Biciclistii bucureşteni s-au saturat de starea precară a infrastructurii velo şi mâine vor ieşi în stradă să se facă auziţi: să-şi revendice dreptul de a exista ca participanți cu infrastructură proprie în traficul bucureștean.

Mâine comunitatea bicicliștilor din Bucureşti va protesta împotriva infrastructurii velo defectuoase, care nu permite ca mersul pe bicicletă să devină o alternativă viabilă și durabilă la transportul cu autoturismul. Marșul “Existăm și-o să avem bandă!” reclamă ineficiența a 100 de kilometri de piste amplasate pe trotuare și declarate ilegale de către Brigada Rutieră București.

Timp de 3 ore, pe un traseu care va include câteva artere importante ce conectează Piața Alba Iulia (punctul de plecare) – Piața Muncii – Piața Victoriei – Parcul Izvor (finish), participanții își propun să arate că locul bicicletei e pe carosabil și că bicicliștii bucureșteni merită un sistem de căi de acces gândit după standarde europene. (Traseul exact e cel de aici.)

Îmi pare foarte foarte rău că n-o să fiu mâine în Bucureşti, dar mi-ar plăcea ca măcar voi să mergeţi. Să nu ziceţi că n-aţi ştiut. Dorotheea, gazda mea din Berlin, tocmai mi-a povestit că la începutul verii în capitala Germaniei se organizează un marş biciclist la care participă 170.000 oameni. Mi-a picat faţa. Mi se pare ireal. Noi ne chinuim să ne strângem 1000. Aşa că haideţi, mai cu talent! Încet-încet o să ajungem şi noi în rândul lumii… 🙂