunosc foarte puțin vecinii (majoritatea bătrânei pensionari), dar dacă se întâmplă să ne intersectăm ne salutăm și cam atât.  Locuințele sunt un mix de construcții noi și case și ferme vechi recondiționate. Sunt abia de 8 luni aici, în afară de colegii de birou oamenii pe care ii știu sunt prietenii care lucrează în Elveția și-i știam dinainte să mă mut și grupul de oameni care fac stand up comedy.

Ți-aș spune cum sunt oamenii, dar nu prea sunt oameni pe stradă. :)) Cei puțini cu care am avut de-a face au fost foarte de treabă. De exemplu, căram cu prietenul meu o canapea și un tip cu o camionetă a încetinit să ne întrebe dacă avem nevoie de ajutor. I-am spus că suntem foarte aproape de casă, a plecat, apoi s-a întors imediat înapoi și a pus canapeaua în portbagaj că să ne ajute pentru cinci metri.

Mă ajută faptul că vorbesc franceză ca să fiu sigură că mi se oferă exact ce am cerut, dar majoritatea celor care oferă servicii în zonă s-au adaptat numărului mare de expați și vorbesc și engleză.

La simțul umorului, atât în Franța cât și în Elveția, mi se pare că cei mai amuzanți comedianți sunt cei care au origini mixte, cum e Gad Elmaleh.

Au francezii mai mult umor sau ți-e dor de umorul neaoș românesc?

Cu siguranță francezii nu sunt un etalon de umor, dar am urmărit și apreciat câte un de mini serial de pastile video cu un format original (cum a fost Bref sau Bloqués). Nu am timp să mi se facă dor de umorul românesc pentru că pot să îl accesez ușor pe net. Îmi piere cheful repede când ascult comedianți buni cu multă experiență care apelează la glume rasiste/misogine/homofobe pentru că știu că ar fi în stare să obțină la fel de multe râsete și fără ele.

Ce mănânci zi de zi? Ce se mănâncă bun pe-acolo?

Îmi gătesc foarte des acasă rețete din lumea întreagă. Totuși, că să onorez regiunea în care sunt, iarna fac des raclette și tartiflette. Și pentru că nu e niciodată destulă brânză, mai merg la Geneva pentru fondue. În Ferney mănânc mâncare asiatică și indiană pentru că… globalizare!

Ți-e dor de ceva de-acasă?

De oameni și locuri în care să merg cu oamenii ăia, dar asta se rezolvă repede, WizzAir are zbor ieftin Geneva-București. 🙂

Dacă ar fi să rezumi toate mirosurile din acel oraș la un singur cuvânt, acela ar fi…

Probabil te aștepți la miros de baguette crocantă, dar cel mai des miroase a câmp.  

Cum e cu transportul în comun, bicicliți la greu?

Există doar autobuze care ajung în orașele din regiune și la Geneva. Eu merg la muncă cu bicicleta aproape în fiecare zi. Dacă plouă torențial sau e prea multă zăpadă pe jos iau autobuzul trei stații. Am o aplicație pe care văd dacă autobuzul are întârziere, așa că știu exact la ce oră să ies pe ușă ca să nu stau în frig în stație.

Unde fugi în weekend-uri? 

Cel mai des am fugit la aeroport, sunt destul de multe zboruri low cost. Mai ales că de la biroul meu până la aeroport fac 15 minute în autobuz, mi-e ușor să iau ghiozdanul cu câteva schimburi și să plec.

În regiune am făcut câteva plimbări pe munte (Jura, Saleve), am fost la festivalul de jazz de la Montreaux, am făcut plajă pe malul lacului în Geneva și picnic la Lausanne, e foarte ușor de ajuns la Yvoire, Annecy sau Lyon.  Am mers să fac stand up în mai multe orașe din Elveția, dar nu am apucat să le și vizitez pentru că trebuia să ajung la birou a doua zi. După cum vezi, am amestecat orașe din Franța și Elveția pentru că singurul lucru care mă face să simt că am trecut granița e diferența de preț și de monedă.

Pentru că stau într-o zona atât de calmă, mă simt în fiecare zi ca într-o vacanță la munte și de cele mai multe ori nu simt nevoia să „fug” nicăieri. Dacă mi-e lene să călătoresc, foarte aproape de casă e o fermă cu vaci, măgari și ponei pe care trec să-i văd.

Cât intenționezi să mai rămâi pe-acolo?

Cât timp o să-mi fie bine. Sau până când o să devin o vedetă internațională de stand up comedy 😀

Mulțumesc, Magda! Abia aștept să te văd pe scenă la Edinburgh Comedy Festival sau poate la Royal Albert Hall. Cândva, curând, zic.