N-am mai purtat sutien de 2 săptămâni. Nici cercei, nici inele. Și culmea, că-mi ador bijuteriile, n-aș fi zis că mi-e totuna fără ele.

N-am simțit nevoia să mă îmbrac de birou, să-mi pun cămașă și ceas la mână. Știu că experții în work from home zic că trebuie să te gătești, dar eu n-am nevoie de asta. Pe mine mă uită Dzeu în fața laptop-ului oricum. Eu mai degrabă am nevoie de cineva care să mă oprească. Să-mi zică: hey, fato, e 18.00, mai e și mâine o zi, du-te și uită-te pe geam, poate plouă afară.

Așa că am avut câteva zile în care am stat în pijamale. C-așa am avut eu chef, să mă ascund în spatele ecranului, în call-uri dintre cele mai variate. Dar în general mi-am ascuns formele în hoodies. Yo, gangsta.

Strict legat de muncă, nu pot să zic c-am avut cele mai productive 2 săptămâni, probabil fiindcă fiecare call începe cu „Ce mai faci, cum #rezisti? Alți prieteni mi-au zis că lucrează mai mult de-acasă, decât de la birou. Alții încă se familiarizează cu VPN-uri, Zoom, Google Meets etc.

M-am întrebat de câteva ori: Oare are sens să mai trimit mail-ul ăsta? Îi (mai) pasă cuiva?

„Stay safe” e noul „Best regards”. Iar „I hope this email finds you well” capătă cu totul alt sens.

Am văzut 2 sezoane din „O Mecanismo” pe Netflix. (nu m-am reapucat de portugheză, dar în felul ăsta simt c-am împușcat 2 iepuri)

N-am avut timp de colorat mandale.

N-am epuizat nici sertarele în care să fac curat. I am a hoarder, mi-ar mai trebui câteva săptămâni de stat acasă ca să bibilesc prin toate colțurile de amintiri.

În schimb am gătit mai mult. Și am de gând să continui sa gătesc pentru mine, să mă joc, sa experimentez.

După prima săptămână, în care tot găseam chestii de ronțăit, m-am potolit. Nu e sustenabil 🙂

Am citit mai mult, dar am și pierdut timpul. Mă rog, m-am odihnit. Chiar m-am odihnit.

Simt nevoia de mișcare. (Am fix 14 zile de când n-am ieșit DELOC din casă) Încă mă mint că de mâine încep. Sport și meditație, asta îmi trebuie.

N-am mai dansat tango de 2 săptămâni și mi-e dor. Dar e și-o parte bună în asta, mi-au trecut bătăturile / rănile de pe picioare.

Am încercat să văd teatru online. Duminică am vrut să vedem „D-ale Carnavalului”, în regia lui Purcărete, dar n-am rezistat, nu înțelegeam ce zic actorii. Poate c-am avut noi ghinion și doar piesa asta era înregistrată prost, dacă vă e dor de teatru, aruncați un ochi aici.

Am economisit vrând-nevrând. Ceea ce nu e rău, având în vedere perioada care urmează. (m-am uitat la numărul de tranzacții din primele zile ale lunii vs cele 4 (patru!) tranzacții din ultimele 2 săptămâni: întreținere, curent, gaze și factura de la Scribd)

Am anulat un weekend de tango (Milongueando, cu Andres & Natacha), un weekend la o podgorie, cu degustare de vinuri & ciclism, 2 botezuri, o reuniune Erasmus în Portugalia. Bine că n-am cumpărat biletele de avion pentru luna de miere! (cu vreo 2 săptămâni înainte să înceapă toată nebunia ăsta era doar încă un subiect care mă stresa)

Mi-e frică? Da, mi-e frică, dar nu de virus în sine (In Madrid, 80% of people expected to get Covid-19, official says), ci fiindcă nu știe nimeni cât va dura și cum vor evolua lucrurile. Și pe de o parte e bine că-n România s-au luat măsuri rapid, dar cât vom putea sta în carantină? Și cu economia ce facem? Micii antreprenori ce fac?

Între timp mai bag un pumn de vitamine. O pastilă de Vitamina D3 (10.ooo IU) + 2 vitamina K. Cred ca ieșim toți mai grași și mai ipohondri din criza asta.

Apoi, am râs mult in perioada asta. Cause if we don’t laugh, we’ll cry. So let’s laugh.

 

(Mai jos sunt niște Instagram Stories din perioada asta. Dați click pe ele, dacă vreți să vedeți și scrisul)