În calitate de lider mondial şi local în domeniul produselor de igienă orală, Colgate susţine activ şi investeşte anual într-o serie de programe educaţionale adresate publicului larg, implicând atât medicii dentişti, cât şi cadrele didactice în iniţiative ce au ca scop îmbunătăţirea parametrilor sănătăţii orale pentru copiii şi familiile din România.

Luna Sănătății Orale e o campanie națională devenită tradiție pentru ei, iar anul acesta se desfășoară sub următorul mecanism: 1% din vânzările Colgate de luna aceasta vor fi donate școlilor din România, sub formă de produse de îngrijire orală, pentru elevii claselor primare.  Participarea școlilor la această campanie se face pe sistemul primul venit, primul servit.

Acum, mi-ar plăcea să vă implicați și voi, și să-mi scrieți în comentarii o poveste sau o întamplare frumoasă despre școala unde ați învățat voi sau despre școala în care învață acum copiii voștri sau despre orice școală considerați că s-ar potrivi acestei campanii. Deci împreună putem alege o școală care să fie inclusă în program și către care Colgate să doneze o parte din produsele provenite din  cei 1% din vânzări la finalul lunii martie. Mai mult, dacă îmi scrieți până vinerea viitoare (28 martie) la 18.00, 3 dintre voi vor fi premiați cu produse de îngrijire orală Colgate. (voi alege eu cele mai bune 3 povești)

Dacă nu îmi scrieți, eu voi alege Școala cu clasele I-VIII ”Nicolae Popoviciu” din Beiuș. De ce o școală din Beiuș și nu una din Brăila? Fiindcă școala mea primară din Brăila e una „de bani gata”, e din top 5, dacă nu chiar din top 3. În schimb, copiii din Beiuș s-ar putea să aibă mai puține oportunități și mie mi-au intrat la inimă în vara lui 2011, când am fost voluntar în Țara lui Andrei. Echipa mea de-atunci a fost formată din 25 de copii (11 băieţi şi 14 fete), extrem de talentați, inteligenți, spontani și formidabili. 🙂 În plus, aveau accent fain de Crișana, iar proiectul cu care ei câștigaseră participarea în tabără se numea, deloc întâmplător, “Să-i ajutăm să zâmbească mereu“.

Deci, școala din Beiuș sau o școală propusă de voi?

PS: dacă vreți să vă jucați mai mult, există si o aplicație de Facebook, unde găsiți mai multe informații despre donarea de 1% din produse către școlile susținute de Colgate, dar și două aplicații dedicate:  Întreabă Expertul Colgate şi Verifică-ţi zâmbetul. (aplicație în aplicație, cam așa 😛 )