Recitind articolul pe care Sorin Tudor l-a publicat pe pr365.ro, mi-am amintit ca voiam la un moment dat sa scriu doua idei despre profesori & universitati, apropo de „numărul de „studenți pe cap de profesor universitar”, care în România, pare a fi confundat cu producția de ceapă la hectar. Și raportat mereu în creștere. Fapt care favorizează bugetele, dar defavorizează studenții.”

1. In noiembrie cand am mers la Oxford am descusut-o un pic pe prietena mea Katherine despre statutul de student la vestita universitate. In primul rand, trebuie sa stiti ca Oxford e o universitate cu 20 000 studenti, care se lauda cu una dintre cele mai mici rate de abandon scolar. In medie, la admitere concurenta pe loc este de 5 la 1, dar imediat dupa absolvire 90% dintre studenti sun angajati sau isi continua studiile la un nivel mai inalt. Universitatea investeste in studenti, oferindu-le conditii prielnice si recompensandu-i cu burse. Ca fapt divers, Oxford a cheltuit 28% din venitul  sau din taxe suplimentare din 2008-9 pe burse pentru studentii cu venituri mai mici. Totodata, universitatea angajeaza personal din 85 de tari. Asta inseamna profesori internationali, cu experiente culturale diferite, ceea ce reprezinta un mare avantaj, in opinia mea.

Fireste, sunt multe lucruri pe care Oxford-ul le ofera si despre care in Romania nu ne permitem nici macar sa visam, dar cea mai tare chestie mi se pare tutoratul. Studentii se intalnesc astfel saptamanal fata-n fata cu profesorii lor, sau uneori alaturi de alti 2-3 studenti. „Cursul” acesta dureaza o ora, insa pentru el studentul se pregateste alte ore bune in biblioteca, printre teancurile de carti si publicatii.

Deci sunt multe ingrediente care contribuie la reteta succesului si a renumelui universitatii, care se mandreste cu astfel de absolventi.

2. Acum, referitor la Portugalia si IPB, universitatea la care invat eu acum, nu sunt tot atat de multe lucruri de evidentiat, insa, tot am gasit cateva puncte forte. Sa ne intelegem: universitatea asta nu este una de top, nu este nici macar in top 1o universitati din Portugalia, fiind fondata relativ de curand, in 1979. Desi institutia se lauda cu 100 de profesori internationali, eu n-am avut ocazia sa-i intalnesc la cursurile mele.

Si totusi, ce e de apreciat aici?

– Fiecare profesor are cabinet individual, unde poate fi consultat de elevi in afara cursurilor.

– Universitatea are o platforma virtuala, unde profesorii posteaza temele de proiect si diverse resurse digitale, iar studentii pot uploada proiectul, care ajunge direct in „cosuletul” profesorului. Fireste, logandu-te pe aceasta platforma, poti oricand sa-i trimiti un mesaj individual unui anumit profesor.

– De asemenea, la receptia fiecarei cladiri exista NON-STOP un gardian caruia ii poti preda proiectul tau in forma fizica, pentru a-l pune in sertarul profesorului. Fiecare profesor are „casuta lui postala”.

– Profesorii nu sunt doar profesori, ci au si experienta de lucru in domeniul respectiv. Uneori nici macar nu sunt profesori. Spre exemplu, eu aveam un curs de Economie Europeana si Portugheza, al carei profesoare titulare era insarcinata si nu mai putea veni la facultate. Asa ca IPB-ul a chemat-o pe o tipa care lucra nu mai stiu unde sa tina cursurile anul acesta. (Partea nasoala pentru mine a fost ca tipa asta nu vorbeste engleza deloc. 😀 )

– Se cultiva sentimentul acela de apartenenta la o comunitate, pe modelul Stanford, Yale, Cambridge, Oxford, Coimbra sau Salamanca, prin Praxe( despre care puteti citi aici si aici) sau prin simbolurile universitatii puse la dispozitie pentru download, pe site-ul universitatii.

– E nevoie sa mai spun ca exista internet wireless in tot campusul?

  • Pentru rezultate vizibile, si investitia trebuie sa fie vizibila.

(Sursa foto)