Dacă tot m-am bucurat zilele trecute din plin de primăvara din Barcelona, am făcut ochii mari şi-am deschis urechile în patru ca să aflu şi eu cum sărbătoresc spaniolii Crăciunul şi Revelionul.

Catalanii au un obicei foarte straniu de Crăciun: cea mai reprezentativă figură a lor cu ocazia Naşterii este “el caganer”, un cioban care face caca lângă un copac. Această figurină adoptă în fiecare an diverse feţe, de la politicieni la artişti sau celebrităţi, care sunt de obicei transformaţi în ”caganers” şi vânduţi apoi în târguri și piețe de Crăciun. Cei care le cumpără le pun sub brad!

 

Întâmplarea a făcut ca revelionul să-l petrec alături de români, danezi, italieni, cubanezi, uruguayéni şi desigur, spanioli. Aşa că dintr-un foc am aflat de o serie mai mare de obiceiuri:

De exemplu, danezii pregătesc kransekager (cele pe care le-am gustat noi erau cu marzipan şi migdale), după-amiaza ascultă discursul reginei, pe la 23.40 privesc filmul „Dinner for one, iar aproape de ora 23.59 se aşează pe scaune, pentru ca la miezul nopţii să sară propriu-zis în anul nou.

  

Despre Capondanno (La Festa di San Silvestro) nu  ştiu decât că e sărbătorit cu spumante sau prosecco. 🙂

Cubanezii au obiceiul de a arunca apă pe fereastră, ca să alunge spiritele rele, sau ceva de genul.

 

Iar urugayenii obişnuiesc şi ei să arunce apa, dar în timpul zilei de 31 decembrie, ca să se răcorască! (e cam vară, aşa) De asemenea, înainte de miezul nopţii ies în stradă ca să se întâlnească cu prietenii, să bea cidru şi să asculte candombe-le. La 12.00 se bucură de artificii, şi ei.

Tradiţia spaniolilor, însă, mi-a plăcut cel mai mult. Fix la 12 noaptea ei mănâncă 12 boabe de struguri („Las Uvas de La Suerte”), reprezentând dorinţele pe care şi le pun, câte una la fiecare bătaie a ceasului. Fiecare boabă de strugure mâncată  echivalează cu o lună plină de noroc în anul următor. Numărătoarea este transmisă live, la televizor, direct de la Puerta del Sol, una din cele mai cunoscute pieţe din Madrid. E destul de greu să mănânci atât de repede 12 boabe de struguri, dar am reuşit. Însă dorinţe mi-am pus doar două. (dar ce dorinţe!!)

Despre români le-am zis că obişnuim să aprindem multe, multe artificii şi că suntem superstiţioşi zicând că e bine să avem monede în buzunar la miezul nopţii, ca să avem bani în anul ce vine. Şi tot pentru prosperitatea financiară trebuie să intrăm în noul an fără datorii. 🙂 Şi eventual purtând ceva nou pe noi. Le-am zis şi de plăcinta cu brânză şi răvaşe de Sf. Vasile, împrumutată de la greci. Mai trebuia să le zic ceva?