(în continuarea articolului anterior)

Franţuzoaicele erau super ok (lucrează de câţiva ani în industria parfumeriei, în São Paulo) dar de îndată ce am întâlnit-o pe Alexandra şi pe prietenii ei lângă Arcos da Lapa, am ştiut că e mai bine să ne vedem fiecare de drum, fiindcă ar fi fost greu de gestionat un grup aşa mare. (şapte persoane) Aşa că eu am rămas cu Alexandra, cu prietenul ei brazilian şi cu un alt prieten de-al ei, român, care tocmai venise din Londra pentru 2 săptămâni de distracţie.

Ca să ne cunoaştem mai bine, am început cu “uma verdadeira caipirinha tradicional brasileira”. În fiecare weekend lângă Arcos da Lapa răsar nişte tejghele cu băuturi ieftine, queijo coalho, chouriço şi alte gustări calde/reci. (pentru necunoscători, Caipirinha e cocktail-ul specific Braziliei, preparat cu Cachaça, un lichior din trestie de zahăr, zahăr şi limes. Caipiroska e acelaşi gen de cocktail, dar pe bază de vodka în loc de Cachaça; iar Caipiríssima  e cu rom în loc de Cachaça; în plus, vă recomand Caipifruta, orice variantă de alcool de mai sus + un fruct, la alegere, zdrobit în băutură)

Apoi ne-am continuat plimbarea prin Lapa, şi când ni s-a făcut foame ne-am oprit la  restaurantul “Enchendo Linguiça”, ca să gustăm “Linguiças envolvidas em batatas chips com 3 molhos” (cârnăciori îmbrăcaţi în chipsuri de cartofi, serviţi cu 3 sosuri)  Am continuat cu poveşti, cu plimbări prin Lapa şi timpul a trecut repede.

Rio de Janeiro_286

Când a sosit vremea să mă întorc la hostel, deşi tipul de la recepţie îmi recomandase să mă întorc cu taxi, fiindcă Lapa nu e cel mai sigur loc din Rio de Janeiro, eu am luat taurul de coarne şi m-am urcat în autobuz. Ideea e că îmi bătea inima tare şi eram obosită şi voiam să ajung cât mai repede la hostel, în niciun caz n-aveam chef de aventură, dar ştiam că autobuzul mă lasă aproape de strada pe care e hostelul (fiindcă am întrebat şoferul). Chiar aşa a fost, m-a lăsat fix la colţul străzii. Şi-n loc de 30 reais pe taxi, am plătit doar biletul de 2.75 reais… (se zice că şi taximetriştii din Rio sunt la fel ca bucureştenii noştri– cum prind un străin, cum îi arată oraşul pe banii lui).

Am dormit neîntoarsă, dar m-am trezit foarte devreme în dimineaţa zilei de Paşte, ca să scriu pe blogul Paravion. Nu întrebaţi, e ceva ce mă caracterizează. 😀 Apoi am plecat iar pe plajă, dar de data asta am părăsit faleza şi m-am plimbat cu picioarele prin apă. Pfoai, cât de fin era nisipul! Şi cât de frumos poate fi în Ipanema!

Rio de Janeiro_311

Aveam costumul de baie cu mine, dar am rezistat tentaţiei de-a intra cu totul în apă. Oricum, deşi în Rio e foarte cald în permanenţă, apa în perioada asta (toamnă-iarnă) e un pic mai rece.

Stabilisem cu Alexandra, Tudor şi Ariel să ne întâlnim la 12.30 în staţia de metrou Largo do Machado, ca să luăm trenuleţul spre Cristo Redentor, dar în Ipanema fiind mi-a venit ideea de a merge direct către Lapa, fiindcă ceilalţi se întâlneau la 12 la hostelul Books. (fain şi hostelul ăsta, foarte potrivit dacă vreţi să petreceţi până dimineaţa!)

Aşa că iar am luat autobuzul. Şi bine am făcut, fiindcă după ce l-am luat pe Tudor din hostel, tipul care era acolo la recepţie ne-a întrebat unde mergem. Şi când i-am zis ca vrem să mergem la statuie, ne-a întrebat dacă suntem siguri că vrem să facem asta într-o după-amiază de duminică. Cică se formează o coadă de 3 ore… şi ne-a recomandat să luăm un autobuz, 007, chiar din faţa hostelului, şi apoi să urcăm vreo 40 de minute pe jos. Am zis: OK.

Am vrut să mâncăm nişte salgados înainte să plecăm, dar era duminică şi totul era închis. Nici bănci n-am găsit în zonă, ca să mai scoatem nişte bani cash. Ne-am urcat resemnaţi în autobuz, după ce-am alergat un pic după el. Şi-am început să urcăm, sus, tot mai sus prin Santa Teresa (cartierul boem al oraşului Rio de Janeiro), până când am ajuns la un fel de capăt de drum, in the middle of nowhere. A trecut un taxi, am întrebat preţul, ne cerea 25 reais de persoană(=41 ron)! Exista şi un microbuz, tot 25 reais trebuia să plătim. Ne-am numărat toţi banii şi ne-am dat seama că n-am fi avut suficienţi, fiindcă trebuia să mai plătim şi sus intrarea, 28 de reais de persoană (fiindcă era weekend; în cursul săptămânii am fi plătit doar 19 reais de persoană) Ce ne rămânea de făcut? Să urcăm pe jos! 🙂

Era cald (foarte cald), n-aveam apă, n-aveam bani cash şi eu eram îmbrăcată foarte, foarte nepotrivit pentru temperaturile din Rio de Janeiro, cu blugi lungi şi rucsacul care-mi ţinea de cald. (fiindcă imi aruncasem într-o doară câteva lucruri în rucsac în dimineaţa zilei de sâmbătă, înainte să plec) Dar ne-am distrat! Auto-ironia funcţionează de minune, uneori.

Când am ajuns sus (şi după ce am verificat că nu acceptă cărţi de credit), ne-am numărat iar banii, ca să vedem câţi ne rămân după ce plătim taxa de vizitare, şi abia apoi ne-am cumpărat două sticle cu apă (10 reais).  Numai ca noi să nu faceţi! 🙂

Ideea e că nu puteţi urca pe jos chiar până sus la statuie, trebuie să luaţi un microbuz pentru aproximativ 5 minute. (şi implicit să plătiţi taxa de intrare/vizitare) Varianta alternativă, pe care v-o recomand, e să urcaţi cu trenuleţul turistic de la Cosme Velho . Călătoria costă 46 de reais, dar include taxa de vizitare, vă duce până sus, nu mai e nevoie să plătiţi microbuzul pe care l-am luat noi. Plătiţi mai mult, dar economisiţi timp şi energie. 😛 Cu condiţia să nu mergeţi în mijlocul zilei, în weekend, când e foarte aglomerat.

Cu toate peripeţiile de mai sus, eu m-am bucurat şi de urcuşul prin pădure. Am văzut, de exemplu, o omidă foarte diferită faţă de altele cunoscute mie.

Rio de Janeiro_340

Într-un final, când am ajuns sus, am ridicat ochii şi-am văzut spatele statuii, în toată splendoarea lui. Primul meu gând a fost: “ce tâmpiţi sunt turiştii; se dau peste cap doar ca să se fotografieze cu braţele întinse în faţa acestui Iisus de piatră.”

Rio de Janeiro_365

Apoi ne-am relaxat la terasa de-acolo, ne-am permis nişte salgados la extra preţ, desigur, şi abia după vreo altă jumătate de oră ne-am aventurat în mulţimea de turişti care se fotografiază cu Iisus. 🙂

Rio de Janeiro_399

Dincolo de statuie (despre care am detaliat pe blogul Paravion.ro, cu fotografii cu tot), merită să mergeţi acolo pentru peisaj, care e fantastic. (se vede de la stânga spre dreapta stadionul Maracanã, sambadromul, Catedrala Metropolitană din Lapa, Copacabana, Arpoador, Ipanema, laguna, grădina botanică, Pontifícia Universidade Católica do Rio de Janeiro, ş.a.) Fotografiile mele nu reuşesc să redea suficient de bine, şi pentru că nu se vedea foarte clar. Se zice că de pe  Pão de Açúcar  priveliştea e mai bună, aşa că ştiu deja ce vreau să fac data viitoare când ajung în Rio!

Plimbarea noastră prin cidade maravilhosa a continuat cu găsirea unui restaurant deschis, şi care să servească mâncare gătită. Brazilienii obişnuiesc să mănânce foarte devreme, între 12-13.30, aşa că după ora 15.00 nu mai e nimeni care să servească mâncare. Cel puţin cu problema asta ne-am confruntat noi în Lapa, duminică după-amiaza.

În fine, în cele din urmă am mâncat şi ne-am grăbit spre treptele lui Selaron, pe care eu îmi doream foarte mult să le văd, fiindcă citisem povestea vieţii autorului. Am ajuns acolo pe întuneric, am găsit doar o maşină de poliţie care (le) păzea. Trebuie să mă întorc şi pe timp de zi, îmi plac prea mult.

Rio de Janeiro_424

Planul era ca ulterior să mergem în Botafogo Barrio, să ne întâlnim cu alţi prieteni de-ai lor (care făceau înconjurul lumii şi ajunseseră în Rio de Janeiro) şi să vedem o altă faţa a oraşului, dar în cele din urmă, după ce am vizitat şi teatrul municipal din Cinelândia am capitulat tot în Lapa, în faţa unui suc de cacao. (la propriu!)

Rio de Janeiro_432

Eu trebuia să mă întorc în Juiz de Fora, ultimul autobuz pleca la 23.00 din Rodoviária Novo Rio, dar nu voiam să mă bazez chiar pe ultimul, ca să nu risc să-l pierd şi apoi să plătesc încă o noapte de cazare în Rio doar ca să mă trezesc cu noaptea în cap, astfel încât să ajung luni la şcoala la 8am.

Am căutat pe net o staţie apropiată de autobuz, noii mei prieteni m-au condus şi apoi am mai aşteptat vreo oră până am nimerit autobuzul potrivit. Aş putea scrie un articol întreg doar despre acea oră petrecută în staţia de autobuz din faţa catedralei metropolitane, dar mai bine mă opresc aici, fiindcă deja am scris prea mult…

Rio de Janeiro_457

Sfatul meu e să aveţi într-adevăr grijă de voi, am auzit şi eu la rândul meu multe poveşti nu tocmai frumoase (şi din păcate sunt reale), dar să nu ezitaţi să puneţi Rio de Janeiro pe lista destinaţiilor de văzut, doar fiindcă vă e teamă! Ar fi păcat!