Despre Tabara din Tara lui Andrei am mai scris de cateva ori, dar am fost curioasa sa stiu cum s-a vazut experienta asta in ochii (si in sufletul) unuia dintre trainerii EcoXtrem. Fiindca ei au fost tot timpul acolo, langa copii. Anamaria Hâncu, voluntar cu experienta al Ţării lui Andrei zice că „VlaD este personajul din Tara lui Andrei care ne-a umplut cu muzica zilele si sufletele si ne-a aratat tuturor ca jocurile si povestile frumoase nu tin cont de varsta. Atat micii cetateni ai Tarii lui Andrei, cat si voluntarii, dar si profesorii s-au lasat prinsi in mrejele povestii “scrise” de VlaD in tabara si sper sa o pastreze in suflet pentru zilele in care li se face dor de o lume mai frumoasa.”

Iar VlaD despre care vorbim isi imagineaza ca cei mai multi dintre voi ati mai auzit de Tara lui Andrei… „Unii dintre voi chiar stiu unde este, ce este, cum si cu ce se mananca. Altii poate ca nu. N-o sa va vorbesc direct despre tabara, ci o sa las locurile din tabara sa vorbeasca despre ce-au vazut ele, ce oameni le-au animat si ce povesti s-au creat in decursul celor 5 saptamani de activitati.

Voi incepe cu scena, care duminica seara primea copiii veniti din diferite colturi ale tarii, le ilustra povestea Tarii lui Andrei (impreuna cu Hyper Hyper Hidraulica si PauL), le dadea echipelor ocazia sa se prezinte fiecare si sa-si prezinte proiectul cu care au venit in tabara.
Langa ea se afla atelierul de aer al savantei Renata Aerata, unde dimineata copiii aveau parte de experimente legate de aer, iar joia se tinea la comun cu toate echipele experimentul cu gheata carbonica. Nici nu are rost sa va mai spun cata agitatie si cat vacarm se starnea in acele momente…

Mai in spate putin, foisoarele au vazut, cred eu, cele mai multe si mai frumoase seri la comun, unde zorii ne mai zambeau de dupa dealuri cand bucuria se prelungea nesperat pana la cantatul cocosului. Acolo, in timpul zilei, animatia aparea sporadic, cu precadere datorata filmarilor realizate de catre echipele de copii in vederea pregatirii stirilor de seara. De dimineata auzeau doar strigate si aplauze de la corturile din apropiere unde se desfasurau atelierele de Apa (cu Hyper Hyper Hidraulica) si Pamant (cu Terra Mia), unde aveau loc tot felul de experimente care mai de care mai interesante. In timpul pauzelor, pentru ca era nevoie de hidratare si relaxare din cand in cand, mai veneau copii sa se aseze pe bancute si sa puna la cale activitatile de grup (diferite de stirea zilei…).

Dupa-amiaza, cand cele patru echipe se „desparteau”, in tabara mai ramaneau doar doua, iar in foisoare se mai facea doar Apa, atelierul pe care VlaD il tinea timp de 3 ore spre deliciul (si informarea) copiilor.
Aproape de fiecare data atelierul incepea cu vreo 20-30 de minute de joaca. Era dificil pentru copii sa fie atenti dupa ce au avut pauza de pranz in care au mancat. Le-ar fi prins bine un somn, mai ales ca seara nu toti respectau ora de culcare si o mai lungeau pana spre 1-2… Desi unii aveau energie cat cuprinde si si-ar fi dorit sa joace fotbal, intelegeau cand li se explica faptul ca au venit in Tara lui Andrei sa invete despre cum sa devina cetateni mai buni (atat in Tara lui Andrei cat si in localitatea de unde au venit). Pana la urma, oricat de distrasi sau pusi pe sotii erau, se conformau ideii de grup si participau activ la atelier.
Acolo aflau ce e apa, la ce se foloseste ea, ce legatura avem noi cu apa, de ce curge apa, ce fenomene meteorologice aduc apa samd. La final, dupa ce terminam discutiile, urma constructia de vaporase, unde aveau la dispozitie polistiren, hartie creponata, plastilina, carioci, pensule si acuarele. Rezultatele muncii lor (care dura aproximativ o ora – o ora si un sfert) erau duse apoi la raul din spatele hotelului unde avea loc o competitie pentru a vedea care dintre ele se strecoara mai usor prin valtoare. Tot acolo mai faceam un ultim experiment in care vedeau cu ochii lor cum forta apei poate sa aprinda un bec, iar apoi gaseau cristalul apei – unul dintre cele patru elemente pentru care ei „luptau” in tabara.

In spatele foisoarelor (cum privim de la intrarea in Tara lui Andrei) se gasesc terenurile de tenis si mini-fotbal, care au vazut si au auzit si ele destule. De la instructajul facut in prima zi pentru evacuarea in caz de urgenta (cu sirena actionata digital de Razvan cel Nazdravan), la strigatele si aplauzele de la cortul unde s-a tinut atelierul de foc, unde, dupa experimentele de dimineata ale lui Roxy Foxy, dupa-amiaza urmau fascinanta poveste a lui Prometeu, cele 4 focuri pe care copiii invatau sa le construiasca si sa le aprinda, perimetrul de „raze laser” si tirul cu arcul. De asta s-au ocupat pe rand DaN, Fane si Ionut.

Celelalte doua ateliere de dupa-amiaza erau tinute de Adita, Teo (Tio) si PauL la Parc Aventura din Brasov sau pe versantul de langa el. Acolo, PauL ii ducea la o plimbare pentru a afla mai multe despre Pamant, despre ecologie si despre cum sa-si faca un adapost. In Parc se desfasurau probele de Aer, unde copiii erau literalmente zburatori si incheiau totul cu tiroliana de peste lac unde gaseau si cristalul Aerului.

Intorcandu-ne la hotel, sala de conferinte de la etajul 1 a servit ca loc de punere in scena a tuturor momentelor pregatite de copii de-a lungul zilei. Fie ca era vorba de stirea video, de stirea scrisa, de povestea interpretata pe roluri, „Andreii au talent” sau discoteca, pe acolo a trecut cu siguranta toata lumea si sunt momente pe care cei care le-au vazut nu le vor uita niciodata.

La parter, sala de mese era locul in care se scanda cel mai mult. Fie ca era vorba de fetele de la Fun Science, de trainerii EcoXtrem, de voluntari, de staff sau de ospatari, cand copiii te recunosteau ca mergi spre locul tau de la masa din spate, inevitabil se starnea vacarmul. Era o placere sa-i auzi pe micuti cat de tare le-a placut ziua respectiva din Tara lui Andrei.

Coridoarele hotelului au vazut de la batai cu perne si curse de alergare pana la plansete cauzate de pierderea la mustata a locului 1 la „Andreii au talent”. Nimic n-a scapat, mai ales ca pe acolo se faceau si inspectiile de culcare, cand voluntarii dadeau o ultima raita sa vada daca toti cei care au plecat de la discoteca (sala de conferinte) s-au bagat in pat sau nu.
Sus, in mansarda, s-au refugiat atelierele de apa cand vremea de afara nu permitea desfasurarea lor in aer liber. Aici, daca nu erai atent, puteai sa dai usor cu capul de tavan, dar dupa vreo cateva experiente de genul acesta in jurul mesei de ping-pong te lecuiai si nu mai mergeai cu capul in pamant…

Cabinetul medical de la etajul 1 a vazut de la zgarieturi, julituri (inerente la aceasta varsta) si rosu in gat pana la copii carora le era teama sa doarma cu lumina stinsa sau carora departarea de casa le starnea un mare dor de parinti. Irina si Mihaela impreuna cu „doctoritele de suflet” Patricia si Alex au avut grija de ei si i-au facut bine indiferent de ce avea fiecare.

Receptia hotelului era mereu animata, cu copii care vorbeau despre ce vor face seara, unde filmeaza, cine joaca si tot asa. Tot acolo, dar mai sub geam, se aflau depozitate vaporasele construite la atelierul de apa de dupa-amiaza. Ca o vitrina cu trofee, toate stateau frumos aliniate pentru ca ceilalti copii sa aiba de unde sa se inspire.

Voi incheia cu secretariatul de la parter, unde cel mai important moment era reprezentat de sedintele de la ora 20. Tot acolo se lucra de zor la montarea filmuletelor, la stransul pozelor de peste zi si la cautatul melodiilor pentru scenete. Aici s-au auzit nenumarate marturii din partea profesorilor si a voluntarilor in legatura cu cat de bine s-au simtit copiii in ziua respectiva, de cat entuziasm au dat dovada, iar acest lucru nu reiesea doar din vorbe ci si din ochii celor care povesteau. Am ajuns chiar la nivelul la care un profesor s-a plans de faptul ca voluntarii i-au „furat” copiii, atat de mult s-au atasat de ei micutii.

Tot aici, la finalul taberei, Mona (n.r. Mona Nicolici, Head of community relations & social affairs Petrom) si Simona (n.r. Simona Bogdan, Corporate Programs Expert Petrom) (acele indicatoare ale acestui angrenaj complex care s-a pus in miscare pentru copii) au reusit sa umple de fericire inimile tuturor prin multumirile impartasite. A fost un moment care a uns pe suflet si care a atins o coarda sensibila in fiecare. Parca e prea mult un an pana la urmatoarea sedinta tehnica…

Tara lui Andrei nu e o simpla tabara, ci un dar pentru toti copiii care vor sa faca ceva bun pentru locul in care traiesc, pentru semenii lor si pentru ei insisi. Cine n-a ajuns inca in tabara, sa incerce! Cu siguranta n-aveti absolut nimic de pierdut, ci doar de castigat – clipe, prieteni si amintiri de neuitat.” (Vlad Chiciudean)