Marţea trecută am fost plăcut impresionată de concertul lui HAVASI, la care nici măcar nu ştiam că merg 🙂

La vremea aceea nici nu ştiam atât de multe despre „cel mai rapid pianist al lumii” (declarat în 2009). Dar după 25 de ani petrecuţi pe cele mai mari scene ale lumii, spectacolul Symphonic Red Concert Show a fost prezent şi-n Bucureşti şi a încântat o sală întreagă de vreo 4000 de oameni. Sala Palatului a fost plină, s-a stat şi în picioare, pe margine, iar la final CD-urile si DVD-urile pregătite de organizatori s-au epuizat mult mai repede decât s-ar fi aşteptat ei, fiindcă publicul ar fi cumpărat mai multe, dacă ar fi avut de unde.

E într-un mare fel să vezi pe scenă urcând vreo 50 de instrumentişti şi alţi 50 de oameni făcând parte din cor, plus 3 toboşari japonezi, un dirijor faimos şi carismatic (Peter Pejtsik), alţi solişti… Senzaţia de bine se amplifică în momentul în care spectacolul începe în forţă, cu melodia „Lacrimosa” :

Iar spectacolul continuă cu aceeaşi forţă, nu cred că a existat vreun moment mai puţin intens. Ba mie mi-au plăcut mult de tot melodiile în care pe scenă l-am avut şi pe prietenul percuţionist al lui Havasi. (Pianistul a recunoscut că la un moment dat al vieţii lui îşi dorea mult să ajungă rock star; n-a fost să fie, dar măcar se bucură mult de piesele pe care le cântă împreună cu Edi (parcă aşa a zis că-l cheamă pe toboşar))

Şi pe lângă muzica de excepţie, cu influenţe diverse adunate din toate colţurile lumii, mi-a plăcut mult şi dialogul cu spectatorii. De exemplu, la început de tot, Havasi ne-a spus că la 4 ani, când a avut loc prima lui întâlnire cu pianul, nu ajungea nici măcar la pedale. După 32 de ani de activitate muzicală este ferm convins că fiecare atingere a clapelor a meritat pe deplin, iar o seară ca cea de marţi, 15 noiembrie a fost o dovadă clară a acestui fapt.

Mulţumesc, Alex! I owe you another one 🙂