Articolul de mai jos este scris de  Sabina Zavastin, una dintre cititoarele mele căreia îi voi dărui gaiţa zeflemitoare pe care am primit-o în arenă, fiindcă e fană înfocată a cărţii, şi mai nou a filmului „Hunger Games”.

„Spre rușinea mea trebuie să recunosc că nu am auzit de „Jocurile Foamei” până de Crăciun, când Ioana mi-a spus că prietenul ei i-a făcut cadou această carte. Când am auzit titlul am cam stâmbat din nas, crezând că e o carte ce nu mi se potrivește.

Întâmplarea face ca într-o zi de martie, când terminasem de citit „Marile speranțe” să simt că vreau să citesc mai mult, și ceva diferit… Așa că am întrebat-o pe Ioana ce să citesc, iar ea mi-a răspuns fără ezitare că ar trebui să încerc „Jocurile foamei”. Așa a început aventura mea împreună cu Katniss, Peeta și Snow, o aventură de care nu m-am mai putut dezlipi. Am citit toate 3 cărțile în 4 zile. Am trăit intens, și nu mi-am mai putut canaliza gândurile pe altceva decât pe acele cărți (problema pe care, adolescentă fiind, o am cu majoritatea cărților care „mă prind”).

Deja îndrăgostită de cărți si de eroi, am așteptat cu sufletul la gură filmul, să vad cum se poate materializa acțiunea pe care eu nu mi-o puteam decât imagina. Cum poate oare altcineva să gândească acea carte care putea prinde ființă doar în mintea mea?

Pentru a-mi răspunde la întrebări mi-am rezervat imediat bilete la film, pe rândul din mijloc, ca să văd bine. Şi n-am decât cuvinte de laudă, deși multe scene din film nu sunt cum ar trebui să fie.

Având în vedere că scenariul a fost scris de Gary Ross și Suzanne Collins, filmul a respectat pe cât se poate cartea. Ceea ce m-a deranjat cel mai tare, însă, a fost felul în care au neglijat „traseul” Gaiței Zeflemitoare, care în film a fost prezentată drept un talisman pe care Katniss îl găsește la Sae Unsuroasa și pe care i-l dă lui Prim pentru noroc. Eu aveam impresia că gestul pe care îl face fiica primarului către Katniss era unul destul de semnificativ pentru desfășurarea acțiunii. În afară de asta, m-a deranjat un pic modul în care a fost filmat, deoarece scenele se mișcau mult prea rapid, nelăsându-ți prea mult timp să îţi focalizezi privirea.

Dar trebuie să ştiţi că mi-au plăcut foarte mult unele scene adăugate de scenariști, cum ar fi ideea de a prezenta procesul prin care au fost create jocurile, pentru a ne ajuta să înțelegem mai ușor gândurile lui Katniss în legătură cu Arena. Un alt lucru „artificial”, dar totuși de efect, a fost discursul lui Cto de la final, care ne-a arătat că există totuși sentimente și într-un profesionist.

Ca o concluzie, pot să spun că filmul mi-a întrecut oarecum așteptările, mai ales prin modul în care a „exteriorizat” gândurile fetei. Aștept cu nerăbdare și partea a doua, care sper să fie la fel de bună. Până atunci: May the odds be ever in your favour!”

Acestea fiind zise, am şi o carte – Jocurile foamei – de oferit. O vreţi? Aş prefera să i-o ofer unui cititor din Bucureşti, să ne întâlnim la o cafea şi să povestim.