Despre voluntariat am mai scris pe acest blog, în mai multe ocazii. Am scris și-o să mai scriu, fiindcă e un capitol important din viața mea și mi-ar plăcea ca și alții să aibă șansa să lucreze cu echipe de voluntari motivați de orice altceva, dar nu de bani. De fiecare dată când trag de cineva să-și facă bine job-ul pentru care e plătit, mă duc cu gândul înapoi și mă întreb ce ne motiva atunci să facem (cât mai) bine atâtea lucruri bune? 

Iar atunci când ajung printre voluntari, profit de situație și fur din energia și entuziasmul lor, ca să-mi păstrez și eu entuziasmul la cote înalte. Entuziasm și inspirație, pe care de-a lungul timpului le-am primit și de la impacţi.

Cine sunt impacţii?

În mare, IMPACT înseamnă Cluburi de iniţiativă comunitară pentru tineri (gimnaziu şi liceu), care se întâlnesc săptămânal pentru jocuri educative şi discuţii despre lucrurile pe care elevii le-ar schimba în jurul lor. Apoi elevii vin cu propuneri de proiecte care să rezolve neregulile discutate. Astfel ei învaţă să fie mai conştienţi de problemele din jur, să fie mai implicaţi, să aibă curaj, să ia iniţiativă, și să lucreze în echipă pentru a-şi pune ideile în aplicare.

Tinerii sunt ghidaţi de profesori voluntari. Înainte de toate, aceşti profesori urmează trainingurile IMPACT, în care învaţă să aplice metode de educaţie nonformală (joc, poveşti, proiecte etc.) în întâlnirile cu elevii.

IMPACT e singurul program educaţional dezvoltat în România, ajuns să fie preluat în peste alte 10 ţări, printre care SUA, Mexic, Armenia. E prezent în 130 de unităţi de învăţământ din ţară, ceea ce implică aproape 3.000 de elevi şi aprox. 400 de profesori voluntari. Anual au loc peste 200 de proiecte IMPACT.

Un exemplu de proiect cu IMPACT

Voluntarii IMPACT din Tămăşeni (jud. Neamţ) sunt încă în şcoala generală. Dar chiar dacă sunt mici, ei fac proiecte mari. De exemplu: au vrut să ia atitudine împotriva discriminării şi aşa au organizat în şcoala lor întâlniri în care un psiholog le-a povestit elevilor despre copiii cu cerinţe speciale de învăţare.

Apoi, impacţii au organizat  o întâlnire între colegii lor şi copii cu nevoi educaţionale speciale. Au desenat, au citit şi au spus glume împreună şi cu toţii au învăţat mai multe despre acceptare. Toată povestea: aici.

Iniţiativa elevilor cu IMPACT este parte a proiectului „Conectează-te la comunitate!”, dezvoltat de Fundaţia Noi Orizonturi – Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Tricouri cu IMPACT

Pentru susţinerea activităţii Cluburilor IMPACT, în ianuarie au lansat Tricourile cu IMPACT, care au ilustraţii realizate pro-bono de artişti români (Andrei Ogradă, Ioana Şopov, Kitră aka Nicu Duţă, (Pose) Radu Popescu, Tea Tomescu). Banii strânşi din vânzarea tricourilor vor fi folosiţi pentru susţinerea financiară a întâlnirilor Cluburilor IMPACT, a proiectelor şi evenimentelor realizate de elevii voluntari din programul IMPACT. 

Tricoul cu IMPACT

Le găsiți pe toate pe Printoteca.ro!

FacBine