„N-am nevoie de nimic, fata mea!

De fapt…am nevoie doar de toată dragostea voastră, dacă v-a plăcut de mine şi v-am lăsat amintiri plăcute.
În rest, să răsară şi să apună soarele lângă mine.” 

Asta-mi spunea domnul Bujor Macrin la telefon, în dimineaţa zilei de 17 octombrie 2012;  era internat la Fundeni şi urma ca a doua zi să plece iar spre Brăila, oraşul pe care l-a adoptat după absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (I.A.T.C) şi pe scena căruia şi-a petrecut ultimii 47 de ani.

Pe Bujor Macrin l-am cunoscut în clasa a IX-a. Directorul liceului Nicolae Iorga, în care eu eram deja elevă de 5 ani, s-a gândit că e cazul să avem şi noi o echipă reprezentativă la competiţiile de teatru între elevi, iar domnul Macrin a fost de acord să ne îndrume. Aşa că a urmat o preselecţie. Trebuia să spun o poezie sau să cânt sau să interpretez ceva sau să ţin un monolog în faţa dânsului. Nu ştiu cum sau de ce, dar domnului profesor i-a plăcut de mine şi aşa m-am trezit la repetiţii. A zis că vocea mea e puternică şi mi-a dat rolul povestitorului, de altfel foarte important în piesa respectivă.Nu vă entuziasmaţi, cariera mea de actriţă de teatru s-a încheiat înainte de a începe, piesa de teatru n-am mai jucat-o până la urmă, dar de câştigat am câştigat prietenia domnului Macrin. Ne întâlneam uneori pe Republicii sau pe Şcolilor şi mai povesteam una-alta. Sau la teatrul Maria Filotti, unde dumnealui era director la vremea respectivă, iar eu mergeam des. Ori la sediul CLT (Consiliul Local al Tinerilor) unde iarăşi l-am avut profesor pentru un timp.

Chiar şi după ce am plecat din Brăila, mă suna în fiecare an de Crăciun şi de Paşte. El pe mine! Eram de fiecare dată la fel de uimită că îşi aminteşte de mine, dar conversaţiile mă bucurau fără doar şi poate. Vocea sa caldă, de părinte prin adopţie, îmi făcea bine.

Căutând azi în jurnal mi-am amintit că acum un an, pe 25 martie 2012, l-am văzut ultima oară. Petreceam weekendul în Brăila şi de data asta l-am sunat eu, cu intenţia de a-i face o vizită. Tocmai privisem filmul „Tatăl fantomă” în care dumnealui  avusese un rol episodic. Am stat o oră şi ceva de vorbă; aş fi stat mai mult, fiindcă timpul trecea repede în prezenţa dânsului, dar trebuia să mă întorc în Bucureşti. Îmi aduc aminte că i-am povestit de Facebook şi el mi-a spus că suntem nişte fraieri, că înainte eram ţinuţi sub observaţie, iar acum de bună voie dăm raportul despre viaţa noastră.”

Omul ăsta e o enciclopedie în viaţă!” – asta mi-am notat după vizita de anul trecut.Cu părere de rău vă spun acum că Bujor Macrin a fost o enciclopedie, fiindca în viaţă nu mai e… S-a stins ieri, pe 29 martie 2013.  Dacă sunteţi în Brăila, mergeţi vă rog şi mulţumiţi-i pentru trăirile frumoase pe care ni le-a generat ca actor, regizor şi director al teatrului Maria Filotti. Trupul său neînsufleţit va rămâne în foaierul Sălii Studio a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila până luni, 1 aprilie, când va fi înmormântat la Cimitirul Sf. Constantin, în jurul orei 13.30.

Rămas bun şi mulţumiri, profesore!